Universul magic UNTOLD își deschide porțile pentru cel de-al șaptelea capitol, între 4 și 7 august, cu o ceremonie oficială de deschidere pe Cluj-Arena care va marca o premieră pentru România: un show unic al germanului Claptone. Artistul va fi înconjurat
Un şofer român de camion, în vârstă de 64 de ani, riscă să stea după gratii pentru tot restul vieţii pentru moartea unei tinere unguroaice, ucisă cu bestialitate şi abandonată în apropierea unui parc din Londra.
Autodeal, cea mai complexă și completă soluție pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto din România, este noul partener oficial al FC Universitatea Cluj, începând cu sezonul 2022 / 2023.
O aplicație dedicată pasionaților de lectură a câștigat competiția MHPBigBrains, organizată de MHP – A Porsche Company pentru absolvenții programului de studii Informatică în Limba Germană al Universității „Babeș-Bolyai”.
Și-a dorit să își salveze fetița care suferă de o malformație la inimă și a ajuns să se specializeze la Harvard în domeniul sănătății publice. Este povestea unei românce care a absolvit în această vară un master la Harvard Medical School.
La aproape un an de la startul campaniei „Vinerea Verde”, aplicația de bilete CTP Cluj respinge banii și anunță gratuitatea transportului în comun.
WhatsApp pregăteşte o schimbare importantă pentru aplicaţia folosită în toată lumea.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a spus că nstituția știe totul și despre banii încasați prin Revolut sau alte aplicații similare.
Un trotinetist a ajuns în ambulanță, după ce a fost lovit de o mașină la intersecția străzilor Scorțarilor cu Gorunului.
Aplicația Cluj TAXI face uitate toate problemele pe care le resimte un client, care vrea să folosească serviciile taximetriei clujene, care mai are unele ofuri. Până acum erau probleme cu localizarea în aplicație, cu faptul că unii șoferi refuzau cursele
O tânără de 20 de ani din Iași a devenit principala sursă de venit pentru doi bărbați, după ce au obligat-o să se prostitueze pentru ei.
Sistemele de operare și aplicațiile telefoanelor neactualizate le dau hackerilor posibilitatea de a vă „fura” date de pe dispozitive și de a accesa, crea, sau șterge documente.
Piața asigurătorilor auto s-ar putea cutremura din nou. Euroins, principalul „jucător”, este acuzat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor din România că nu plăteşte daunele la timp, la fel cum făcea şi City Insurance înainte de prăbuşire.
Tinerii credincioși interesați de o relație au acum posibilitatea să-și caute perechea cu ajutorul unei aplicații.
Aplicația Free Now nu va mai fi disponibilă în România. Mesajul a fost trimis de aplicație partenerilor din România.
Preţurile carburanților au crescut enorm în ultimul trimestru. Faţă de începutul anului, motorina standard s-a scumpit cu 2,7 lei pe litru, iar benzina standard cu aproape 2 lei pe litru. O asemenea dinamică nu a mai fost înregistrată până acum.
Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a lansat marți, 17 mai 2022, platforma web: https://public.cluj.archi, dedicată emiterii, în format digital, a certificatelor de urbanism (CU).
Mulți români își doresc să ajungă în „țara tuturor posibilităților”, fie pentru o vacanță, fie pentru o scurtă ședere, însă, majoritatea nu știu ce pași trebuie să urmeze pentru a ajunge în Statele Unite ale Americii. Ce e cer, este că în QSUA nu putem aj
Având în vedere prevederile art. 26, 71, 72 și ale art. 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 559/2020 privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de
Loredana Groza continuă să șocheze cu aparițiile sale publice. Vedeta și-a făcut o schimbare radicală de look care a stârnit imediat reacțiile neașteptate din partea fanilor. Unii s-au gândit chiar să o compare cu Bianca Drăgușanu, cunoscută pentru operaț
Atacurile cibernetice s-au intensificat în 2022, autoritățile îndeamnă să fiți foarte atenți la SMS-urile pe care le primiți în această perioadă. În spatele unei urări de sărbători pe care o vedeţi, teoretic, doar dacă accesaţi un link, se găsesc hackeri
O „regulă” veche spune că alimentele de post sunt, cu siguranță, foarte sănătoase, însă, în zilele noastre această regulă nu se mai aplică, din păcate. Produsele care imită gustul de carne sau lactate au ajuns să înlocuiască meniurile bogate în legume car
Iulius Mall și yeParking au implementat împreună un nou sistem de plată inteligent direct din aplicație, pentru gestionarea accesului în parcarea centrului comercial din Cluj-Napoca, care dispune de un număr total de 2.000 de locuri. Sistemul aduce benefi
Un taximetrist din Cluj a devenit cunoscut în mediul online „peste noapte”, după ce o clientă a publicat pe Facebook o poză din taxi, pe care acesta l-a transformat într-un „buncăr” de colectare a informațiilor.
Un clujean a realizat o aplicație pentru a facilitate vizibilitatea în mediul online a defibrilatoarelor din orașul Cluj Napoca. Soluția a fost propusă la hackathonul realizat de Institutul Francez din Cluj. Din păcate ideea lui Luchiian Alexandru, specia
Un hacker din Craiova a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, el fiind acuzat de procurorii DIICOT că a spart rețelele informatice ale unor companii, după care le-a șantajat cerând recompense în criptomonedă.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că atunci când vine vorba de operații și intervenții estetice, Bianca Drăgușanu nu spune niciodată nu. Ba chiar vedeta împarte cu fanii sanii fiecare detaliu ce ține de frumusețea corpului său. De data aceasta în
Mamele au de acum la dispoziție o nouă aplicație gratuită creată special pentru ele. Momsi este prima aplicație românească dedicată exclusiv mamelor, care facilitează crearea de micro-comunități în funcție de proximitate și încurajează interacțiunile în v
Cei care transportă mâncare la domiciliul clienților ajung să câștige 300 de lei pe zi. Totul depinde de cât lucrează.
Ministerul ucrainean al Apărării îi îndeamnă pe cetățenii ucraineni să folosească un serviciu special, de tip „chatbot”, care generează un cod QR, prin care să semnaleze armatei informații despre locurile unde au observat trupe ruse.