Autostrada Transilvania va fi finalizata cel mai tarziu in 2026, adica dupa 22 de ani de la inceperea lucrarilor, potrivit fisei tehnice a proiectului care prevede sumele care vor fi investite.
Opt autoturisme au fost avariate pe Autostrada Transilvania din cauza poleiului. Administratorii drumului au fost amendati de Politia Rutiera pentru ca nu au intervenit la timp.
Traficul pe Autostrada Transilvania s-a reluat, dupa ce a fost blocat cateva ore din cauza poleiului, anunta reprezentantii Politiei Rutiere Cluj.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale scoate in urmatoarele zile la licitatie tronsonul de autostrada intre Gilau si Nadaselu, in lungime de 8,7 kilometri.
Un accident de circulatie, in care au fost implicate doua autoturisme, s-a produs joi, 27 octombrie, in jurul orei 10.00 pe breteaua de acces pe Autostrada Transilvania.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat la Cluj ca Autostrada Transilvania va fi continuata din fonduri europene.
Compania Bechtel a anuntat ca va continua lucrul pe doua tronsoane din Autostrada Transilvania, iar restul de 302 kilometri, pe care nici nu a facut nimic, le cedeaza.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat ca "partea romana a incercat sa fute voturi", in 2004 cand au fost lansate rapid lucrarile la Autostrada Transilvania.
PSD Cluj a reactionat in urma anuntului facut de Alin Tise potrivit caruia Consiliului Judetean Cluj vrea sa continue Autostrada Transilvania la stadiul de drum judetean.
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, a propus Ministerului Transporturilor continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania la nivel de drum judetean.
Lucrarile la Autostrada Trasilvania nu pot continua in acest an pe tronsonul Gilau - Nadasel, de circa 10 kilometri, asa cum a anuntat premierul Emil Boc, vineri, 2 septembrie, la Cluj-Napoca.
Premierul Emil Boc a anuntat ca lucrarile pe Autostrada Transilvania vor continua, dupa ce contractul cu Bechtel va fi renegociat.
Un elicopter al MAI a monitorizat traficul rutier de pe Autostrada Transilvania, sambata, 27 august, intre orele 11.00 si 14.00, fiind aplicate 22 de amenzi in valoare de 4.600 de lei.
Un sofer care "zbura" pe Autostrada Transilvania cu 197 kilometri pe ora a fost depistat de radarele politiei sambata in urma unei razii, in jurul orei 13.30.
Radarele vor fi amplasate vineri, 19 august, pe Drumurile Nationale si pe Autostrada Transilvania.
Radarele vor fi amplasate joi, 18 august, in mai multe zone ale judetului Cluj, pe DN 1 E60, DN1 F, DN1 C, dar si pe autostrada Transilvania.
Politia amplaseaza aparate radar in judetul Cluj pe mai multe drumuri nationale si pe Autostrada Transilvania.
Premierul Emil Boc a anuntat ca mai multe tronsoane ale autostrazii Transilvania ar putea fi construite in parteneriat public-privat.
Reprezentantii companiei Bechtel sustin intr-un comunicat de presa ca au ajuns cu Ministerul Transporturilor la un acord privind reluarea lucrarilor la autostrada Transilvania.
Contractul cu Bechtel va fi reziliat pe circa 300 de kilometri din Autostrada Transilvania, unde compania Bechtel nu a lucrat deloc.
Un film in care doi soferi, care conduc un BMW si un Audi si care se intrec pe Autostrada Transilvania, a vazut valva pe Internet. In realitate, politia sustine ca imaginile sunt trucate.
Ministerul Transporturilor va prezenta miercuri noii termeni ai contractului cu compania Bechtel, acre construieste autostrada Transilvania.
Deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu, l-a invitat pe premierul Emil Boc la inaugurarea unui drum comunal in localitatea Frata.
Ministerul Transporturilor poarta negocieri dure in aceste zile cu reprezentantii companiei Bechtel pentru reducerea pretului de executie a unui kilometru de autostrada.
Bordurile montate de compania Bechtel pe tronsonul Gilau - Turda au inceput sa fie schimbate pentru ca au crapat. Muncitorii companiei au inceput sa inlocuiasca bodurile de la viaductul situat in zona la kilometrului 48.
Compania americana Bechtel ar fi cedat presiunilor facute de Ministerul Transporturilor de a reduce din costul pe kilometru si va continua sa lucreze la Autostrada Transilvania.
Directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, a declarat ca Autostrada Transilvania ar putea continua in 2011 - 2012 cu lucrari spre Bihor.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, l-a criticat dur pe directorul DRDP Cluj, Ion Pantelimon, care a facut in cursul zilei de miercuri, 14 iulie, declaratii despre negocierile pentru Autostrada Transilvania.
Deputatul PDL de Cluj, Petru Calian, sustine necesitatea renegocierii contractului cu americanii de la Bechtel.
Compania Bechtel risca sa fie data afara din Romania pentru ca negocierile cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale sunt la un pas de a esua.