Clujenii din comunele de munte vor putea cumpăra lemne de la o serie de depozite special amenajate.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Beliş, împreună cu angajaţi ai Parcului Natural Apuseni şi reprezentanţi ai fondului de vânătoare 50 Giurcuta, au desfăşurat o acţiune în fondul de vânătoare 50 Giurcuta, pe raza comunelor Beliş
Sute de oameni lucrează pentru a readuce la viață clădirile Roşiei Montane: 20 de case din centrul istoric au fost deja restaurate, cu finanțarea companiei miniere.
Zona denumită Păşunea Ijar, de la Mărişel, a fost reîmpădurită pe o suprafaţă de 3 hectare, sâmbătă, în cadrul unui eveniment la care au participat 160 de voluntari.
Asociația CERT Transilvania organizează la Cluj-Napoca o colectă de alimente, rechizite și jucării pentru copiii din Munții Apuseni.
Asociatia CERT Transilvania, Detasamentul de Interventie in Caz de Dezastre, pregătește cea de-a IV-a editie a Actiunii Umanitare de Paste, in zilele de 20 si 21 aprilie 2013, cand vor oferi ajutoare familiilor aflate in situatii grele, in muntii Apuse
Dezvoltatorii pârtiei de schi Mărișel - Copcea, pârtie care va fi deschisă din 2014, au prezentat o schiță a proiectului.
Meteorologii au emis o informare prin care atenționează că, în perioada 3 - 4 februarie, se vor înregistra precipitații și intensificări ale vântului.
Iosif Viehmann, este speolog dar şi profesor. Are 87 de ani, traieste in Cluj, şi a reuşit să coboare încă o dată pe tiroliană, în peştera Pojar din Munţii Apuseni, la peste 10 metri adancime. Acesta a mai explorat peştera în anii `50.
Meteorologii au emis o prognoză a temperaturilor pe următoarele două săptămâni.
Clubul Sportiv Lynx Cluj-Napoca şi Clubul Ecologic Transilvania vor oganiza ȋn data de 18 august prima ediţie a cursei Runsilvania Wild Race ȋn zona cascadei Răchita din Apuseni.
Bogya Tamas, a câștigat Maratonul Apuseni pentru a doua oară consecutiv. .
Meteorologii au emis o atentionare COD GALBEN DE VREMEA RECE in aproape toata tara, care este valabila din 13 mai ora 02.00 si pana pe 14 mai ora 10.00.
Scoala Populara de Arte "Tudor Jarda" le ofera posibilitatea celor intereasati sa faca un curs de tesut-cusut in mod gratuit, in perioada 2-7 aprilie, la sediul de pe strada Fabricii de Zahar nr. 51
In fiecare joi de la ora 19.00 , realizatoarea Delia Carbune te asteapta la cea mai buna emisiune LIVE din Cluj cu invitati pe subiecte actuale. Ai pierdut emisiunea in DIRECT sau vrei sa revezi anumite secvente? Aici gasesti toate editiile!
Peter Eckstein-Kovacs, fostul consilier prezidential, a declarat ca, daca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va elibera avizul de mediu pentru exploatarea de la Rosia Montana, "il dam cu capul de pereti".
Peter Eckstein-Kovacs a discutat in emisiunea Stiri de Cluj LIVE, de joi seara, despre demisia lui din functia de consilier prezidential si despre atitudinea presedintelui Traian Basescu.
Cupa Rachitele la Escalada pe Gheata va fi organizata in perioada 3-5 februarie, in cadrul celei de-a IX-a editie a "Cupei Rachitele - Campionatul National de Escalada pe Gheata".
Statiunea Baisoara are un concurent serios, la numai 2 kilometri distanta fiind amenajate 3 partii deservite in premiera pentru Muntii Apuseni de un telescaun.
Ecologistii care lupta impotriva proiectului de exploatare aurifera cu cianuri de la Rosia Montana ies in strada la Cluj-Napoca, de la ora 11.00, in Piata Unirii.
Ziua Unirii Principatelor Romane va fi sarbatorita la Cluj-Napoca fara focuri de artificii deoarece conditiile meteo nu permit acest lucru.
Primaria Cluj-Napoca nu va organiza in acest an foc de artificii in ziua de 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane.
Daniel Oltean, in varsta de 24 de ani, a castigat un apartament in urma campaniei "Mosul aduce cel mai frumos cadou, un apartament pe numele tau".
Reprezentantii Clubului Alpin Roman, sectia Universitara Cluj, au anuntat data oficiala a desfasurarii Maratonului Apuseni, aceasta fiind fixata pe 7 iulie 2012.
Iulius Mall pregateste permii importante pentru clienti in luna decembrie, cel mai important fiind un apartament cu doua camere.
Ioan Rus, fostul ministru de Interne si membru al Grupului de la Cluj, i-a indemnat, in discursul sau de la lansarea proiectului "Angajamentul pentru Romania", pe membrii USL sa ia povata de la Avram Iancu.
Conferinta ROSIA MONTANA iN ISTORIA UNIVERSALA a adunat la Cluj-Napoca, in perioada 11-12 noiembrie, specialisti din toate domeniile in frunte cu presedintele Academiei Romane, academicianul Ionel Haiduc.
Consiliul Judetean a anuntat ca sambata, 15 octombrie, va organiza un spectacol de muzica folclorica pe Cluj Arena, iar intrarea va fi libera.
500 de activisti din toata Europa vor participa in perioada 21-30 septembrie la Rosia Montana la o tabara de solidaritate cu miscarea ecologista care isi propune blocarea exploatarii.