O echipa de arheologi clujeni a descoperit in Biserica din comuna Feleacu, in timpul unor sapaturi, 19 morminte, dintre care patru ar putea apartine unor monahi.
Colegiul Senatului si Consiliul Academic al UBB Cluj reunite astazi au facut o declaratie comuna cu privire la situatia lui Catalin Baba: "Nu este reprezentativ pentru UBB Cluj. A incercat sa isi promoveze fara justificare rudele"
Conducerea UBB Cluj apreciaza ca aplicarea Legii Educatiei va avea ca efect scaderea la jumatate a numrului doctoranzilor.
Emil Boc a creat special pentru Catalin Baba, care face parte din camarila pe care premierul a dus-o cu el de la Cluj Napoca la Bucuresti, un post de secretar de stat la Ministerul Educatiei.
Prea Fericitul Daniel i-a acordat astazi rectorului Universitatii Babes-Bolyai cea mai inalta distinctie a Bisericii Ortodoxe Romane: Crucea Patrarhala, pentru merite in dezvoltarea invatamantului teologic si a dialogului.
Rectorul Universitatii "Babes-Bolyai", Andrei Marga, a atacat dur noile prevederi ale Legii Educatiei si a precizat ca, potrivit acestora, bunurile universitatii ar putea fi instrainate.
Caminul XXI, construit de UBB Cluj in parcul "Iuliu Hatieganu", ar urma sa fie dat in folosinta in luna noiembrie 2010, anunta rectorul universitatii Andrei Marga.
Rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj profesorul Andrei Marga, a cerut, marti, 1 martie, demisia lui Emil Boc si a intregului sau cabinet pentru "criza profunda in care au adus tara".
Kelemen Hunor a fost ales in functia de presedinte al UDMR din primul tur de cei 555 delegati de la Congresul Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, care a avut loc la Oradea.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a lansat astazi Asociatia Crestina "Sansa la Viata!", destinata copiiilor institutionalizati.
Militantii maghiari din organizatiile Tineretul Maghiar din Ardeal si Comitetul de Initiativa "Bolyai" cer conducerii UBB sa isi respecte promisiunile facute acum trei ani si sa instaleze placute bilingve.
O placuta in limba maghiara a fost amplasata miercuri, 9 februarie, in sediul central al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj Napoca de un membru al Comitetului de Initiativa Bolyai (CIB).
Jurnalistii Lepedus Peter si Titus Craciun au fost sechestrati in sediul UBB Cluj, miercuri seara, in jurul orei 19.30. Cei doi fotografiau o placuta in limba maghiara amplasata fara acordul Universitatii.
Sute de profesori de la Universitatea "Babes-Bolyai" au trimis un memoriu Ministerului Educatiei prin care cer anularea Legii Educatiei Nationale.
Un studiu care insumeaza cheltuielile facute de studentii din mai multe orase plaseaza pe primul loc in topul "cheltuitorilor" pe studentii Universitatii de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti.
Profesorul Michael Shafir, de la Universitatii Babes-Bolyai Cluj, a anuntat ca va returna presedintelui Traian Basescu ordinul "Meritul pentru Invatamant" in grad de ofiter.
Artistii Operei Nationale din Cluj au programate pentru luna februarie sase spectacole, iar in zilele de 19-20 va fi organizat Balul Operei 2011. Evenimentul din acest an sta sub semnul culturii franceze.
UBB Cluj si-ar putea schimba numele in Universitatea Transilvaniei "Babes-Bolyai-Oberth", anunta consiliul de Administratie al institutiei de invatamant superior.
Rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, Andrei Marga, crede ca noua Lege a educatiei limiteaza dreptul la studii al cetatenilor pentru ca anuleaza studiile de master la distanta si cele de doctorat la fara frecventa.
Consiliul de Administratie al Universitatii "Babes Bolyai" a decis sa se implice financiar in sustinerea proiectul "Cluj - capitala culturala europeana".
Judecatorul Horatius Dumbrava a fost ales presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii cu 15 voturi pentru, trei impotriva si o abtinere.
Robotul care pune gresie este creatia studentilor de la Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai si va fi prezentat duminica, 9 ianuarie, la cea de-a 4-a editie a UBBots.
Studentii de la Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai s-au intrecut pe ei in acest an si au creat roboti care mai de care mai destepti.
Rectorul UBB Cluj, Andrei Marga, il acuza pe presedintele Traian Basescu de nepotism, pentru ca si-a trimis "odrasla agramata" sa reprezinte Romania la UE.
Revista studenteasca Go Free premiaza studentii de la UBB Cluj Napoca.
Cei mai buni studenti de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj Napoca sunt premiati de revista "Go Free".
Rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, Andrei Marga, crede ca intrarea oricarei institutii de invatamant superior din Romania in topul 500 al universitatilor din lume este blocata de masurile Guvernului.
Profesorul Vasile Puscas a primit trofeul de excelenta, "10 pentru Romania", la Sectiunea Diplomatie, pentru negocierea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.
Ursus Breweries premiaza miercuri 15 decembrie, de la ora 18.00, in Sala de Sticla a Primariei municipiului Cluj-Napoca, studentii cu rezultate academice.
Rectorul Universitatii Babes-Bolyai, Andrei Marga, considera ca Traian Basescu este incult si prost informat atunci cand vorbeste despre Legea Educatiei.