Mai mulți tineri care nu aveau ce căuta în căminele din Observator au fost sancționați cu avertisment sau amendă de polițiștii din Cluj.
Guvernul a adoptat proiectul de lege care prevede creșterea pensiilor cu 40% până la finalul anului viitor.
Un avertisment sumbru vine de la Fondul Monetar Internaţional, care vizează inclusiv ţara noastră. Urmează scumpiri în lanţ şi concedieri în masă.
Tribunalul Cluj a dispus condamnarea a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au descins în 31 octombrie la restaurantul japonez Sumeshi, din Mărăști.
Protecția Consumatorilor Cluj a fost la restaurantul de fițe Sungarden Resort Baciu, județul Cluj, după ce mesenii de la o nuntă au reclamat că le-a fost rău în urma mâncării servite.
Un clujean care locuiește în cartierul „Între Lacuri” a rămas fără cuvinte după ce polițiștii locali i-au înmânat un avertisment pentru plimbarea cățelului într-un parc de joacă pentru copii.
Un motociclist amendat pentru că nu avea trusă medicală și stingator a dat în judecată Poliția Rutieră Cluj și a obținut transformarea amenzii în avertisment.
Un biciclist a fost amendat cu 1800 de lei de un polițist, care a verificat mijlocul de locomoție. Polițistul a fost blând și pentru două abateri a aplicat numai avertisment.
Avertisment pentru pasagerii care vor să meargă cu trenul în acest sfârşit de săptămână! Angajații CFR intră în grevă de avertisment, însă nu vor fi întârzieri.
Poliția Locală a trecut și la amendarea bicicliștilor care circulă prin Parcul Central din Cluj-Napoca, așadar atenție maximă.
Compania de gunoi Supercom a fost amendată de Garda de Mediu cu o amendă de maxim 100.000 de lei.
Primarul Emil Boc a lansat un avertisment firmei Supercom să își facă treaba bine la groapa de gunoi pe care o administrează. Primarul a spus că nu este dispus să fie mustrat de oameni într-o problemă care nu ține de Primăria Cluj-Napoca.
Toți profesorii care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau pot fi cercetați disciplinar
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare pentru Sicilia
Razie a inspectorilor ANPC la Hotelul Paradis din Cluj-Napoca!
Ambrozia a pus stăpânire pe malurile modernizate ale Someșului, atrage atenția un clujean, care a spus că a și văzut o persoană cu fața inflamată din cauza alergiei provocate de polenul acestei plante.
Traficul rutier este blocat în comuna Luna, după ce drumarii s-au apucat să lucreze la podul de acces spre autostradă, fără avertisment.
Un taximetrist clujean a redactat o scrisoare adresată primarului Emil Boc în care explică modul în care taximetriștii autorizați de Primăria Cluj-Napoca au fost afectai de firmele de ridesharing, care au invadat Clujul.
În prima zi de la Untold 2023, au fost depistate 34 de persoane care aveau droguri asupra lor și nu au fost lăsate să intre în festival.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma sesizării de către Centrul de Resurse Juridice, a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru caracterul discriminatoriu al criteriilor privind acordarea locuințelor sociale din HCL nr. 583 d
Ultima zi de la Electric Castle a venit cu amenzi mari aplicare șoferilor, agenților economici care nu dădeau bonuri și scandalagiilor.
Jandarmii, poliţiştii și pompierii clujeni au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în a patra zi a Electric Castle, (20 de amenzi în valoare totală de 16.483 lei și 14 de avertismente scrise). 57 de oameni au fost prinși la intrare cu droguri asupra
Festivalul de la Bonțida a fost trecut prin ”sită” de polițiști și jandarmi, fiind mult mai puțini drogați față de anii trecuți.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv la US Open. Sportiva a spus că nu a luat conştient substanţa interzisă.
Localul Casa Engels Cluj a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor Cluj, în urma unei razii făcută pe fondul reclamațiilor primite.
În prima zi a festivalului ELECTRIC CASTLE 2023 au fost foarte puțini oameni, fiind numai 20.000 de brățări activate, iar incidentele au cam lipsit.
Mii de angajați din Sănătate vor protesta în fața unităților medicale. Ei spun că prin ordonanța dată de Guvern nu se vor majora salariile, ci se vor acorda doar indemnizații.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, pe numele căruia era emis un mandatul de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Șimleul Silvaniei, a fost prins de polițiștii din Dej în urma unui control de rutină.
Un bărbat de 37 de ani, care era urmărit, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru trafic de minori, a fost rănit, miercuri, de poliţiştii clujeni.