Câteva mii de clujeni au sărbătorit trecerea în anul 2014 în Piaţa Unirii, unde a avut loc un spectacol organizat de Primăria Cluj-Napoca, ce a fost culminat de un spectaculos foc de artificii.
Spectacolul de Revelion organizat de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii a început de la 21.30, de când au urcat pe scenă Ansamblul ”Crăişorul” şi interpretele de muzică populară Lucia Potra şi Mariana Morcan.
Primăria Cluj-Napoca va organiza în acest an revelionul în Piața Unirii și nu în Piața Avram Iancu ca și până acum. Focul de artificii va avea loc tot aici.
Revoluționarii din Cluj, adunați în Piața Unirii, au făcut politică la comemorarea Revoluției de la Cluj, din 21 decembrie 1989.
Un revoluționar a afișat la Cluj-Napoca un banner pe care a scris că regretă participarea lui la Revoluția din decembrie 1989.
Fostul mare jucător al U Cluj, Alexa Uifăleanu, s-a stins din viață, marți, după o lungă suferință.
Patru asociaţii pentru promovarea tradiţiilor solicită anularea amenzii CNA dată Televiziunii Române pentru că nu a fost vorba despre un colind antisemit. Versurile se referă la pedepsirea evreilor pentru condamnarea lui Iisus.
Centrul Lamont are o nouă sală de tenis de masă, pe strada Aurel Vlaicu, nr. 11, care va fi dat în folosință marți, 17 decembrie.
Un copil de 6 ani a fost rănit într-un autobuz RATUC, după ce un șofer a pus o frână bruscă.
Un copil în vârstă de șase ani a fost rănit după ce șoferul unui autobuz a pus o frână bruscă, iar acum polițiștii îl cercetează pe acesta pentru vătămare corporală din culpă.
Clujenii vor putea asista la un concert de Revelion în Piața Unirii, în acest an. Municipalitatea a făcut o schimbare radicală față de anii trecuți.
Deputații au votat marți, 10 decembrie, un proiect care le conferă o super-imunitate prin amendamente la Codul Penal și abrogarea unui articol.
Partida Romilor ”Pro Europa” solicită ca în localitățile în care sunt cel puțin 20% romi să fie și inscripţiilor în limba romani.
Un nou scandal a izbuncnit la concursul Vocea României, fostul concurent Aurel Niamțu jignindu-l grav pe juratul Horia Brenciu în culise
Rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop, a transmis că va susține o conferință în New York, în perioada următoare, unde va vorbi despre moștenirea culturală a Transilvaniei, la una dintre cele mai prestigioase universități din SUA, Columbia Universi
Un ten cu o tentă bronzată și strălucitoare, asociată în general cu sănătatea, este extrem de atrăgătoare pentru sexul opus. Pentru a obține un ten strălucitor, care te face mai atrăgător pentru cei din jur nu trebuie decât să mănânci c
Un clujean și-a parcat mașina pe strada Aurel Vlaicu, dar s-a trezit cu geamul spart și bunurile furate.
Una dintre echipele din Liga I a anunțat că are probleme financiare grave și că probabil se vor retrage din campionat din această cauză.
Prima ediție live a concursului ”Vocea României” a avut loc duminică, de Ziua Națională a României și ziua în care PRO TV a împlinit 18 ani, iar primii concurenți din echipele celor patru antrenori au interpretat piesele alese de mentorii
Un tânăr s-a certat cu prietena lui, iar pentru a-l ierta a gândit un scenariu care i-a ieșit ca la carte.
Firma de pază Napoca Security dezminte informațiile vehiculate în presa centrală, conform cărora arma unui agent de pază s-a descărcat în timp ce acesta a încercat să spargă nuci cu pistolul.
Știri de Cluj oferă zece bilete la concertul Demis Roussos, care va avea loc în 7 decembrie, la Sala Sporturilor "Horia Demian".
Celebrul compozitor român Temistocle Popa, s-a stins din viață marți dimineața, în jurul orei 04.00, la vîrsta de 92 de ani.
Maestrul Dumitru Fărcaş a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj - ”Clujean de Onoare”, sâmbătă, 22 noiembrie.
În ediția de sâmbătă seară a show-ului Vocea României a fost ultima rundă a confruntărilor, iar antrenorii și-au ales concurenții care vor merge mai departe în epata live.
Senatorul PSD Cluj, Alexandru Cordoș, consideră că se impune înființarea unei agenții guvernamentale de sprijinire a start-up-ului în rândul tineretului.
Senatul a respins în ședința de marți, proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roșia Montană, în forma transmisă de Guvern.
Scarlett Johansson a făcut senzație la gala în care au fost premiați câștigătorii Festivalului de Film de la Roma, unde a primit premiul pentru cea mai bună actriță pentru un film în care nici măcar nu apare.
Un profesor universitar din Cluj face performanţă chiar dacă sistemul este subfinanţat.
Primăria Cluj-Napoca a pregătit un program divers de 1 Decembrie, cu evenimente în Piața Unirii, Piața Lucian Blaga și Piața Avram Iancu.