Care sunt cei mai bogați oameni din sectorul tehnologic. Bill Gates conduce clasamentul detașat
Pictorul de succes Adrian Ghenie, format la Cluj, le-a vorbit tinerilor despre așa-zisa lui avere, dar le-a dat și sfaturi.
Primarul Emil Boc a luat credit de la bancă pentru a acoperit cheltuielile din campania electorală.
Un sondaj IRES realizat pe Cluj-Napoca a prezentat o serie de informații privind preferințele clujenilor pentru scaunul de primar.
Patronul firmei Hexi Pharma și-a actualizat testamentul în 6 mai și a decis cui lasă întreaga avere.
Valentina Pelinel (35 de ani), însărcinată în nouă luni cu copilul lui Cristi Borcea, este acuzată că vânează averea omului de afaceri.
Frumoasa Oana Zăvoranu a ajuns de nerecunoscut, fiind extrem de slabă.
Simona Halep ar avea o avere de 10 milioane de euro, de pe urma succesului pe care l-a reputat în tenis.
Ioan Mărginean a trecut în tabăra formaţiei Gaz Metan Mediaş, dar și-a asigurat controlul asupra Bazei Sportive ”Dan Anca”, pe terenul concesionat de Primăria Cluj-Napoca.
Elevii de la un liceu de elită din Cluj-Napoca ar fi primit la teza de la Limba Română un subiect despre ”Doamna Daciana”, care seamănă foarte bine cu soția fostului premier Victor Ponta.
O clujeancă a fost trimisă în judecată de DIICOT Cluj pentru că a retras pe furiș o mică avere din contul soțului.
Vasile Dâncu și-a vîndut Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) unui afacerist clujean. Tranzacția a fost făcută cu câteva zile înainte ca Dâncu să fie ”uns” vicepremier.
Unii dintre cei mai importanți și mai bogați oameni din industria IT (și nu numai) se reunesc pentru a clădi un proiect menit să dezvolte energia verde.
Ion Țiriac, cel mai bogat om din România, a anunnțat cui va lăsa averea sa.
Directorul Agenției Județene pentru Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a ieșit din arest și plasat în arest la domiciliu.
Comisiile parlamentare l-au avizat pe clujeanul Patriciu Achimaş pentru a ocupa funcția de ministru al Sănătăţii, cu 25 de voturi ”pentru” şi o abţinere.
Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de luare de mită în formă continuată şi fals în declarații în formă continuată.
Daniel Don este acuzat de DNA Cluj de luare de mită în formă continuată și fals în declarații în formă continuată.
DNA Cluj l-a reținut pentru 24 de ore pe șeful AJOFM Cluj, Daniel Don.
Primarul Emil Boc a ieșit la ora 13.00 de la DNA București.
Potrivit celei mai noi ediții a ”Top 300 Capital”, care se va lansa vineri seară, la un hotel de lux din București, Ion Țiriac a reușit să rămână cel mai bogat om din România.
Elena Udrea este cercetată de DNA într-un nou dosar de corupție, procurorii acuzând-o de infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.
Fostul tenismen Ion Țiriac a ajuns la vârsta de 76 de ani, iar prin numeroasele sale afaceri a reușit să strângă o avere de peste 1 miliard de euro.
Preotul clujean care este acuzat de soție că o bate a primit un ordin prin care nu are voie să se apropie la mai mult de 3 metri de preoteasă. Soția este nemulțumită.
Vasile Leordean a MURIT - Patronul celebrei fabrici Flacăra, Vasile Leordean, a murit la vârsta de 78 de ani.
Fără comisioane mari și cursuri de schimb nefavorabile, fără zile întregi de așteptare.
ANAF a demarat procesul de verificare a marilor averi dobândite de români.
Procurorii DNA Cluj au percheziționat la Institutul Oncologic din Cluj cabinetul medicului Tudor Ciuleanu. Un pacient a acceptat să vorbească depre modul în care a fost tratat.
Viceprimarul Clujului, Gheorghe Surubaru, a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat incompatibil.