Polițiștii de la Rutieră au depistat, ieri, un bărbat conducând cu peste 180 km/h pe Autostrada Transilvania.
Compania belgiană Sonaca, producător de sisteme destinate industriei aerospațiale, și-a deschis, vineri, în comuna Moldovenești, județul Cluj, fabrica ce lucrează pentru Airbus.
Angajații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului, din Cluj-, i-au transmis o scrisoare deschisă premierului Sorin Grindeanu, prin care îi solicită să ia măsuri pentru a le crește salariile.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că au fost depuse oferte pentru construirea podului peste Someș.
PSD Cluj le transmite parlamentarilor liberali din Cluj că nu au citit cu atenție Legea Bugetului Național sau au omis cu rea intenție alocările bugetare destinate Clujului.
PNL Cluj îi somează pe parlamentarii PSD-ALDE Cluj să facă publice amendamentele depuse de ei la Legea Bugetului Național, pe care îi acuză că nu au votat bani pentru proiectele importante al Clujului.
PNL Cluj acuză parlamentarii PSD Cluj că au respins finanțarea lucrărilor pentru Centura Metropolitană a Clujului și Autostrada Transilvania.
Cei care se ocupă de pregătirea lucrărilor la centura de Sud a comunei Florești au primit un ultimatum.
Un grav accident de circulație s-a produs în Turda, pe strada Ștefan cel Mare, vineri seara, în jurul orei 20.00.
Polițiștii de la Rutieră au depistat, zilele trecute, un titezoman care circula cu peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania.
Traficul rutier pe Autostrada Transilvania este afectat de ceață, anunță polițiștii.
Polițiștii de la Rutieră au ieșit pe DN1 și pe Autostrada Transilvania, pentru a-i prinde pe șoferii care conduc cu viteză.
Dosarul Bechtel, pierdut de ministrul Dan Şova în urmă cu câţiva ani, a fost clasat de procurori, nefiind nimeni găsit vinovat pentru că s-a plătit suma de 1,4 miliarde euro pentru cei 52 de km de autostradă.
Un șofer a fost depistat cu viteza de 255 km/h, pe Autostrada Transilvania, la kilometrul 42.
O filmare aeriană realizată pe tronsonul Gilău - Nădășelu al Austrostrăzii Transilvania arată că lucrările sunt foarte avansate.
Șoferii vor avea probleme în a folosi Autostrada Transilvania în anumite intervale orare.
Zeci de TIR -uri blochează traficul rutier în Gilău.
Guvernul a emis o nouă hartă a autostrăzilor din România, care ar urma să fie finalizate până în 2036.
Un accident de circulație soldat cu un rănit s-a produs pe Autostrada Transilvania, tronsonul Gilău - Turda.
Polițiștii de la Rutieră au depistat, luni, un bărbat care circula cu viteză excesivă pe Autostrada Transilvania.
Polițiștii de la Rutieră au depistat, luni, un conducător auto care circula cu peste 200 km/h, pe Autostrada Transilvania.
Polițiștii de la Rutieră au depistat, joi, un vitezoman în timp ce mergea cu peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania.
Polițiștii de la Rutieră au depistat, joi, un șofer în timp ce conducea cu peste 200 km/h, pe Autostrada Transilvania.
CNADNR a anunțat că banii europeni vr fi folosiți pentru a construi un nou tronson din Autostrada Transilvania.
Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România susține că Autostrada Transilvania începe să prindă contur, chiar dacă proiectul a fost schimbat, față de ideile din 2004.
Un accident soldat cu cinci victime și câteva mașini avariate s-a produs luni, 16 mai, în jurul orei 14.30, în Gilău, în zona bretelelor de acces pe Autostrada Transilvania.