Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, i-a luat locul lui Emil Boc la încasat bobârnace pentru erorile din oraș. Joi, 3 august, la ședința Consiliului Local, Adriana Cristian, consilier local USR, a adus în discuție situația ciudată în care pe capacele de can
Din cauza numărului mare de probleme înregistrate în traficul aerian, tot mai mulţi turiști români decid să plece în vacanţă cu maşina personală.
UE vrea să renunțe la sobele tradiționale pe lemne, acestea urmează să fie înlocuite cu unele mai puțin poluante, dar nu pe gaz.
Primarul Emil Boc, alături de “specialiștii” lui, a vizitat de nenumărate ori lucrările de la Sala Sporturilor, si s-a simțit bine, probabil pentru ca se credea in landul Salzburg, din Austria, unde calitatea vieții este la cote înalte.
Patronii din HoReCa Cluj se opun deciziei Guvernului de a crește cota de TVA. Reprezentanții HORECA spun că o creștere a TVA va duce această industrie, grav afectată în timpul pandemiei, în pragul colapsului.
Un muncitor lucra bezmetic pe șantierul de pe Calea Mănăștur, cu un compresor și sufla într-o veselie tot praful.
Autorităţile române, pe urmele unei reţele care făcea trafic de droguri şi de migranţi! Poliţiştii au descoperit o reţea ce acoperea mai multe ţări.
Mamadou Thiam nu mai vrea să joace la Universitatea Cluj. Atacantul în vârstă de 28 de ani nu s-a prezentat la reunirea formației clujene și a ratat cantonamentul „șepcilor roșii” din Slovenia, dar nu s-a prezentat nici la cantonamentul din Austria.
Județul Mureș este singurul din România care a intrat în topul Booking cu cele mai interesante destinații din lume.
O avocată din Cluj a avut o experiență de coșmar cu o firmă de curierat. Femeia spune că a trimis la cunoștințele din Italia două colete scumpe, însă niciunul n-a ajuns.
UN grup de ardeleni au fost reținuți de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în timp ce duceau ilegal în Austria șase muncitori din Bangladesh.
Ce faci weekend-ul acesta? Dacă ești în Cluj, consideră-te unul dintre norocoșii care au ocazia să vadă WCF International Cat Show, competiție dedicată felinelor, care va avea loc la Iulius Mall. Peste 130 de exemplare din 20 de rase vor putea fi admirate
Un grup de turiști austrieci a folosit pretextul că vine să admire frumuseţile Ardealului, dar de fapt au organizat o cursă ilegală de off-road în pădurile din cinci judeţe din România.
HeartBeats, cel mai nou și așteptat concept de divertisment din România revine la Cluj, pe BT Arena în perioada 1-3 iunie. Biletele s-au pus deja în vânzare pentru cea de-a doua ediție a festivalului unde inimile bat împreună în același ritm!
Charlottenburg este un sat din comuna Bogda de langa Remetea Mică din județul Timis, la o oră distanță de Timișoara. Datorită formei deosebite, întreaga localitate a fost declarată monument istoric.
Celebrul actor Arnold Schwarzenegger, fostul Mister Univers, care a câștigat de șapte ori Mr. Olympia ajuns apoi actor și mai târziu guvernator al Californiei, s-a ales cu două bypass-uri coronariene din cauza dopingului cu steroizi fabricați la Cluj.
Litografiile pictorului neamț Franz Jaschke ilustrează Clujul secolului al 19-lea, așa cum nu a mai fost văzut până acum. Pictorul era cunoscut în vremea respectivă pentru stilul pointilist, în picturi cu grădini, portrete și peisaje.
Primul lot al autostrăzii Sibiu - Pitești a fost deschis în 15 decembrie 2022, dar au mai rămas lucrări de efectuat. Acestea au fost terminate, acum, înainte de termenul final.
Părintele Arhidiacon Ilarion Mureșan de la Mănăstirea Nicula a trecut la cele veșnice, luni, 3 aprilie.
Iată care sunt cele mai populare destinații pe plan internațional, conform indicelui orașelor pentru călătorii responsabile.
În ultimii 40 de ani, ‘tricolorii‘ nu au reușit să se califice la turneul final dacă sufereau o înfrângere în primele două meciuri ale campaniei de calificări. Iată istoricul ”tricolorilor” în ultimele 4 decenii.
Anumiți români ajunși la vârsta de pensionare şi-ar putea primi înapoi banii plătiţi la pensii, în anumite cazuri speciale, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.
Adrian Bogdan Negrei, zis "Cretu", clujeanul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce în 16 mai 2010 i-a dat foc unei prostituate românce în fața unei discoteci din Viena, a fost reținut de trupele speciale.
Reţeaua de traficanți de droguri pe care o coordona temutul interlop clujean Bogdan Negrei, zis ”Crețu” cu care justiția a fost părea blândă, a fost destructurată de procurorii DIICOT.
Din 18 ianuarie 2022, centralele de apartament sunt interzise în Cluj-Napoca. În apartamentele noi, nu se vor mai putea pune centrale. Noi reguli pentru centralele termice de apartament ar putea să apară însă în toată România, după ce mai multe ţări din U
După scandalul mocirlei de pe Cluj Arena, șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat zilele trecute că nu a dat drumul la sistemul de încălzire pentru a nu genera costuri suplimentare pentru "U", pe care clubul nu ar fi putut să le plătească.
Poliția Română a fost informată cu privire la o campanie de fraude online, care este în desfășurare de câteva luni, având o răspândire la scară largă în mai multe țări europene.
România se află printre țările fruntașe în topul mondial al iubirii. Este concluzia unui studiu realizat de Universitatea Wroclaw din Polonia.
Președintele U Cluj, Radu Constantea, fiul profesorului Constantea priete bun cu Emil Boc, vrea să plece de la echipă. Culmea este că decizia vine pe fondul rezultatelor slabe, care îl afectează electoral pe Emil Boc, cel care conduce de fapt echipa, alăt