Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UBB Cluj a terminat înscrierile fiind o concurență de patru pe un loc.
Trei facultăți de la UBB Cluj au reușit în două zile să atragă mai mulți candidați decât locurile bugetate.
Peste 840 de candidaţi şi-au depus, luni, 14 iulie, în prima zi de înscriere, dosarele de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai.
UBB Cluj a anunțat care este numărul de locuri care vor fi scoase la concurs în acest an, dar și cât vor fi taxele de școlarizare și admitere.
Ministerul Educației a decis să desființeze 135 de linii de studiu nu respectau condiţiile de calitate.
Primarul Emil Boc a ajuns la jumătate de mandat. Edilul șef a prezentat un raport cu realizările și lucrurile care mai sunt de făcut.
Specializarea informatică, cu predare în limba germană, realizată la UBB, a fost autorizată de ARACIS în ședința din 29 mai 2014, cu un număr de 75 de locuri.
Piața Muzeului s-a transformat, joi, într-o oază a culturii coreene, în cadrul Zilelor Clujului.
Organizatorii Zilele Clujului 2014 propun o serie de evenimente speciale și pentru ziua de joi, 29 mai. De la tradiția coreeană la un spectacol al Campaniei de tineret a Academiei de balet de la Opera de Stat din Viena.
ZILELE CLUJULUI 2014 le propune clujenilor un program variat, marți, 27 mai. Sunt degustări de mâncăruri din Olanda și Turcia, dar și concerte și spectacole în tot orașul.
Cea de-a patra edișie a Zilelor Clujului este în desfășurare, iar duminică, 25 mai, iubitorii de sport se pot destinde cu o seri de activități sportive în Parcul Central.
Clujenii sunt invitați la concerte de muzică populară, duminică, 25 mai, la Zilele Clujului.
Clujenii au parte de un sfârșit de săptămână plin de evenimente, atât în cadrul Zilelor Clujului, cât și în cadrul feestivalului de fotografie Photo Romania Festival.
ZILELE CLUJULUI 2014. Probabil cel mai așteptat eveniment al anului de la Cluj, Zilele Clujului, încep vineri, 23 mai, în forță cu o serie de concerte în Piața Unirii, dar și cu alte evenimente.
Un grup de cercetători de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a descoperit o nouă specie de mamifer, care a trăit în preajma dinozaurilor.
Muzeele Clujului vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă, 17 mai, începând de la ora 16.00.
Zece universități din România au reușit să intre în topul celor mai bune universități la nivel mondial, iar pe primul loc se clasează Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Zece cadre didactice din UBB au primit titlul de "Profesor Bologna” acordat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Aleile din Parcul Babeș sunt asfaltate, cu toate că cei de la Universitatea Babeș-Bolyai au spus că acest lucru nu se va întâmpla.
Muzeele din Cluj vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 15.00 - 16.00, în funcție de fiecare obiectiv în parte.
Cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Municipiului Cluj-Napoca va avea loc în perioada 23-30 mai 2014, iar tema din acest an este multiculturalism.
Universitatea Babeș-Bolyai organizează sâmbătă, 17 mai 2014, în intervalul orar 19.00-24.00, Noaptea muzeelor UBB, eveniment care face parte din cadrul "Nopții Europene a Muzeelor”, ediția a X-a.
Consiliul Judeţean Cluj în parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România organizează Noaptea Muzeelor.
Facultatea de Fizică, din cadrul UBB Cluj, îi invită pe clujeni la ”Sâmbăta experimentelor”.
UBB Cluj reabilitează Parcul Babeș, dar ecologiștii acuză că s-au făcut erori grave în acest proiect finanțat din fonduri europene.
Trei studente de la Facultatea de Ştiinţe Politice Cluj lansează o campanie socială împotriva utilizării telefonului în exces atunci când tinerii ies în oraş cu prietenii.
Sezonul lalelelor se deschide, miercuri, 16 aprilie, de la ora 14:00, la Grădina Botanică ”Alexandru Borza”.
Sebastian Văcăriuc este studet în aul doi la UBB Cluj și a fost selectat între finaliștii concursului Sony World Photography Awards Student Focus 2014.
Prefectul Gheorghe Vușcan a descins la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, instituție închisă din 2009 pentru renovare, dar care s-a blocat din cauza litigiilor.
Romii și-au deschis la Cluj-Napoca prima televiziune din România. Numele noului post este Romanian Gipsy Reality, iar investiția se ridică la 40.000 de euro.