Reprezentanta României la Eurovision 2019, la Expo Tel Aviv, în Israel, a ratat calificarea în finala competiției.
Ajutorul financiar vine în contextul în care Regiunea de Nord-Est a României a suferit daune semnificative ale infrastructurii, terenurilor agricole și locuințelor ca urmare a precipitațiilor abundente din august 2018.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție aproape 500 de posturi pentru români.
Relansarea Chimiei Romanesti prin comasarea celor doua mari combinate chimice ale tarii (Chimcomplex si Oltchim) se va resimti si la Cluj. Platforma de la Dej va fi un HUB logistic pentru CRC.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie puțin peste 370 de posturi pentru români.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că angajatorii din UE pun la dispoziție aproape 400 de posturi pentru români.
”Regina muzicii pop”, Madonna, va susține un recital la finalul ediției din acest an a concursului Eurovision, ce va avea loc la Tel Aviv, Israel, iar pentru prestația sa, artista se pare că va primi o sumă uriașă.
Tarnița, a doua zi după curățenie... Minunea nu a ținut nicio zi - FOTO
Mămică despre chirii: ”Clujul e un rahat de oras supraestimat. E scump! Îmi pare rau ca m-am mutat”
Prima semifinală din cadrul selecţiei naţionale pentru concursul musical Eurovision 2019 a avut loc, duminică, pe scena Sălii Polivalente din Iaşi şi a fost transmisă în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internaţional, TVR HD şi TVR+.
Prima semifinală din cadrul Eurovision România 2019 are loc pe scena Slălii Polivalente din Iași, iar 12 piese vor intra la duel. Show-ul va fi transmis în direct şi în exclusivitate la TVR 1, potrivit unui comunicat al Televiziunii Române.
Taxare activelor sectorului bancar în functie de nivelul ROBOR, măsură cu efecte negative
Gala celor mai buni sportivi ai Clubului Sportiv ”Voința” Cluj-Napoca
Potrivit un clasament realizat de către European Best Destinations, Clujul se clasează printre primele 10 destinații preferate ale europenilor în ceea ce privește târgurilor de Crăciun.
CNN recomandă Munții Apuseni ca destinație de neratat în Europa - FOTO
Prețul benzinei a început să scadă în marea majorității benzinăriilor din țară și din București, iar prețul a ajuns chiar sub 5 lei. Aceste ieftiniri vin pe fondul scăderii preţurilor la petrol pe plan mondial.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție peste 2.100 de posturi pentru români.
Simona Halep a fost otografiată recent în timp ce se afla la schi în Austria alături de fostul ei antrenor, Darren Cahill.
Un nou studiu publicat de Eurostat arată că România este țara din UE cel mai mare procent din populație care nu își permite un automobil.
Jandarmii clujeni se alătură Asociației pentru Câini de Salvare Transilvania pentru salvarea vieții lui Mihai, membru al Asociației care luptă cu cancerul.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii din UE pun la dispoziție aproape 2.300 de posturi pentru români.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) va termina până la finele anului lucrările pe două loturi de autostradă între Târgu Mureș și Câmpia Turzii.
Aproape o treime din locuințele din România au WC-ul în afara casei, adică suntem pe primul loc în Europa, conform unui sondaj realizat de Eurostat.
Iulius Mall Cluj găzduiește, pentru al șaselea an consecutiv, cel mai mare turneu de squash organizat în România. În acest week-end, pe terenul de sticlă amplasat la parterul mall-ului, se vor duela 15o de jucători internaționali.
Mihai (28 de ani), membru al echipei Asociației pentru Câini de Salvare Transilvania, are la rândul lui nevoie de ajutor.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie aproape 2.500 de posturi pentru cetățenii români.
Avocatul clujean Ciprian Păun specializat în litigii și tranzacții financiare și conf. univ la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca trage unele semnale de alarmă.
CFR Călători, în colaborare cu MAV Start (operatorul naţional feroviar de călători din Ungaria) şi OBB (operatorul naţional feroviar de călători din Austria), au stabilit introducerea în circulaţie a unui nou tren pe ruta Cluj Napoca - Budap
În urma perchezițiilor efectuate ieri de către polițiștii clujeni, împreună cu inspectorii fiscali germani, au fost identificați 35 de suspecți. Aceștia au fost audiați de către organele de poliție
Polițiștii Clujeni, alături de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și investigatori fiscali germani din cadrul Autorității Fiscale din Nürnberg Sud, au efectuat zeci de percheziții în Cuj, București și alte 11 jude