”Unde fugiți așa, domnule Boc? Stați de vorbă cu cetățenii care v-au votat!”, a acuzat Marian Saioc, un activist civic din Constanța, care a năvălit peste primarul Emil Boc în birou, pentru a-l lua la rost despre mirosul din oraș și ”minciunile” din ultim
Turiștii din Cluj care au avut ocazia să descopere în această vară frumusețea și accesibilitatea unor orașe turistice din țara vecină revin acasă cu multe regrete din Ungaria.
Clujul duce tot mai mult lipsa unor Aquapark -uri și a unor bazine pentru tineri, în cartiere. O imagine care vorbește de la sine a fost realizată de un clujean, în Mănăștur.
Turistul clujean aflat în vacanță la Nyiregyhaza a revenit cu o altă postare care bate obrazul administrației din Cluj.
Turismul la vecinii maghiari este extrem de dezvolta motiv pentru care țara vecină atrage anual milioane de turiști. La granița cu Tomânia este o salbă de stațiuni cu bai termale si nelipsitele Aquapark - uri, unde foarte multi sunt turiști din România.
Cel mai nou ștrand al Ardealului, ștrandul Venus, din stațiunea 1 Mai, și-a deschis porțile acum câteva zile, iar turiștii au testat condițiile.
Clujenii dezbat tot mai intens în mediul online situația în care a ajuns Clujul, un oraș admirat de cei din afară și criticat de cei din interior.
Un nou aquapark se deschide în Ardeal, cu puțină întârziere, pentru că administratorii au promis că va fi gata încă din luna iunie 2023.
Luna august este luna concediilor, iar o ieșire la ștrand sau piscină este un mod perfect de a petrece o zi superbă de vară. Costurile nu sunt tot timpul la îndemâna oricui, mai ales că un copil ar vrea să meargă mai des la un bazin.
Complexul Laguna Albastră din Făgăraș este un loc ideal pentru a petrece un concediu, plin de relaxare, și la prețuri acceptabile. Localizat la ieșirea din Făgăraș spre Brașov, acest loc este popular pentru familiile cu copii.
Primarul Emil Boc promite că face un Aquapark de mai bine de zece ani, iar clujenii populează la greu stațiunile din Ardeal, în căutarea unor locuri adevărate de distracție. Din păcate, promisiunile lui Emil Boc au rămas doar promisiuni.
Turismul balnear de la Băile Felix are cel mai bun an din istorie, fiind făcute investiţii masive de infrastructură şi în noi capacităţi de cazare şi agrement.
Iubitorii de vacanțe și băi vor avea din vară o nouă destinație de distracție, în Bihor. Ca un făcut, toate investițiile ocolesc capitala Ardealului, Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a promis încă o dată, ferm, că Clujul va avea un Aquapark, iar locația aleasă este ștrandul SUN, din Grigorescu.
Băile Figa, din Beclean, sunt un alt ”magnet” turistic al zonei Ardealului. Clujenii merg acolo în număr foarte mare, pentru că în oraș nu există astfel de facilități.
Amplasat de-a lungul frumoasei riviere turcești de pe coasta Mediteranei, Antalya este un oraș mare și vibrant, care își întâmpină turiștii cu numeroase stațiuni, hoteluri, baruri și restaurante.
O nouă avarie a survenit la conducta de apă de pe strada Nicolae Titulescu, din Cluj-Napoca, motiv pentru internauți de a face glume. Această avarie este a doua în numai 3 luni, ultima fiind înregistrată la finalul anului 2022, în luna decembrie.
Românii au invatat Ungaria în timpul minivacanței din perioada 21 - 24 ianuarie. Stațiunile de la granița cu România au fost pline de turiști români.
Clujenii nu au unde să se distreze în sezonul rece, iar mall -urile sunt singura alternativă. Până când va exista Aquapark, holurile de la mall -uri sunt numai bune pentru plimbat copiii, iubita sau pentru câteva cumpărături.
Primarul Emil Boc se laudă că vrea să facă Aquapark, dar RADP Cluj, regia subordonată lui și condusă de omul lui de încredere, Ioan Pantelimon, nu e în stare să țină deschis bazinul olimpic din Grigorescu.
Primarul Emil Boc a vorbit în ultima săptămână în mai multe apariții publice, la emisiuni radio, sau pe Facebook, nu la o conferință de presă pentru a răspunde întrebărilor, despre Centura Metropolitană.
Primarul Emil Boc crede că după ce va face aquaparkul din Grigorescu vor urma și altele. Nu a explicat de unde va scoate Primăria zeci de milioane de euro.
Aquaparkul Clujului se va face în Grigorescu, pe locul ștrandului Sun.
Primarul Emil Boc a anunțat că în următoarele zile va fi anunțat locația viitorului Aquapark de 5,7 hectare.
Ștrandul Clujana s-a redeschis, dar tarifele au fost majorate, față de anul trecut. Deja locația din baza sportivă de lângă fosta fabrică de încălțăminte are prețuri ca și bazinele de fițe ale Clujului.
Băile Someșeni sunt abandonate de zeci de ani și au ajuns groapă de gunoi. Emil Boc vorbește de ani de zile de un Aquapark, dar nu a fost în stare să cumpere terenul de la foștii proprietari și să dezvolte ”bijuteria” de la Someșeni.
Profesorul Ciprian Mihali, pe care mulți îl văd un posibil candidat la Primăria Cluj-Napoca, a criticat lipsa locurilor în care să petreci timpul liber în oraș.
Primarul Emil Boc a fost întrebat despre lipsa investițiilor în zone de agrement, piscine, Aquapark -uri etc, și a spus că până acum a luptat pentru a crește orașul, care a plecat de la ”aproape zero”, când l-a preluat el.
Primărița din Chinteni, Lucia Suciu, spune că ea a fost contactată de Boc imediat după alegeri și nu ea l-a contactat pentru proiectul Aquapark -ului.