Primarul comunei Florești s-a săturat de cei care distrug, în repetate rânduri, proprietățile publice din localitate și le-a transmis o serie de mesaje dure.
Primarul comunei Florești este nemulțumit, din nou, de locuitorii care fac mizerie în spațiile publice.
Contractul de execuție a investiției realizare Grădiniță - Florești a fost semnat miercuri, 29 aprilie.
Primăria Florești a semnat contractul, miercuri, pentru realizarea noii grădinițe din comună, de pe strada Ioan Rus.
La Florești, vegetația dintre blocuri este eliminată prin incendiere, iar operațiunea este efectuată chiar de Primărie.
Primăria Florești distribuie gratuit material dendrologic, iar asociațiile de proprietari urmează să se ocupe de plantare.
Reprezentanții Companiei de Transport Cluj-Napoca anunță că stația ANL, de pe strada Megedinți, va fi mutată.
Un clujean solicită Primăriei Cluj-Napoca să facă verificări la apartamentele ANL atribuite tinerilor și persoanelor fără venituri prea mari.
Floreștenii au parte de o veste bună de la Compania de Transport public, care anunță prelungirea unei curse din Floreși până în centrul Clujului, la Opera maghiară.
O nouă școală în valoare de 10 milioane de lei va fi construită în Florești.
O nouă școală va fi înființată în comuna Florești, fiind publicat deja anunșul de cerere ofertă.
Un parc de 1.600 de mp va fi amenajat în Florești, ”într-o zonă în plin avânt demografic”.
Primăria comunei Florești a semnat, luni, 22 septembrie, contractul de execuție pentru realizarea Remiză PSI / Punct SMURD. În urma licitației compania câștigătoare a primit contractul pentru suma de 1.195.052 lei fără TVA.
Salvatorii medicilor prăbușiți în comuna Horea sunt puși într-o situație incredibilă. Ei au cerut un drum modern, dar au primit un bloc ANL.
O situație halucinantă are loc în comuna Florești, unde Primăria a amenajat patru cabinete medicale în 2 școli și 2 grădinițe, dar care nu pot fi folosite.
În ultimele zile, Guvernul României a stabilit împreună cu instituțiile financiare internationale, FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană datele rectificării bugetare.
Imaginile surprinse din satelit și prezentate de Google arată cum s-a dezvoltat comuna Florești, de la o localitate cu maxim 2.000 de oameni, în 1984, la mic oraș cu peste 20.000 de locuitori, în 2012.
Municipiul Cluj-Napoca a câștigat un proiect european în valoare de 20 de milioane de euro, care permite Primăriei să asfalteze o serie de străzi din Mănăștur și până în Iris.
Străzile Mihai Românul și Măceșului vor fi asfaltate în acest an, a promis primarul Emil Boc, joi seara, în emisiunea Știri de Cluj LIVE.
Primarul Emil Boc a anunțat, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE, că toate străzile din centrul orașului vor intra în reparații în această noapte.
Consilierii locali au aprobat bugetul Primăriei Cluj-Napoca pe 2013, sumele fiind cu aproape 8% mai mari față de anul trecut.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că terenul de 12,6 hectare de pe Valea Gârbăului, pe care va fi organizat Festivalul Peninsula în iulie 2013, va fi recuperat de la Primăria Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca va avea, în 2013, un buget mai mare cu aproape 8% față de anul trecut.
Mircia Giurgiu, candidat la funcţia de senator pe Colegiul 1 Cluj-Napoca, din partea USL, este de părere că locuitorii orașului trebuie să iasă la vot duminică, 9 decembrie.
Locuitorii din cartierul Mănăştur sunt scandalizaţi de mirosul greu pe care sunt nevoiţi să-l suporte din cauza ghenei de gunoi de pe strada Mehedinţi, la intersecţia cu str. Borşa.
Cristi Tabara este directorul Departamentului Achizitii-Vanzari Film si Programe Sportive la Societatea Romana de Televiziune si are un salariu foarte bun, pentru un bugetar, mai mare ca al lui Traian Basescu sau Victor Ponta.
Locatarii locuintelor ANL din Cluj-Napoca s-au intalnit cu reprezentantii Asociatiei Locatarilor din Blocurile ANL.
Deputatul Mircia Giurgiu cere explicatii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in privinta majorarii chiriilor ANL.
Consilierii locali au votat majorarea chiriilor ANL pentru chiriasii care au depasit varsta de 35 de ani, de la 97 de lei la maxim 580 de lei.
Peste o mie de chiriasi ANL au format o asociatie pentru a-si putea cumpara apartamentele in rate.