Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil pentru eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase.
Cristian Preda a declarat că cei doi candidaţi propuşi pentru posturile de procuror general şi procuror-şef la DNA au primit aviz negativ de la CSM:
Procurorul clujean Ioan Irimie a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcției de șef al DNA.
Locotenentul Gheroghe Alexandru, de la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, se consideră persecutat pentru gestul din 23 ianuarie 2012, când a protestat în uniformă în București. El este pus acum de Miniterul Apărării să își plătească studiile
Primarul Emil Boc a declarat că va autoriza mitingul electoral pe care Traian Băsescu îl va face, sâmbătă, 14 iulie, în Piața Lucian Blaga (n.red. fosta Piața Păcii).
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, crede că avizul Curţii Constituţionale a României (CCR) dat vineri în ceea ce priveşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este unul negativ în care se resping acuzaţiile USL la adresa şefului statului.
Curtea Constituţională a constatat, vineri, că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, acest aviz urmând să fie transmis Parlamentulu
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunșat că şedinţa de suspendare a lui Băsescu va avea loc la ora 17.00 chiar dacă Curtea Constituțională a Romaniei (CCR) nu își va da acordul.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a fost informat de către Administraţia Prezidenţială că va fi suspendat, dacă nu trimite documentele privind numirea unor ambasadori, în special a celui de la Roma.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a vorbit intr-un interviu despre Traian Basescu, Rosia Montana si l-a atacat pe presedintele PNL, Crin Antonescu.
Tribunalul Cluj a aprobat certificatul de urbanism de la Rosia Montana, respingand actiunea unor ONG-uri care se opun proiectului.
Primarul Radu Moisin a dezvaluit ca reprezentantii Consiliului Judetean Cluj au fost de acord la inceputul lunii februarie cu eliberarea unui aviz temporar pentru amenajarea a doua statii de sortare, dar s-au razgandit brusc.
Prodecanul Facultatii de Studii Europene, Nicolae Paun, il da in judecata pe profesorul Michael Shafir, pentru ca a folosit termeni precum "pupincurist", "cioara vopsita".
Presedintele Traian Basescu a declarat, la finalul bilantului SRI pe 2011, ca deputatul Mihail Boldea se ascunde in Kenya, si ca se va implica personal pentru ca acesta sa fie adus in tara.
Deputatul Mihail Boldea a parasit Romania, sambata, intr-un autoturism cu destinatia Turcia, iar de acolo a plecat cu avionul intr-o tara din Africam cel mai probabil Egipt.
Clujeanul Catalin Baba a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de invatamant ale Parlamentului.
Un ecologist Greenpeace Romania s-a legat, in semn de protest fata de exploatarea de la Rosia Montana, de biroul ministrului Mediului, Laszlo Borbely.
Circa 300 de persoane, locuitori din cartierele Manastur si Zorilor, participa la marsul impotriva construirii crematoriului uman in cimitirul Manastur.
O placa memoriala cu numele compozitorului Franz Liszt a fost amplasata pe cladirea Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca, dar numele acestuia apare scris in ungureste: Liszt Ferenc.
Social-democratii clujeni au anuntat ca vor depune o plangere la Curtea de Conturi in care ii vor reclama pe constructorii Centurii Valcele-Apahida.
Lucrarile de amenajare a parcarii din fata Aeroportului International Cluj s-au facut de catre firma UTI fara respectarea autorizatiilor de descarcare arheologica.
Presedintele CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat ca, daca gazonul de pe National Arena nu va fi practicabil, pe stadionul din Gruia ar putea juca maxim doua echipe: Steaua si Otelul.
Presedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, acuza ca breteaua de pe centura Valcele - Apahida, care va permite ocolirea zonei de un kilometru afectata de alunecarile de teren, nu are aviz de mediu.
Acoperisul bisericii reformate de pe strada Kogalniceanu din Cluj, distrus de furtuna din 20 iulie, nu poate fi reparat pentru ca Primaria intarzie eliberarea unui aviz, acuza TNL.
Vicepresedintele PDL, Monica Macovei, a declarat ca descarcarea de sarcina arheologica a masivului Carnic reprezinta primul pas pentru inceperea exploatarilor cu cianuri.
Consilierul prezidential Peter Eckstein Kovacs a cerut UDMR sa-si exprime pozitia fata de proiectul de la Rosia Montana, dupa ce ministrul Culturii, Kelemen Hunor, si-a dat avizul pentru realizarea investitiei.
Ministerul Culturii a emis un nou aviz de descarcare de sarcina arheologica pentru muntele Carnic, unul dintre cei patru munti care urmeaza sa fie exploatati in cadrul proiectului Rosia Montana.
Berea cu marijuana, denumita Mary-Jo, se va vinde pentru inceput in barurile din Galati, Buzau si Vrancea, iar peste cateva zile va ajunge in toata tara.
Compania E.ON Gaz este acuzata ca blocheaza patru proiecte importante ale Primariei Cluj-Napoca, privind reabilitarea strazilor Calea Turzii, Aleea Detunata, Tatra si Lupeni.
Peste 500 de reclame, bannere sau alte mijloace publicutare au fost indepartate de la inceputul anului de pe imobilele din zona centrala a orasului.