Decizia privind interzicerea aplicaţiei TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor la stat ar putea veni miercuri. În cazul în care se aprobă, decizia va viza doar telefoanele de serviciu ale angajaților statului, dispozitivele personale fiind scu
Un șofer român a renunțat la mașina electrică pe care a cumparat-o în urmă cu doar un an, iar mai apoi a ținut să se laude cu faptul că a trecut înapoi la o variantă pe motorină, lucru care îi permite un lux nou: să dea drumul la aerul condiționat.
După ce nu a emis facturi luni de zile, Hidroelectrica trimite acum facturi super umflate. Chiar dacă clienții au trimis lunar consumul, sumele sunt umflate și de 10 ori față de consumul real.
Obligatoriu la alegere?! Da. Cerința generalizată de a merge la școală pentru un timp cu durată legiferată („învățământul general obligatoriu”) există de când e școală instituționalizată. Concomitent, întotdeauna au existat direcții de ales pentru a mer
Judecătorii au anulat sute de amenzi ale Poliției Locale din Bârlad pentru că aveau greșeli gramaticale sau erau indescifrabile. Primăria a cumpărat un dispozitiv în valoare de 60.000 de lei pentru a le corecta greșelile gramaticale, din cauza cărora au f
Sute de amenzi date de agenții Poliției Locale din Bârlad au fost anulate pentru că aveau greșeli gramaticale sau erau scrise indescifrabil.
Formația din Gruia s-a declarat nemulțumită de deciziile de arbitraj ale arbitrului Istvan Kovacs, din partida remizată cu Universitatea Craiova, scor 1-1. Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, a venit cu replica pentru ardeleni.
Un client a fost înșelat la Cluj cu peste 50 de lei după o cursă Bolt, pentru că șoferul nu ar fi oprit cursa după ce pasagerul a coborât.
Profesorul Andrei Ripianu, un geniu și o legendă pentru multe generații de ingineri, s-a născut pe 18 iulie 1919, în Pașcani, România.
Marile orașe ale României au investit mult în transportul public, ceea ce a ridicat și costurile de transport.
Românii care călătoresc cu trenul vor putea cumpăra în curând un singur bilet, care va fi valabil pentru mai mulți operatori feroviari. Agenția pentru reformă pe acest segment va lansa biletul de tren integrat.
Aplicațiile de carpooling au luat amploare în ultimii ani. Aceasta se datorează timpului pe care-l parcurgi cu trenul dintr-o destinație până la alta, dar și datorită condițiilor oferite și a prețului aproximativ egal pe care-l stipulează aceste aplicații
Încă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina asaltul militar al rușilor a fost completat de un război informațional cu drepturi depline.
WhatsApp lansează noi funcții pentru apelurile video pe iOS și pentru transferul de fotografii sau documente în aplicație.
Persoanele care folosesc BT Pay pot achiziționa de acum înainte prin aplicație polița de asigurare RCA. Toți pașii care trebuie urmați sunt online, după care clienții primesc polița instant, pe email.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunța o linie telefonică unde poate fi reclamă bătaia de joc a Supercom, dar, culmea, la aceste telefoane nu răspunde nimeni.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că Supercom colectează deșeurile cu întârziere pentru că au șoferi noi, care nu cunosc Clujul.
O grupare de infractori din Vestul țării a pus mâna pe datele de pe carduri emise de o bancă din Uniunea Europeană și a cumpărat produse electronice de jumătate de milion de lei.
ChatGPT este o aplicaţie lansată în noiembrie anul trecut de OpenAI şi care a făcut senzaţie în special graţie versatilităţii.
Distribuirea cardurilor pentru energie va începe de miercuri, 1 februarie. Guvernul are pe masă un act normativ care va permite și plata online a facturilor, prin intermediul unei platforme, pe lângă plata la oficiile poștale și prin poștași.
Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat duminică, 29 ianuarie, o versiune actualizată a aplicației prin care utilizatorii pot primi diverse tipuri de alerte, dar și alte informații utile.
O tânără din Cluj-Napoca a fost umilită în Mărăști de un ”primitiv”, care s-a legat de religia ei.
Cardul virtual animat este destinat plăților online și se emite exclusiv din BT Pay. BT Pay vine și cu alte opțiuni noi, care ajută clienții să economisească, să-și majoreze creditul pe card și să aibă acces la conturile curente, indiferent de valuta a
Cluj-Napoca este orașul cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp din România.
Românii au comandat intens în anul 2022 prin diferite aplicaţii, mai ales shaorma, cheesburgeri şi cartofi prăjiţi cu sos de usturoi. Un bărbat din Cluj a bătut însă toate recordurile, a reuşit să comande de 746 de ori de pe o singură aplicaţie.
InfoCons pune la dispoziția cetățenilor un număr de telefon destinat protecției consumatorului, alături de Aplicația Gratuită InfoCons.
Fostul polițist a povestit ce a pățit când a comandat mâncare online, pentru că toată familia lui era răcită.
Un grup de elevi a creat o aplicație prin care se pot închiria instant biciclete din orice parte a orașului, iar acum au fost premiați.
De anul viitor, şoferii vor avea dreptul să-şi verifice online istoriul sancţiunilor rutiere. Acest lucru va fi posibil printr-o aplicaţie care va fi lansată de poliţia rutieră.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că Centura Metropolitană Cluj, după ani de tergiversări, va deveni realitate. Marți a fost semnat un parteneriat între Primăria Cluj-Napoca și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere