Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a încercat să-i dea 50 de mii de euro mită unei judecătoare, ca să obțină o pedeapsă mai blândă pentru ginerele ei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Românii care au avere atât în România, cât şi în străinătate, mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, vor fi verificați de ANAF, conform unui proiect de ordin pus în dezbatere publică.
Influencerul Sorin Constantinescu a continuat să vorbească despre situația milionarului Călin Donca, arestat pentru fraudă. Acesta a spus că acesta constribuie la stricarea unei generații, alături de alte voci prezente în online.
Toamna, anotimpul transformărilor, aduce cu sine o paletă impresionantă de culori, texturi și elemente naturale pe care le putem folosi pentru a aduce un suflu nou în decorul caselor noastre.
Mâncarea este tot mai scumpă, mai ales dacă ne-am obișnuit cu cantinele sau restaurantele, așa că tot mai mulți oameni revin la vechile pachețele de acasă.
Părinții continuă să se plângă de calitatea serviciilor de la Spitalul Clinic de Copii, unde parcă reclamațiile nu se termină niciodată.
Judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, a fost arestată, fiind acuzată că a dat persoanelor vizate informaţii din dosare instrumentate de DIICOT, inclusiv că urmează percheziţii.
Ioana Grama este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din România. Clujeanca a reușit să strângă o mică avere din activitatea ei din online.
Fiica cea mare a lui Victor Socaciu a luat poziție în scandalul mediatic dintre Marina Almășan și ultima soție a regretatului artist, Brândușa Simion Socaciu.
Călin Donca, milionarul din Brașov arestat pentru că a înșelat statul și a pus pe picioare un grup infracțional organizat alături de soție, contabilă și o prietenă, a fost criticat dur de interlopul Nelson Mondialu. Acesta s-a alăturat altor voci publice
Miruna Pascu l-a sfătuit pe fiul său, Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat accidentul din 2 Mai, în care au murit două persoane și alte trei au fost rănite, să toarne tot ce știe la procurori, pentru a beneficia de o anumită clemență.
Un nou proiect gigantic va fi realizat în cartierul Borhanci, pe Dealul Popii. Vorbim despre peste 300 de locuințe care vor fi edificate pe 150.000 de metri pătrați.
Milionarul din Brașov, Călin Donca, extrem de prezent în mediul online sau la emisiunile tv, unde se promova drept un milionar crescut prin propriile forțe, a fost reținut alături de soție, contabilă și o prietenă, pentru constituire de grup infracțional
Mihai Trăistariu a pățit-o din nou! Artistul deține mai multe garsoniere în locația turistică Mamaia Nord pe care le închiriază turiștilor.
Clujeanca Ioana Grama, renumită în mediul online, a luat poziție, după ce a fost acuzată în spațiul public că ar avea un iubit bogat care o plimbă în vacanțe de lux.
Mircea Geoană și soția sa, Mihaela, continuă să trăiască momente de mare fericire! Fiica lor, Ana Maria, s-a căsătorit recent, în Veneția, cu Garrett Cayton, un miliardar american.
”Blonda lui Boc”, Ștefania Ferencz, a plecat din Ministerul de Interne, începând din 1 septembrie. Conform unor surse nu a mai fost dorită de noul ministru Cătălin Predoiu.
Numărul românilor cu o avere estimată la peste un milion de dolari a crescut de la 36.690 de persoane în 2021 la 38.000 de persoane la finele anului trecut, conform raportului Global Wealth 2023 realizat de Credit Suisse.
Designerul Cătălin Botezatu se află la Cluj, unde va participa la Untold, și s-a lăudat prin unele cercuri că ar fi plătit 25.000 de euro pentru o masă la Lounge-ul de la festival. Acest lucru este greu de dovedit, iar despre vedete se știe că ”umflă” pre
Vlăduța Lupău a reușit prin munca ei să ridice un adevărat imperiu în ultimii 10 ani. Artista cântă oriunde este chemată, iar tariful ei începe de la 10.000 de euro, așadar face pe lună minim 50.000 - 60.000 de euro. La această sumă se adaugă promovările
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 13 aleşi locali se află în incompatibilitate, conflict de interese sau au averi nejustificate, în câteva cazuri fiind sesizaţi procurorii pentru deschiderea unor dosare penale.
O vilă unică în Ardeal este scoasă la vânzare în Cluj-Napoca, pentru exorbitanta sumă de 3,1 milioane de euro. Față de casele vândute deja cu 1,5 - 2 milioane de euro, aceasta este net superioară, având dotări extraordinare, cu toate că și prețul este uri
Șoferul unui Porsche, cu numere de Brașov, s-a făcut de rușine, după ce a fost filmat în timp ce a luat, de la o spălătorie auto cu fise, cu găleata și peria.
Bianca Drăgușanu a postat o imagine cu fiica ei, Sofia, pe care a îmbrăcat-o într-o ținuta Dolce & Gabbana. Vestimentația costă o avere, iar internauții s-au sesizat.
Prețurile de pe litoralul românesc sunt cu adevărat uluitoare. O tochitură dobrogeană în Mamaia te lasă fără bani în buzunar, cât ai clipi.
Fabrica de Bere Ursus a fost o emblemă a Clujului vreme de 135 de ani, dar din 2010 a închis producția.
Clujeanul Mircea Abrudean va prelua funcția de secretar general al Guvernului în Cabinetul Ciolacu, potrivit surselor.
Carmen Iohannis este profesoară de engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu și câștigă lunar peste 3.400 de lei.
Fostul fotbalist Adrian Cristea este într-o relație de dragoste explozivă alături de frumoasa clujeancă, Andreea Roșca.
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc duminică, de la ora 21.00, iar Gigi Becali câștigă o avere numai din bilete, stadionul fiind plin.