Ionuţ Budişteanu, elevul din Vâlcea care a câştigat premiul Intel ISEF, a vorbit într-un interviu despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat în sistemul de învăţământ din România.
Ministrul Educației, remus Pricopie, a declarat că pregătește noi modificări în sistemul educațional. Ministrul dorește ca din 2014 să fie introduse simulările de bacalaureat și la clasa a XI-a, drept urmare a rezultatelor din acest an
Ministrul Educației, Remus Priocopie, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii ”După 20 de ani”, că începând cu anul următor se vor oraniza evaluări asemănătoare cu cele naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a și la clasele a II-a,
Circa 5000 de elevi din clasa a XII - a vor susţine săptămâna aceasta probele simulării examenului de Bacalaureat.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că nu există nici un act normativ în agenda Guvernului care să reglementeze bacalaureatul profesional.
Promovabilitatea în urma simulării examenului de Bacalaureat din școlile clujene a fost de 43%, mai mică decât cea înregistrată la examenul de Bacalaureat din vară, de 56 la sută.
Creatorii seriei "Robotzi", rezultatele la Bacalaureat şi anunţurile de pe mercador.ro se află în topul anului 2012 al căutărilor pe internet efectuate de români cu ajutorul Google.
Un elev de la Liceul Tehnologic Gherla a copiat la simularea BAC -ului și a fost dat afară din examen.
Cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate, Birdge Language Study House, în parteneriat cu Știri de Cluj, oferă un curs gratuit de limbă străină.
Mai multe şcoli din mediul rural din Turda, Gherla, dar şi Cluj au fost verificate de către comisii de inspecţie din cadrul ISJ Cluj. Vizitele nu au fost anunţate.
Examenul de bacalaureat din 2013 va fi susţinut la aceleaşi probe ca şi în acest an. Prin ordin însă au fost aprobate noi programe pentru disciplinele matematică, fizică, chimie, logică, argumentare şi comunicare şi economie.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că se va recurge la ordonanţă de urgenţă pentru introducerea bacalaureatului profesional, dacă votul de luni va fi amânat din nou.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj îl contrazice pe Alexandru Coroian, cel care a declarat joi că şefia ISJ nu a făcut "niciun fel de liste în tgeritoriu pentru a se verifica la faţa locului de către comisii formate din inspectori"
Ministerul Educației ar urma să schimbe modul în care se va da Bacul în 2013. Examenele vor fi diferențiate, iar cei care nu vor să dea la facultate vor beneficia de subiecte mai ușoare.
Solistul Costel Busuioc nu a reuşit să treacă examenul de bacalaureat nici în cea de-a doua sesiune, după ce nu obţinuse medie de trecere nici în sesiunea din iunie - iulie.
Elevii din clasa a XII-a, începând cu anul 2013, elevii vor putea alege între două tipuri de Bacalaureat. Bac-ul naţional va fi adresat celor care vor să urmeze studii universitare, în timp ce Bac-ul profesional va fi adresat celor care vor să int
Rata de promovabilitate din acest an la examenul de bacalaureat 2012, sesiunea de toamnă, este de 22,8%. Dintr-un număr de 2.419 de elevi înscrişi doar 479 au reuşit să promoveze.
Un candidat la a doua sesiune de Bacalaureat din judeţul Alba va susţine proba de vineri, la biologie, la spitalul Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj.
Margareta Myriam Manole, cunoscută drept Margherita de la Clejani a dat, luni, examenul de bacalaureat pentru a treia oară.
Margherita de la Clejani a susţinut, luni, examenul de Bacalaureat la limba şi literatura română.
O studentă la două facultăţi, la Litere şi Filosofie la Modena, în Italia, şi la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, bistriţeanca Elena Kuji a renunţat la Miss Universe ca să studieze în Italia şi apoi la Sorbona.
A doua sesiune (august-septembrie) a examenului de bacalaureat din acest an începe luni, 20 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.
Tinerii care nu au reuşit să treaca examenul de Bacalaureat din acest an, pot lua în calcul soluţiile oferite de anumite firme din străinătate.
Sudenţii care au optat pentru Facultatea de Drept de la Universitatea Baseş-Bolyai Cluj-Napoca se pot regăsi pe listele de mai jos, afişarea rezultatelor finale fiind vineri, 27 iulie.
Traian Băsescu a declarat că Ponta ar trebui să își dea demisia în urma acuzațiilor de plagiat, întrebându-se cum ”cum s-or simţi elevii care au picat Bacul?”.
Porfesorii clujeni vor sustine in 17 iulie examenul de definitivat. 229 de persoane din Cluj-Napoca s-au inscris la concurs.
Mai mulţi elevi din ţară au apelat la "ajutorul" vrăjitoarelor pentru a trece cu bine de examenul de bacalaureat, scrie realitatea.net
Prima zi în care elevii se pot înscrie pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012, este 16 iulie. Aceştia la dispoziţie 4 zile, până în 20 iulie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu a spus că nu se poate lăuda cu nota pe care a obţinut-o la examenul de bacalaureat, însă spune că "am luat o notă bună, de trecere".
Elevii care au obţinut nota maximă la examenul de admiterea în liceu precum şi la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2012 au fost recompensaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu cu 2.000 de lei.