În doar 24 de ore, durerea ucrainenilor care au fost invadați de armata rusă a înconjurat lumea. Aceste două popoare au o istorie comună, o istorie care nu poate fi negată, însă care nu-i oferă dictatorului Putin niciun drept să atace un stat suveran.
Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, Valery Zaluzhnyi a anunțat că doi soldați ruși au fost luați prizonieri de către armata ucraineană. În imagini se observă cum unul dintre ocupanți este un tânăr, probabil proaspăt înrolat în armata rusă și trimis
Politologul clujean Horia Lupu a făcut o analiză a motivelor pentru care Putin a pornit conflictul cu Ucraina.
În această dimineață, 24 februarie, un avion militar, care aparține de Forțele Aeriene Ucrainene a întreprins un zbor neautorizat în spațiul aerian românesc, în partea de nord a României.
Vladimir Putin a ordonat atacarea Ucrainei pentru a i s-a cerut ajutor din partea Republicilor Populare Donbas.
Armata Ucrainei a început miercuri, 23 februarie, înrolarea rezerviștilor, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a luat această decizie, conform Reuters.
Românii cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani vor fi încorporați în cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu.
Actorul și activistul Tudor Chirilă critică ideile expansioniste ale lui Vladimir Putin, pe care îl acuză că dezinformează și manipulează.
Un fost general vrea să revină în Armată, într-o eventuală stare de mobilizare, pe fondul tensiunilor de la granița României.
Adrian Ilovan, specialist web și marketing online, s-a infiltrat în grupurile Flat Earth, pentru a putea analiza situația și credințele celor care cred că pământul e plat.
Olena este o fostă jurnalistă, acum lunetistă de elită în armata ucraineană. A ucis trei ținte într-o noapte în tranșeele din Donbas în 2017 și vrea să plece din nou la luptă în cazul unei invazii ruse. Într-un interviu, Olena a delacar că e gata să ucidă
Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Legislația românească prevede pedepse cu închisoarea pentru persoanele care refuză să se supună unui ordin de încorporare venit de la o autoritate militară.
Trupele ruseşti şi militarii din Belarus derulează în această perioadă cel mai mare exerciţiu comun de la Războiul Rece încoace, iar localnicii spun că soldaţii ruşi beau mult şi vând motorina de la blindate.
De la nastere, fiecare fiinta umana este lasata sub protectia unui inger pazitor care are sarcina precisa de a o asista in orice moment al vietii sale, fara s-o abandoneze niciodata.
Armata Ucraineană a anunţat că un soldat a fost ucis în timpul bombardamentelor de sâmbătă, 19 februarie, dimineaţă. Bombele au fost lansate de separatiştii pro-ruşi în estul Ucrainei, acolo unde violenţele din această săptămână în cadrul conflictului din
Încorporarea românilor în armată este un subiect care interesează acum pe toată lumea. În contextul diferitelor evenimente curente, interne și/sau internaționale, un subiect precum cel ce privește posibilitatea prin care efectuarea serviciului militar în
Turcia a decis să excludă persoanele de altă orientală sexuală față de cea heterosexoală din stagiul militar obligatoriu, motivul fiind neclar la momentul de față.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, joi seara, că stagiul militar obligatoriu nu va fi reintrodus în România, însă susține că este necesară atragerea de personal militar în Armată.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la baza aeriană din Câmpia Turzii, că, în procesul de modernizare a Forțelor Aeriene, România are în vedere achiziționarea de avioane „de ultimă generație” F-35.
Un fost militar a creat un grup de Facebook destinat celor care duc dorul anilor de armată.
Un nou proiect de lege este supus discuțiilor de către Ministerul Apărării. Guvernanții vor să atragă tinerii să se antreneze militar, pentru a-i folosi alături de soldații profesioniști dacă țara va avea nevoie de protecție armată.
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a explicat care este poziția Guvernului față de ideea de reintroduce serviciului militar obligatoriu.
Erji are 97 de ani, e născută la Cluj, dintr-o familie de evrei maghiari și acum 78 de ani a scăpat din lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.
Casa Colecțiilor Turda în parteneriat cu editura Ecou Transilvan Cluj-Napoca a lansat, miercuri, 26 ianuarie, ora 17.00, la Tur 'D Art, volumul ”Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”, publicat de jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș, carte aflată la ediț
Ştiaţi că Venezuela, o ţară cu o economie pe butuci, are cea mai importantă rezervă de petrol - 300.9 miliarde barili? În acelaşi timp, Statele Unite, care deţine 36.5 miliarde barili, este doar a 11 ţară la capitolul rezerve, însă prima la producţia de p
Deputatul Ciprian Ciubuc cere ca România să fie pregătită de un război, prin introducerea stagiului militar și săparea de șanțuri uriașe la granița de Est.
Mărturiile mecanicului supraviețuitor al tragediei de la Mălâncrav, în care 8 militari au murit, după prăbușirea elicopterului IAR 330 PUMA, de la Câmpia Turzii.
Fundașul Gabi Tamaș a spus că selecționer al României ar trebui să fie Victor Pițurcă.
Judecătorul Cristi Danileț a dat în judecată statul român la CEDO după ce a fost sancționat pentru postări pe Facebook. Precedentul Baka contra Ungariei: CEDO apără libertatea de exprimare a magistraților.
Clujul are măslini sălbatici, care ar fi apărut din 1600, aduși de trupele otomane.