Patru mascaţi, din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Gorj, au fost reţinuţi pentru tortură şi tentativă de omor, după ce au bătut fără milă un suspect care i-a minţit.
La nici o zi după incidentul teribil din Petroșani, unde un copil în vârstă de aproximativ un an a căzut de la etajul 4, încă un copil a căzut de la același etaj al unui bloc din Hunedoara.
Un vaccin împotriva cancerului a fost testat cu succes pe animale, iar acum urmează să fie testat pe oameni. Serul testat pe șoareci și maimuțe, s-a dovedit a fi capabil să distrugă apărarea pe care tumorile o pun în aplicare pentru a se proteja de atacur
Bone Ferenc, suspectul în cazul uciderii femeii dispărute din Cluj-Napoca, adus în cătușe la Cluj, și-ar fi recunoscut fapta. Individul ar fi sugrumat-o pe tânără din cauza invidiei. Era gelos pentru că femeia avea multe activități sociale, în timp ce el
Polițiștii clujeni l-au prins pe Bone Ferenc, presupusul asasin al tinerei dispărute de la Cluj. O echipă complexă de polițiști din Cluj se afla în Oradea încă de miercuri, iar capturarea suspectului a fost coordonată chiar de aceștia. Bone este suspectat
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat de câți bani are nevoie un român pentru un trai decent, nu bine sau foarte bine.
În Bulgaria carburanții sunt mai ieftini decât în România, românii merg să cumpere carburanţi în statele vecine dacă au această posibilitate. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.16 lei/l și 8.88 lei/l.
Incident teribil în Petroșani, unde un copil în vârstă de aproximativ un an a căzut, joi, de la etajul 4 al unui bloc. Părinţii erau în casă, însă nu au reușit să prevină incidentul.
Femeia dispărută din Cluj care a fost găsită moartă, plecase cu iubitul său, fost profesor de la Universitatea Sapienția, condamnat pentru violență.
Preţurile carburanților au crescut enorm în ultimul trimestru. Faţă de începutul anului, motorina standard s-a scumpit cu 2,7 lei pe litru, iar benzina standard cu aproape 2 lei pe litru. O asemenea dinamică nu a mai fost înregistrată până acum.
Este criză de sânge în spitalele din țară și pentru ca situația să fie și mai gravă mulți medici sunt nevoiți să amâne operațiile. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori.
Un caz șocant a avut loc în Maramureș, unde cadavrul unui copil de 12 ani din Sighetu Marmaţiei, mort de aproape o lună, ar fi fost ţinut de tatăl lui în cușca câinelui ca să încaseze alocația de handicap.
„Mariupol este acum un oraș al fantomelor", a declarat un consilier al primarului. Petro Andriușcenko, care a fugit pe teritoriul controlat de Ucraina, a declarat că oficialii primăriei din Mariupol cred că cel puțin 22.000 de locuitori ai orașului au fos
Un caz șocant a avut loc în Maramureș, cadavrul unui copil de 12 ani din Sighetu Marmaţiei, mort de aproape o lună, ar fi fost ţinut de tatăl lui în cușca câinelui ca să încaseze alocația de handicap. Autorităţile au fost alertate de vecinul, care nu mai
Populaţia încă riscă să nu poată fi îngrijită medical pentru că medicii de familie nu le pot da bilete de trimitere. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov avertizează că formularele de trimitere lipsesc din nou.
Un scandal a luat amploare în Marea Britanie, după ce Lorna Garnett a povestit pentru presă că a fost părăsită de soțul ei, Anthony, după 10 ani de relație, pentru o refugiată din Ucraina pe care au primit-o în casa lor. Ucraineanca spune că nu poartă nic
2,2 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 19-34 de ani din România locuiesc alături de părinți. Discrepanțele în Europa sunt foarte mari din acest punct de vedere și nu sunt toate explicate strict economic.
Angajatorii sunt obligați să le acorde salariaților o zi liberă, plătită, dacă completează formularul online în prima etapă a recensământului populației. Termenul inițial pentru încheierea acestei etape a fost prelungit, iar 27 mai este acum ultima zi pen
Scandal la o școală din Mureș, după ce doi elevi au fost filmați dansând pe bănci, cu profesoara la catedră. Imaginile au devenit rapid virale și au stârnit revolta internauților. Profesoara spune că totul s-a întâmplat în pauză şi le-ar fi atras atenţia
Guvernul a adoptat astăzi ordonanţa pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, neimpozabili, excepţie făcând însă toţi angajaţii plătiţi din fonduri publice.
Doi cetățeni ucraineni au fost prinşi cu nouă sute de mii de euro ascunşi în şosete, la intrare în România. Poliţiştii de frontieră au găsit banii în timpul unui control amănunţit al bagajelor din bolidul de lux al ucrainenilor.
O crimă macabră a avut loc în Argeș, unde un tânăr și-a pierdut viața într-o încăierare pe care ar fi avut-o cu un alt băiat. Cearta ar fi pornit pentru că victima ar fi refuzat să se culce cu el, după ce întreținuse relații sexuale cu alți trei băieți.
Guvernul vrea să garanteze credite acordate tinerelor familii pentru a face nuntă, botez sau chiar pentru a-și cumpăra o mașină, prin intermediul programului intitulat „Family Start". Persoanele cu vârste între 18 și 45 de ani vor putea accesa un împrumut
Peste 1.000 de posturi sunt libere în Armata Română, pentru soldaţi profesionişti, atât în Capitală, cât şi în ţară. Pentru aceste posturi, salariile pleacă de la 3.000 de lei net, dar au mai fost scoase la bătaie şi peste 800 de posturi pentru rezervişti
Astăzi începe vaccinarea cu doza a 4-a de vaccin anti-COVID. De astăzi, toți cei care au peste 18 ani pot merge în centrele existente și în cabinetele medicilor de familie pentru a cere să se vaccineze cu doza 4. Cei care nu au medic de familie pot merge
Românii ar putea lucra doar patru zile. Parlamentarii vor dezbate astăzi, la ora 15, propunerea liderului senatorilor PNL, Cătălin Fenechiu, ca săptămâna de lucru să aibă doar 4 zile.
Un bărbat anchetat pentru conducere fără permis şi violenţă în familie şi-a pierdut controlul când în curtea lui au intrat doi poliţişti ca să îi înmâneze o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi de bărbatul furios, care i-a atacat cu un
Melanomul este o formă de cancer cu evoluție agresivă, care se dezvolta cel mai adesea la nivelul pielii și poate să apară la orice vârstă. Dacă nu este depistat la timp, poate avea urmări devastatoare. Fiind cea mai severă formă de cancer cutanat, melano
O tânără din Reșița care amenința că se sinucide, a alunecat și a căzut de pe un bloc în timp ce vorbea cu polițiștii. Fata a supraviețuit deși a căzut de la etajul 4.
Un bărbat și-a găsit sfârșitul, în urma unei crime odioase. Acesta și-a sugrumat iubita și a murit în urma unui atac de cord, în timp ce îi îngropa trupul în curtea casei în care locuiau. Cazul halucinant a avut loc în SUA.