ISU Cluj a intervenit în această noapte la o explozie care a afectat mai multe apartamente pe strada Aurel Vlaicu. Din primele informații, patru persoane au fost transportate la spital, între care un copil de doar un an.
Un bărbat beat a fost filmat în timp ce rupea un indicator de la o trecere de pietoni de pe strada Aurel Vlaicu.
O tânără din Arad este cercetată penal după ce ar fi furat din acelaşi magazin, de două ori în decurs de trei zile. Bijuteriile în valoare de aproximativ 3.000 de euro au fost găsite în locuinţa sa în urma unei percheziţii.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca va suplimenta numărul autobuzelor cu aproximativ 25%, începând cu data de 5 septembrie, ca urmare a începerii anului școlar.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA va suplimenta mijloacele de transport în comun cu aproximativ 25%, începând cu data de 05.09.2022, ca urmare a începerii anului școlar si a reluarii activitãtii în majoritatea unitãtilor economice din municipiul
O familie cu trei copii s-a pus în situația stânjenitoare de a merge la restaurant și de a nu plăti consumația. La final, în drum spre ieșire, au furat și două sticle cu apă minerală, pentru a avea pe drum.
ISU Cluj anunță că furtuna puternică anunțată marți seara, prin sistemul Ro-Alert, nu a făcut pagube mari.
Primarul Emil Boc, împreună cu ceilalți membrii de partid angajați la Primăria Cluj-Napoca pe diverse funcții, a inaugurat câteva pubele inteligente, amplasate pe câteva străzi.
Ai card la Leroy Merlin, te răsplătim pe loc în magazin! Clujenii care vin cu cardul de client în magazinele retailerului în luna august și cumpără de cel puțin 400 lei, câștigă automat vouchere pe care le pot folosi pentru cumpărături.
Clujenii mai au posibilitatea de a se recenza până duminică, 31 iulie, fie cu ajutorul recenzorilor la domiciliu, fie la unul dintre centrele amenajate.
Consilierul local Radu Boloveschi arată că aparatul de colectare selectivă a deșeurilor, inaugurat în cartierul Zorilor în cadrul unui proiect pilot, ar fi deja un mare succes.
Clujenii care reciclează vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun, anunță Primarul Emil Boc.
Colectarea datelor pentru recensământul populației s-a prelungit până pe 24 iulie. În Cluj-Napoca au fost deschise opt puncte de recenzare fixe, unde clujenii pot merge să completeze formularul, ajutați de un recenzor, asta în cazul în care nu vor să prim
Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor a prelungit perioada de colectare a datelor din teren.
Clujenii care nu vor să primească în casă recenzorii, pot opta pentru deplasareala unul dintre cele opt puncte fixe distribuite în cartierele din municipiul Cluj-Napoca pentru realizarea recenzării față în față.
Primăria Cluj-Napoca anunţă punerea în funcțiune a unei noi instalații de semaforizare, la intersecția străzilor Teodor Mihali și Sarmisegetuza, cu permiterea virajului în toate direcțiile de pe strada Sarmisegetuza.
Primăria Cluj-Napoca supune dezbaterii publice proiectul de continuare a betonării Pieței Mărăști, începută de Ceaușescu, dar lăsată neterminată.
Un șofer a zburat pur si simplu de pe drum, lasa Podul IRA, din cartierul Mărăști.
Parcul din zona Expo Transilvania, cunoscut și sub numele de ”groapa”, va avea o altă imagine în câțiva ani. Sunt acolo 15 hectare care vor fi remodelate, iar din randările arhitecților rezultă, probabil, cea mai modernă zonă urbană din România.
În urma reluarii cursurilor in format fizic, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. reaminteste ca eliberează abonamente de transport gratuite si cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii inscrisi in anul universitar 2021-2022.
Un accident cu trei autoturisme s-a produs luni dimineata, in Someșeni, pe strada Traian Vuia
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat joi, 3 martie, că 11 stații de autobuz din oraș vor fi modernizate în curând. Stația de autobuz din Piața Gării și alte 10 stații din municipiu vor fi modernizate în curând, anunță viceprimarul
Clujenii au la dispoziție 198 de adăposturi de război, în cazul în care situația o va cere.
Clujul are pregătite adăposturi de război, acestea fiind întreținute regulat în caz de atac aerian.
Conform ISJ Cluj, 276 de clase din 95 de școli din județ au activitatea fizică suspendată, din cauza cazurilor de COVID depistate în rândul elevilor sau al profesorilor.
Mai multe școli din județul Cluj au clase suspendate din cauza COVID-19. În total, vineri, 7 ianuarie, erau 22 de clase cu cursurile suspendate.
Un autoturism a intrat intr-un stâlp pe strada Aurel Vlaicu, joi dimineata, in jurul orei 5.16.
Metroul Clujului intră în linie dreaptă și Ministerul Transporturilor a publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Accident rutier cu 3 autoturisme implicate, in Cluj-Napoca, pe strada Aurel Vlaicu.
Conform ultimelor informații furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, personalul din școlile clujene este vaccinați în proporție de 77%, reprezentând 9.150 de persoane.