Un băiat, în vârstă de doar 11 ani, s-a urcat la volanul mașinii tatălui său și a lovit un băiat de 8 ani.
Un bebeluș cu două capete a fost adus pe lume la Spitalul Elias din București.
Dr. Adrian Marinescu, specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Capitală, a explicat care este considerentul medical pentru care cei care au primit vaccinul anti COVID-19 nu mai sunt nevoiţi să stea în carantină sau izolare.
Ioan Stoica, patronul jocului Caritas, a fost evacuat din garsoniera în care locuia cu chirie, în Brașov.
O româncă infectată cu COVID-19 a fost primul pacient care a primit un tratament nou pentru coronavirus, testat în Marea Britanie.
Medicul Cătălin Petrencic, din Călărași, care a spus că îi va exclude pe cei care pacienți pe cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, își susține decizia.
Avertisment dur și partea medicilor infecționiști. Specialiștii spun că oricine poate fi infectat cu noua tulpină mult mai contagioas
Aproximativ 14.000 de doze de vaccin anti-COVID19 vor ajunge în România miercuri, din totalul de peste 400.000 care urmează să fie livrate în următoarea perioadă.
Petru Șuscă, directorul demis de la conducerea Spitalului Județean de Urgență din Cluj, crede că în spatele deciziei de demitere, semnată de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, stă ”un deputat USR”.
O tânără din București îl acuză pe Alexandru Cumpănașu că i-a făcut propuneri indecente, când era minoră, după ce s-au cunoscut în timpul unui proiect dintr-un liceu derulat de fostul director al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, așteaptă 10.000 de oameni la slujba de Bobotează, în Portul Tomis.
Mugur Mihăescu a fost acid, duminică seară, la Antena 3, după ce Iulian Bulai, Șeful Comisiei de Cultură din Parlament a cerut o întâlnire cu CNA cu privire la programul de Revelion al TVR.
Școlile s-ar putea deschide din 11 ianuarie 2021, dacă evoluția cazurilor de îmbolnăviri ar scădea.
Medicul Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de premier al României, s-a infectat cu Covid-19, iar acum urmează un tratament.
Prezența la vot la nivel național nu a fost una așteptată de politicieni sau de către analiști, iar datele publice arată că circa 31,8% dintre români și-au exprimat optțiunea electorală.
Alexandru Rafila: ”Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 și 20 de euro”. Când ar putea să apară pe piață
Antena 3 a primit amendă de la CNA, din vina lui Mihai Gâdea
Firea a pierdut Bucureștiul. Nicușor Dan e cu 8% în plus
Adrian Streinu-Cercel: ”COVID 19 se deplaseaza cu circa 7,3 metri pe secundă din cavitatea bucală”
Arafat: Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Ar putea urma fenomenul COVID-flu
”Daddy” Liviu Dragnea pune tunurile din închisoare pe Vasile Dâncu: El mi-a spus despre statul paralel
Nu Marcel Pavel a fost pacientul zero din cazul focarului de coronavirus de la Antena 1
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, marți seară, că Protecţia Civilă Europeană se pregăteşte pentru un eventual val doi al pandemiei de COVID-19, însă nu se ştie dacă acesta va fi mai puternic sau mai slab de
De când se deschid mall -urile! Ce spune Raed Arafat
Raed Arafat spune că valul doi nu este o glumă
Raed Arafat: Relaxarea s-ar putea să nu mai fie din 15 mai
Streinu Cercel vrea o lege prin care să nu fie tras la răspundere pentru achizițiile făcute în pandemie
Antena 3 reduce ”temporar” salariile, la fel ca tot grupul Intact. Presa este lovită în plin de criza coronavirus
Un român cu coronavirus a scuipat medicii în spital
Românii se bat pe spirtul din magazine. Se cumpără zeci de flacoane - VIDEO