Szakács István, un activist civic din Cluj, care lucrează de ani buni cu comunitățile de rromi din Pata Rât, atrage atenția asupra unei realități care deseori este ignorată în discuțiile politice și sociale: marginalizarea nu se rezumă doar la Pata Rât.
O serie de manuscrise medievale au fost descoperite în turnul secret al Bisericii Sf. Mihail, în timpul lucrărilor de restaurare. Un volum a rămas la Cluj și a fost studiat de profesorul Adrian Papahagi.
România va ajunge din urmă Germania, Franţa, Spania sau Italia în 5-6 ani, dacă avem curajul să investim în continuare, a declarat, miercuri, la cea de-a doua ediţie a Romanian Venture Capital (RVC), ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian
Apocalipsa prezentată extrem de realist în filme este un scenariu negru al umanității. O fostă absolventă a Universității de Artă si Design din Cluj-Napoca s-a jucat cu o serie de fotografii ale orașului și prezintă cum ar arata Clujul după APOCALIPSĂ.
Ciclonul mediteranean care a făcut prăpăd în Italia va lovi România în următoarele ore.
Clujenii au stat bară la bară pe strada Clinicilor, miercuri dimineața, fără a putea înainta pentru că nu aveau pe unde. Unii plângeau după ”centura promisă Boc”, iar alții acuză că se lucrează în ”ritm de moarte” pe Calea Moților.
Cinci curiozități amuzante despre fiecare zodie. Ți se potrivesc descrierile?
O situație bizară a avut loc în Italia, unde trupurile fără viață doi soți au fost găsite sâmbătă seară, în casa lor din Spinello di Santa Sofia, în provincia Forlì. Prima ipoteză a anchetatorilor este că și-au pus capăt zilelor în același timp, împușcân
Canadianul Wali, cel mai faimos lunetist din lume, se află în Ucraina pentru a lupta cu rușii.
Sorin Gadola, fiul fostului fondator al EnergoBit și acționat la CFR Cluj, a spus că a renunțat să își încălzească locuința și poartă haine groase.
Clujenii au dat năvală în supermarketuri, de unde au dispărut produse de bază precum făina.
Distracția de la cel mai așteptat festival al anului din România a venit cu un preț usturător. Pagubele făcute de Untold, la Cluj, se ridică la peste 180.000 de euro.
Meteorit la Mociu - Meteoritul căzut la Mociu, în 3 februarie 1982, este cel mai mare din România. Specialiștii spun că avea la intrarea în atmosferă 30.000 de kg și că s-a împrăștiat pe o rază de 15 km.
Economistul Roubini, care a prezis criza din 2008, face un anunț devastator
O echipă de televiziune a filmat în Italia: Medicii vor ca toată lumea să vadă cum arată lupta cu coronavirusul: E APOCALISPA - VIDEO
Scandal la dezbaterea pe tema buletinelor cu cip: ”Ni se pune în pericol însăși mântuirea”
O serie de imagini apocaliptice cu pădurile Greciei arzând fac înconjurul lumii.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comparat pe Viorica Dăncilă cu pavianul cu mantie.
Uraganul Irma a lăsat dezastru în urma sa. În Caraibe sunt 24 de morți și pagube de peste un miliard de euro.
Dan Voiculescu a fost eliberat din arest după trei ani, iar Mircea Badea nu s-a abținut să nu comenteze.
Judecătorii au decis, marți, eliberarea condiționată a lui Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, iar reacția lui Mircea Badea, unul dintre cei mai înverșunați apărători ai săi, nu a întârziat să apară.
Avocatul clujean Radu Chirita, cadru didactic la Facultatea de Drept, cercetător și preşedintele Asociaţiei de studii în dreptul constituţional şi drepturile omului este de acord cu ordonanțele lui Dragnea.
La câteva luni de zile de când statul Norvegian le-a instituționalizat forțat copiii, familia Bodnariu își va reîntregi familia, potrivit unui anunţ făcut de pastorul Cristian Ionescu, purtătorul de cuvânt al campaniei pro-Bodnariu.
”Am vazut in noaptea trecuta un caz terifiant! Daca vreti sa aflati cum arata Apocalipsa, ea a fost aseara in club!”, scrie Șerban Huidu.
Poetul Andrei Doboș a publicat în 14 octombrie 2015 o poezie controversată, ”Te detest, Cluj”, care a stârnit mai mult întrebări din partea clujenilor.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, a rostit o frumoasă pastorală de Paște în care citează vorbele unor mari cărturari.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru perioada 23 - 24 august 2014, ca urmare a desfăşurării evenimentului ”Zilele Culturale Maghiare” din Cluj - ediţia a V-a.
Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului, ”Man of Steel” conduce topul celor mai vizionate filme din România în acest weekend, având încasări de 916.207 lei şi 44.146 de spectatori, potrivit Asociaţiei Film România.
După ce a participat la mai multe cursuri pe teme de spiritualitate, designerul vestimentar Rita Mureșan a devenit practician al terapiei îngerilor.
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a vorbit în pastorala de Paște despre moarte și necesitatea unui duhovnic călăuzitor.