Institutul Național de Sănătate Publică anunță, miercuri, că numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 115.
Serviciul de Urgență 112 a fost apelat de un număr record de ori de către o singură persoane, în decursul anului 2018, anunță STS.
Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 57, potrivit celui mai recent bilanț anunțat de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Polițiștii au aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale administratorilor de drumuri din mai multe judeâe din țară, iar Clujul se află printre județele cu cele mai multe amenzi.
Începutul de an este unul destul de ocupat pentru preoții ortodocși, însă aceste zile sunt și unele dintre cele mai profitabile.
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de ninsori și vreme rea, care afectează mai multe județe din țară.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 21.438 locuri de muncă, în data de 11 decembrie 2018.
Prețul benzinei a început să scadă în marea majorității benzinăriilor din țară și din București, iar prețul a ajuns chiar sub 5 lei. Aceste ieftiniri vin pe fondul scăderii preţurilor la petrol pe plan mondial.
Parastasul de un an al Regelui Mihai I al României va avea loc miercuri, 5 decembrie, la Curtea de Argeş, la ora 12.00. Slujba va fi oficiată în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mânăstirii Curtea de Argeş.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 30.158 locuri de muncă, în data de 28 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 28.811 locuri de muncă, în data de 26 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 31.325 locuri de muncă, în data de 19 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 33.743 locuri de muncă, în data de 15 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 31.210 locuri de muncă, în data de 12 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 34.309 locuri de muncă, în data de 7 noiembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 32.323 locuri de muncă, în data de 6 noiembrie 2018.
Universitatea Cluj-Napoca a făcut instrucție, scor 4-0, cu UTA Arad, în ultimul joc din etapa a 15-a din Liga 2.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel sunt înregistrate 35.767 locuri de muncă, în data de 29 octombrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 30.660 locuri de muncă, în data de 15 octombrie 2018.
Polițiștii Clujeni, alături de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și investigatori fiscali germani din cadrul Autorității Fiscale din Nürnberg Sud, au efectuat zeci de percheziții în Cuj, București și alte 11 jude
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 29.569 locuri de muncă, în data de 8 octombrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 30.001 locuri de muncă, în data de 5 octombrie 2018.
Polițiștii clujeni au acționat, duminică, cu efective mărite pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 31.894 locuri de muncă, în data de 28 septembrie 2018.
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului se alătură înalților prelați ai Bisericii care susţin prezenţa la referendumul pentru familie şi votul DA pentru modificarea Constituţiei.
Autobuzele școlare încearcă să diminueze presiunea traficului din zona școlilor. Proiectul a fost lansat pentru școlile Avram Iancu și Nicolae Bălcescu și ar urma să fie extins.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 29.258 locuri de muncă, în data de 24 septembrie 2018.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 29.478 locuri de muncă, în data de 21 septembrie 2018.
Primarul Emil Boc a explicat că autobuzul școlar din Cluj-Napoca este un succes real și că și alte școli vor fi incluse în program.
U Cluj a pierdut meciul cu FC Argeș, scor 2-1, iar vedete din lotul clujenilor nu și-au făcut treaba. Pare că echipa se teme de promovarea în Liga 1 și nu joacă nimic în nicio deplasare.