Un cetățean vrea să se mute în Cluj-Napoca în luna iulie, însă se teme că nu găsește chirie. În acest sens, a cerut ajutorul internauților care locuiesc în Cluj-Napoca.
Piața imobiliară din Cluj-Napoca nu mai uimește pe nimeni, însă pe piață sunt listate anumite proprietăți care pot să-i facă pe unii să se minuneze, cel puțin când văd prețul.
Dacă vrei să trăiești UNTOLD-ul la înălțime, dar și pe muchie de toaletă, ai ocazia perfectă. Un apartament de la etajul 12 din celebrul „Bloc cu aripi” Wings din Cluj-Napoca a fost scos la închiriere pentru perioada festivalului, dar nu doar priveliștea
Trei clujeni, al căror lider este Adrian Groșan, o figură cunoscută în lumea interlopă din Ardeal, au fost arestați preventiv pentru o serie de infracțiuni violente care au șocat opinia publică
Curtea de Apel Cluj a decis, în data de 5 iunie 2025, încetarea procesului penal față de toți cei șase inculpați din așa-numitul „Dosar UNTOLD – USAMV”. Magistrații au admis apelurile
V-ați întrebat vreodată ce salarii au polițiștii locali din Cluj-Napoca și ce averi au reușit să strângă? Vă spunem noi
Mănășturul nu încetează să surprindă. De data asta, nu cu blocuri noi sau parcuri curate, ci cu un apartament de colecție: un veritabil muzeu al anilor ’70, scos la închiriere pentru modica sumă de 450 de euro pe lună
Prețurile pe un metru pătrat se apropie de 6.000 de euro la Cluj-Napoca, orașul unde două garsoniere în centru sunt scoase la vânzare pentru prețuri care pot fi considerate exagerate.
Piața imobiliară din România intră într-o nouă etapă de transformare explozivă, iar Cluj-Napoca este, din nou, în centrul atenției. Acesta devine campion național la scumpiri, depășind chiar și Capitala
Doi cai au fost filmați dimineața în Florești, județul Cluj, în fața unui bloc de locuințe. Postarea a devenit virală în mediul online, fiind însoțită de remarci ironice despre prețul chiriilor și „peisajele” neașteptate ale orașului.
Viceprimarul Dan Tarcea și-a depus declarația de avere mai devreme cu două săptămâni față de termenul limită.
Trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pe strada Lacul Roșu din Cluj-Napoca, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament.
Un clujean care locuiește pe bulevardul 21 Decembrie 1989, în apropierea stației Crinului, atrage atenția asupra disconfortului creat de sistemul audio instalat în stațiile de autobuz.
Te trezești dimineața într-un apartament de 180.000 de euro din Zorilor. Bei o cafea. Nu știi sigur dacă e mai amară din cauză că a ieșit prost sau pentru că, atunci când deschizi geamul, dai "view la morminte sau favela, ăla Brazil".
Dacă locuiești în Cluj-Napoca, probabil că ți s-a făcut un pic rău când ai auzit cât costă închirierea unei garsoniere — darămite a unui apartament cu două camere. În 2025, să plătești sub 400-500 de euro pe lună în Cluj a devenit o raritate
„Am 23 de ani, câștig 5100 de lei pe lună și tot simt că nu-mi ajung banii” – așa se rezumă postarea unei tinere din Cluj care a aprins o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale
Primarul Clujului, Emil Boc, a publicat mai devreme decât termenul legal (15 iunie) declarația sa de avere pentru anul fiscal 2024, oferind o imagine detaliată a veniturilor, proprietăților și conturilor bancare ale celui care conduce unul dintre cele mai
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază într-un apartament situat pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit prompt pentru a limita extinderea flăcărilor și a preveni pagube mai mari.
O femeie în vârstă din Cluj-Napoca, cu probleme de sănătate și locuind singură, a ajuns să trăiască un coșmar în propriul apartament, după ce un vecin a început lucrări de renovare fără notificare, ridicând o terasă care îi afectează grav siguranța și lin
În Cluj-Napoca, unde piața imobiliară e de mult scăpată de sub control, a apărut un nou „candidat” la titlul de cea mai absurdă chirie a lunii. Un proprietar a publicat un anunț pentru un apartament „decomandat, 2 camere, bucătărie, baie, hol, centrală te
Într-un incident petrecut recent în Florești, pe strada Eroilor, o persoană a fost surprinsă în timp ce fura scrumiere de pe pervazul unui apartament situat la parter.
Un iubitor de animale din Cluj acuză Hotelul HamHam de neglijență gravă și abuz, după ce puiul lui de câine a fost rănit în timpul unui program de dresaj.
Un locatar din Mănăștur trăiește un calvar nocturn din cauza televizorului vecinului cu aparat auditiv. Deși l-a rugat de mai multe ori să reducă volumul, liniștea nu durează. Comunitatea i-a oferit sugestii – de la căști speciale până la implicarea admin
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu. Potrivit primelor informații, flăcările afectează o suprafață de aproximativ 10
Numărul de persoane care vor să închirieze locuințe crește în Cluj-Napoca. Interesul clujenilor pentru locuințele de închiriat a crescut semnificativ în primul trimestru al acestui an
O postare recentă de pe o rețea de socializare a unui tânăr stabilit în Cluj a stârnit un val de reacții și comentarii după ce a povestit sincer despre dilema cu care se confruntă: deși s-a mutat la Cluj în urmă cu șapte ani și s-a integrat foarte bine, i
Un nou episod din seria “imobiliare Cluj” vine cu un contrast care ar putea părea glumă, dacă n-ar fi realitate pură. În timp ce în Cluj-Napoca, prețurile la apartamente au atins cote amețitoare – un apartament a fost listat recent la nu mai puțin de 1.00
Într-un oraș în care prețurile imobiliare sunt deja material de stand-up comedy, un anunț recent de vânzare a reușit să capteze atenția și sarcasmul clujenilor.
Poliția britanică a anunțat marți punerea sub acuzare a unui cetățean român în cadrul investigației privind incendierea mai multor proprietăți cu legături directe cu premierul Keir Starmer. Este al doilea suspect oficial inculpat în acest dosar.