Primarul Emil Boc a anunțat că începând de sâmbătă, 26 octombrie, clujenii vor avea o nouă linie de transport în comun care va lega gara de aeroport.
Un clujean a semnalat o problemă cu unul dintre semnele de circulație amplasate în zona Mărăști. mai exat, semnul de cedează trecerea amplasat pe podul Aurel Vlaicu.
La un bloc cu 9 etaje, de pe strada Aurel Vlaicu, locatarii mai construiesc două nivele.
Rectorii universităților clujene au venituri de mii de lei pe lună, dar sunt mult mai ”săraci” față de colegii lor din alte centre universitare din România.
Un șofer clujean și-a distrus partea frontală a mașinii în urma unui accident de circulație produs marți, 20 august, în jurul orei 19.00, pe strada Aurel Vlaicu.
Cel mai bine plătit profesor universitar din România este din Cluj și conduce una dintre facultățile cele mai ”vânate” de absolvenții de liceu.
Absolvenţii examenului de Bacalaureat sunt cu gândul la facultate, dar unele facultăţi trebuie ocolite, având calificativ "E", neperformant.
Centura Vâlcele - Apahida se închide în zilele de 22 și 23 iunie, cât timp are loc Campionatul Naţional de Ciclism pe Şosea 2013.
Elevii care s-au înscris în concursul ecologic Iubesc Clujul Curat 2013 au fost premiați de Emil Boc, vineri, 31 mai, în Piața Unirii.
Un șofer clujean a experimentat pe propria-i piele tupeul fără margini al taximetriștilor.
Imaginile de pe camerele de supraveghere ale clădirii de pe strada Aurel Vlaicu au surprins foarte bine accidentul produs, vineri, 29 martie.
Un accident de circulație s-a produs pe Aurel Vlaicu, vineri dimineața, în jurul orei 10.40. Două camioane s-au ciocnit, iar pe drum s-a scurs carburant.
Un grav accident de circulație a avut loc joi seara, în jurul orei 23.50, în Piața Mărăști.
Aparatele radar vor monitoriza principalele drumuri din Cluj-Napoca și județ, joi, 21 februarie.
Profesorul Ștefan Țălu, condamnat cu suspendare după ce a luat șpagă de la 18 studenți, lucrează în continuare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu a declarat că, în acest an, ministerul pe care îl conduce va finanţa cu o sumă foarte mare de bani două proiecte de cercetare ale unor universităţi din Cluj, respectiv cea de Medicină şi cea Tehnică.
Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a fost filmat cu camera ascunsă la cabana fostului ministru de Interne, Ioan Rus, la o întâlnire de taină cu rectorii clujeni. Ministrul le explică acestora cum se fură milioanele, cel mai probabil de euro.
Regia Autonomă de Termoficare (RAT) Cluj a anunțat că, joi, 24 ianuarie, între orele 6.00 și 18.00, se întrerupe apa caldă și încălzirea pe mai multe străzi din Cluj-Napoca.
Un șofer a reclamat la Primăria Cluj-Napoca faptul că a fost înjurat și amenințat de un taximetrist, în Piața Mărăști.
Un accident mortal s-a produs în zona podului IRA, sâmbătă, în jurul orei 16.30.
Un bărbat din Dej a dormit mai multe zile în pat cu sora lui moartă fără să anunțe poliția.
Polițiștii atenționează că în acest weekend radarele vor împânzi drumurile naționale și principalele artere de circulație din Cluj-Napoca.
Un motociclist a fost rănit în urma unui accident de circulație, produs miercuri, 24 octombrie, în jurul orei 14.00, pe Aurel Vlaicu.
Aparatele radar vor monitoriza drumurile naționale și pe cele din Cluj-Napoca în acest weekend.
Aparatele radar vor monitoriza principalele drumuri din județ, dar și din Cluj-Napova, marți, 2 octombrie.
Aparatele radar vor monitoriza, vineri, 28 septembrie, principalele drumuri naționale și artere de circulație din Cluj-Napoca.
În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate în următoarele locaţii:
Mai multe acţiuni care vor marca Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi a Traficului Femeilor şi Copiilor vor avea loc în data de 23 septembrie.
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a anunțat că se modifică procedura de solicitare a vizelor temporare.
Aparatele radar vor fi amplasate, joi, 30 august, pe principalele drumuri naționale și artere de circulație din Cluj-Napoca.