Un bărbat și-a găsit sfârșitul, în urma unei crime odioase. Acesta și-a sugrumat iubita și a murit în urma unui atac de cord, în timp ce îi îngropa trupul în curtea casei în care locuiau. Cazul halucinant a avut loc în SUA.
O adolescentă de 16 ani a fost găsită în casă, fără suflare, de propria mamă. Femeia din Australia îşi aminteşte cu groază clipele teribile prin care a trecut, descoperindu-şi fiica prăbuşită pe podea, cu un tub de deodorant în mână.
Rușii nu s-au bucurat de o vreme bună la cel mai important eveniment al anului, celebrarea celor 77 de ani de la Victoria Rusiei asupra nazismului. La Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, după discursul său, Vladimir Putin a stat pe scaun, învelit cu o
Lupii au omorât o turmă întreagă de oi într-un sat de lâng Ocna Mureș, oraș situat la 20 de km de Turda.
Crima șocantă, care a îngrozit o lume întreagă. O femeie a fost arestată în statul Oaxaca, din sudul Mexicului, după ce a mărturisit că şi-a ucis cei patru copii pentru că se săturase ca soțul ei să fie gelos. Femeia nu mai dorea să aibă o relație cu băr
Un adolescent de 14 ani din Ucraina a murit în timpul bombardamentelor ruseşti, încercând să îşi avertizeze vecinii pensionari cu privire la atacul armatei ocupanților ruși.
Dacă site-ul sau aplicația companiei tale se oprește brusc din cauza unui aflux masiv de trafic suspect, poți fi ținta unui atac de tip Distributed Denial-of-Service (DDoS). Aceste tipuri de atacuri cibernetice sunt în creștere drept urmare a războiului d
Rusia vrea să invadeze Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene, scrie The Times.
„Fantoma de la Kiev”, pilotul ucrainean care ar fi doborât zeci de avioane rusești la începutul războiului și a cărui poveste a devenit virală pe rețelele de socializare este de fapt o invenție, au recunoscut oficialii ucraineni weekendul trecut. „Maiorul
Autorităţile de securitate ucrainene afirmă că au descoperit o reţea de agenţi ruşi care activau în Ucraina, informează DPA. Unul dintre aceşti spioni se infiltrase chiar în Statul Major al Forțelor Armate ucrainene, a dezvăluit duminică seara Alexei Ares
Loredana Groza continuă să șocheze cu aparițiile sale publice. Vedeta și-a făcut o schimbare radicală de look care a stârnit imediat reacțiile neașteptate din partea fanilor. Unii s-au gândit chiar să o compare cu Bianca Drăgușanu, cunoscută pentru operaț
Site-ul Aeroportului Cluj a fost atacat de hackerii ruși. Duminica seara au fost atacate site-urile aeroporturilor din toată țara.
O „poveste” de iubire a șocat întreaga lume. Doi fraţi din Germania s-au îndrăgostit unul de celălalt şi au împreună patru copii. Iubirea lor a declanșat o furtună în presă, când relația a ieșit la iveală în 2001. Acum, cuplul a promis să meargă mai depar
Serviciile secrete din SUA ajută armata ucraineană. Potrivit NBC News, care citează surse, serviciile de informaţii din Statele Unite îl avertizează pe Zelenski cu privire la iminența unor atacuri ale ocupanților ruși.
Un stat european a introdus pedeapsa cu moartea pentru tentativele de atac terorist. Vorbim despre Belarus, unde Parlamentul a aprobat modificarea Codului Penal al țării.
Suporterii „Universității” Cluj au avut ocazia să urmărească un meci demn de Liga 1 pe Cluj Arena. „Studenții” au reușit să obțină o victorie fantastică pentru „U” în derby-ul cu Petrolul Ploiești, încheind partida disputată marți seara cu scorul de 3-1.
După ce o explozie a avut loc în sediul Serviciului de Securitate de la regiunea separatistă Tiraspol, luni seara, siguranța Republicii Moldova a fost pusă sub semnul întrebării. Presa din stânga Nistrului a scris că ar fi vorba de un atac cu lansatoare d
„U” și Petrolul Ploiești se întâlnesc în această seară în cadrul etapei a șasea din play-off. Urmează un meci tare pentru „studenți”, o partidă care îi poate readuce pe poziția a doua în clasament. Tehnicianul Universității, Erik Lincar, a vorbit în cadru
O explozie a avut loc în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol(cunoscut drept MGB), luni seara. Presa din stânga Nistrului scrie că ar fi vorba de un atac cu lansatoare de grenade și că nu s-au înregistrat victime.
Un BMW a fost mânjit cu făină și ouă, pe o stradă din centrul orașului Huși. Mașina a rămas așa aproape toată ziua, trecătorii comentând amuzanți peisajul neobișnuit: „i-a făcut cozonacii direct pe capotă”.
Momentele dinaintea scufundării crucișatorului Moskva au fost filmate, iar imaginile au fost postate ulterior pe mai multe rețele de socializare, scena s-a viralizat în foarte scurt timp.
Batalionul Azov și brigada 36 de pușcași marini sunt pregătiți să lupte până la capăt pentru Mariupol, orașul port extrem de important pentru acest moment al războiului.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar fi suferit un atac de cord, acesta fiind motivul pentru care nu a mai fost văzut în public de foarte multă vreme. Informaţia a fost dezvăluită de Leonid Nevzlin, un om de afaceri rus care trăieşte în Israel.
Crucișătorul „Moscova”, simbolul puterii navale ruse, a fost lovit de rachetele ucrainene. Este vorba despre nava care a capturat Insula Șerpilor.
Polițiștii din Cluj derulează activități în scopul asigurării siguranței comunității în spațiul public, cât și pentru prevenirea unnor incidente care pot duce la vătămarea persoanelor de către rasele de câini agresivi sau periculoși, pe întreg teritoriul
Un soldat britanic care luptă pentru forţele ucrainene în Mariupol a relatat cum au decurs ultimele zile pe front.
Compania ucraineană de armament, Ukroboronprom, lucrează non-stop pentru repara tancurile rusești capturate sau abandonate pe câmpul de luptă.
„Mamă. Această scrisoare este un cadou pentru tine de 8 martie”, așa își începe scrisoarea către ființa pe care o iubea cel mai mult pe lume, un băiețel de 9 ani din Ucraina. Femeia încerca să-și salveze băiatul de război, fugind cu mașina din Hostomel, l
Cruzimea ocupanților ruși nu cunoaște limite, noi detalii șocante despre războiul din Ucraina sunt dezvăluite de un medic chirurg. Medicul a declarat că a avut pacienți cu răni grave cauzate de explozibilul ascuns de soldații ruși în jucăriile de pluș ale
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise, iar alte 100 au fost rănite vineri, 8 aprilie, la Kramatorsk, în estul Ucrainei. Gara oraşului a fost tinţa unui atac teribil cu două rachete, anunţă compania feroviară ucraineană Ukrzaliznytsia. Sute de persoane ca