Primarul Emil Boc spune că niciun dezvoltator imobiliar sau mare om de afaceri nu e nabab -ul Clujului și că aici domnește legea.
Vasile Vita, socrul europarlamentarului Rareș Bogdan, a făcut afaceri profitabile în 2020. În declarația de avere din 2020, europarlamentarul a trecut faptul că socrul său îi donase fiicei, Florina, suma de 50.000 euro.
Gigi Becali este printre cei mai bogați oameni din sportul românesc, dar FCSB este numai o afacere.
Anamaria Prodan a asistat la cursa finală, care a decis campionul mondial la Formula 1, de la Abu Dhabi. Impresara se laudă că a pariat o avere pe Lewis Hamilton.
Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mul
Laura Vicol (PSD), președinta comisiei juridice din Camera Deputaților, a apărut în Parlament cu un ceas Richard Mille, de 180.000 de dolari.
Potrivit jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, Anamaria Prodan își va investi o parte din avere în două posturi de televiziune, acolo unde va deveni acționar: Realitatea Sportivă și Realitatea Star!
Judecătorul Elena Botezan iese la pensie la 48 de ani cu o pensie de minim 13.333 de lei.
Suma de bani plătită de Vlăduța Lupău pentru o singură noapte de cazare pe o insulă exotică a făcut-o invidioasă pe Andreea Bănică.
După primarul liberal care a făcut sex în Primărie cu două minore, victime ale unor traficanți de persoane, un alt membru PNL Iași a fost arestat pentru proxenetism.
O monedă europeană a ajuns să coste 7.000 de euro, fiind extrem de rară.
Elena Narcisa Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, nu poate justifica suma de 360.000 de euro, iar Curtea de Apel a dispus confiscarea banilor.
Shaquille O’Neal și-a iritat copiii cu un anunț făcut.
Filosoful Mihai Șora a primit amenințarea ”să nu prindă Crăciunul”, din partea unei persoane despre care spune că ar fi ”diplomat român în Statele Unite, având rang de însărcinat cu afacerile la New York”.
Primăria Cluj-Napoca are undă verde să cheltuie o avere pentru modernizarea Parcului ”14 Iulie” din cartierul Grigorescu.
Arpad Paszkany, fost patron la CFR Cluj, a renunțat la cetățenia română și și-a schimbat domiciliul. Omul de afaceri ar putea fi audiat într-un dosar de corupție, potrivit evz.ro.
Un jaf comis de doi hoți a scos la lumină o poveste mai spectaculoasă decât furtul în sine. Două nopți la rând, hoții au furat bijuterii și apoi un seif de o tonă cu 370.000 de mii de euro și 60.000 lei.
Carp, un exemplar superb din rasa Border Collie, singurul câine din Prahova specializat în salvare montană, a fost lovit de o turistă inconștientă, pe Jepii Mari.
Ce numere să joc la LOTO? Se pare că norocul surâde nativilor din anumite zodii, așadar n-ar strica să îl încercăm cu un bilet la loterie. Cu toate acestea, hai să vedem ce numere îți poartă noroc în funcție de zodie.
Imagini rare cu Ion Ţiriac. Paparazzii l-au fotografiat în timp ce făcea plajă în staţiunea Mamaia.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, i-a acuzat pe clujeni că au câte 2-3 mașini.
Băile Cojocna sunt potrivite pentru zilele toride de vară, când vrei să petreci timp cu familia, într-un loc retras. Care sunt prețurile?
Turnul din Mănăștur este scos la vânzare, iar prețurile cerute nu sunt mici. Un penthouse de 200 mp costă 500.000 de euro, iar un apartament cu o cameră 80.000 de euro.
Conducerea Sălii Polivalente din Cluj a cumpărat cu tupeu incredibil, în plină pandemie și situație de criză, haine de lux, de la cel mai scump magazin din Cluj-Napoca. Lucrurile s-au petrecut, pe ascuns, fără a implica SEAP -ul, site -ul public de licita
Soțul Vioricăi Dăncilă a fost angajat consilier la Transgaz, companie controlată de statul român prin Secretariatul General al Guvernului. Transgaz, magnet pentru rudele politicienilor
Primarul Emil Boc și-a trecut în declarația de avere casa de vacanță din Câmpenești.
Ciprian Ciubuc, deputat AUR, a trăit în 2020 din alocația copiilor și câștiguri la LOTO, venituri trecute în declarația de avere.
Primarul Emil Boc a spus joi, 22 aprilie, că parcurile sunt noua prioritate a Clujului și că unele vor fi date în folosință în 2021. Edilul spunea că atâta timp cât este el primar nu se vor ridica blocuri pe spații verzi.
Rapperul Puya a postat un mesaj plin de sentimente naționale autentice, prin care fiecare, cu gesturi mici, putem ajuta România, fără a mai tot cere de la alții.
Emilia Șercan, jurnalistă PressOne, a reușit, după luni întregi, să îi identifice pe cei 19 membrii ai Grupului de Comunicare Strategică, care ne decid viața de mai bine de un an, dar pe care autoritățile statului au refuzat să îi facă publici.