Arma de vânătoare a unui consilier local din comuna Săvădisla a fost furată în luna octombrie, înaintea unei partide de vânătoare.
Un hoț de buzunare a fost filmat în timp ce opera într-un metrou. Un călător l-a filmat pe infractor, considerându-l suspect.
Fostul impresar Dumitru Tudor a fost reținut în flagrant de poliţişti, joi seară, iar apoi a fost arestat. Bărbatul este acuzat că l-a şantajat pe antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi pe soţia acestuia, Anamaria Prodan.
Fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la închisoare cu suspendare.
O femeie din New York a povestit cum a fost părăsită de soț, cu care era căsătorită de 10 ani, prin intermediul unui SMS. Adevăratul șoc a venit abia după 6 zile, când a făcut o descoperire incredibilă.
Sorin Apostu a depus o cerere pentru a fi preda din nou la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. Aceasta a fost aprobată.
Premierul Victor Ponta a afirmat că Dan Diaconescu este sub protecția PDL, așa că nu poate fi cercetat penal în cazul Oltchim.
Călin Stoia, omul de afaceri judecat alături de fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, pentru fapte de corupție, a fost fotografiat la meciul de marți seara din Champions League, alături de unul dintre martorii din dosar.
Gigi Becali îl acuză pe finanţatorul lui CFR Cluj că a tras sforile necesare, astfel încât el să fie arestat pentru sechestararea hoţilor care i-au furat maşina.
Un profesor de înot din Marea Britanie a ajuns la închisoare, pentru că a trimis un mesaj tuturor persoanelor din agenda sa de telefon.
Sorin Apostu a ajuns la locuința din Cluj-Napoca, vineri seara, în jurul orei 23.15. El a fost însoțit de Monica Apostu și de unul dintre cei doi copii.
Presupusul producător al filmului islamofob ”Inocenţa musulmanilor”, Nakoula Basseley Nakoula, a fost arestat, joi, la Los Angeles pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale condiţionate.
Un britanic a consumat droguri până când i-a căzut nasul. Stupefiantele i-au ”mâncat” cartilagiile nazale.
Raoul Şorban este comemorat de CJ Cluj prin acordarea titlului de "Clujean de onoare” post-mortem, deoarece în luna septembrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea marelui critic de artă, pictor, scriitor, eseist şi academician Raoul Şorban.
Preşedintele Google a fost arestat, pentru că nu a şters de pe YouTube un clip care îl pune într-o lumină neagră pe Alcides Bernal, un candidat la primaria unei localitati din Brazilia.
Mai mulți angajați ai Primăriei Cluj-Napoca au fost citați ca martori în procesul în care fostul primar, Sorin Apostu, este cercetat pentru fapte de corupție. Niciunul dintre cei 10 martori nu s-a prezentat.
Un fotograf din Brooklyn a realizat o imagine cu un cuplu arestat, şi chiar dacă fotografia intitulată "Ultimul sărut" ar putea câştiga un concurs important, Mo Gelber nu poate ridica premiul pentru că nu cunoaşte identitatea persoanelor din imagi
Paul Gheorgheci, șoferul care a accidentat mortal doi bătrâni, miercuri seara, în Grigorescu, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus la mandat.
Garry Kasparov a fost arestat și riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare după ce a muşcat de un deget unul dintre poliţiştii care l-au ridicat de la tribunalul din Moscova.
Un minor de 16 ani i-a furat telefonul mobil unui alt băiat cu un an mai mic ca el, miercuri dimineaţă, în parcul Ion Luca Caragiale din Cluj-Napoca.
O crimă oribilă s-a produs în localitatea clujeană Sânmartin. Un bărbat de 24 de ani și-a ucis fratele și i-a aruncat trupul în WC.
Premiera filmului "The Dark Knight Rises" din seria Batman, care a avut loc în Denver, Colorado, s-a soldat cu 14 morți.
Curtea de Apel Târgu Mureș nu l-a eliberat pe Sorin Apostu, respingand solicitarea acestuia.
Curtea de Apel Mureș nu a dat curs cereri de eliberare condiționată a fostului primar al Clujului, Sorin Apostu.
Cinci români, care făceau parte dintr-o reţea internaţională care clona cărţi de credit şi fura banii de pe ele, au fost prinşi în urma cooperării poliţiştilor din mai multe ţări.
Tribunalul Bucureşti a decis că "nu există nicio piedică în ceea ce priveşte executarea pedepsei lui Adrian Năstase".
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a fost făcut locotenent colonel, in 2011. Apoi a fost arestat pentru fapte de corupție.
Cosmin Pepine, tanarul care a comis, sambata seara, un accident de circulatie in urma caruia cel mai bun prieten al sau si-a pierdut viata, va ramane dupa gratii. Octavian Serban, avea doar 23 de ani, si a murit in mod stupid.
Accidentul de sambata seara de pe strada Fabricii, in care un tanar de 23 de ani si-a pierdut viata ascunde o adevarata drama. Tanarul care a decedat se numea Octavian Serban, iar in ultimii trei ani toti membrii familiei lui au murit in mod tragic.
Accidentul din Turda de marti dimineata in care au murit 2 persoane a fost produs de un sofer care avea o alcolemie de 0,58 de grame de alcool in sange.