Peste 110.000 de elevi au susţinut, în aceste zile, probele de la examenul de Bacalaureat 2023, iar specialiştii se aşteaptă ca mulţi dintre ei să conteste rezultatele de la Bac 2023.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a confirmat că subiectele de la Bacalaureat care au apărut public au fost fotografiate cu camere microscopice.
Unii elevi au ieșit fericiți după a doua probă de la examenul de Bacalaureat. Andrei este unul dintre ei, fiind euforic și extrem de deschis în declarații.
Un subiect care a stârnit controverse a fost cel la care elevii au avut de scris un singur sinonim pentru "de bună seamă". Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că marți dimineața a fost transmisă o notă către centrele de evaluare, astfel încât să
Bacalaureatul de anul acesta a început luni, 26 iunie 2023, la ora 09:00 cu proba la limba și literatura română. Absolvenții claselor a XII-a care au dat bacul au avut 3 ore la dispoziție pentru a rezolva cele 3 subiecte acordate.
Ministrul Ligia Deca a semnat vineri ordinul prin care se acordă mai mulţi bani tuturor celor care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023, informează biroului de presă al Ministerului Educației.
Organizatorii UNTOLD și Neversea sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativa “BAC DE 10”. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta.
Toți absolvenții de liceu sau facultate pot beneficia lunar de bani din partea statului! Tot ce trebuie să facă este să completeze o cerere.
Ligia Deca a anunțat în urmă cu câteva momente care va fi situația examenelor naționale, după ce a fost anunțat sfârșitul grevei susținute de profesori.
Înscrierile pentru susținerea examenelor de bacalaureat şi Evaluare Naţională au fost prelungite până pe 16 iunie. Până la această dată, toți elevii trebuie să aibă situația școlară încheiată.
Primarul Emil Boc spune că profesorii ar trebui să se întoarcă la lucru, pentru că i s-a spus că din guvern că se pot încrede în promisiunile colegilor săi de partid.
Ministrul Educaţie, Ligia Deca, ia măsuri de ultim moment astfel încât anul şcolar să poată fi încheiat cu bine.
Guvernul insistă în sfidarea profesorilor și angajaților din Educație. După două săptămâni de grevă toate negocierile au rămas la capitolul „promisiuni deșarte”.
Sute de persoane, profesori și simpatizanți, au ieșit marți, 30 mai, la protest în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cadrele didactice cer lefuri care să le respecte profesia, nu 2.500 de lei pentru un debutant și maxim 4000 de lei pentru un profesor cu toate
Profesorii asistenți la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat 2023 vor primi cu 8 lei mai mult față de anul trecut, potrivit ordinului de ministru nr. 4.143 din 4 mai 2023, document primit de inspectoratele școlare.
Logica și psihologia nu ar mai fi studiate la profilurile uman și real, potrivit noilor planuri-cadru de liceu.
Este scandal uriaș pe legile educației după ce parlamentarii au votat un amendament care nu era agreat în coaliția de guvernare.
Elevii au revenit, începând de miercuri la ore. A început modulul 5 de studiu, ultimul din anul școlar 2022-2023. Până la finalul anului școlar, elevii se mai pot bucura de două minivacanțe.
Ministrul Educației, Ligia Deca a spus că ar fi de acord cu înființarea unor "camere de liniștire" pentru elevii agresori. Declarația vine după ce profesorii au propus înființarea de camere de pedeapsă în școli și reintroducerea exmatriculării elevilor.
Profesorul Andrei Ripianu, un geniu și o legendă pentru multe generații de ingineri, s-a născut pe 18 iulie 1919, în Pașcani, România.
4.208 elevi de elevi clujeni vor susține, începând de luni, 27 martie 2023, simularea județeană a Examenului Național de Bacalaureat, 2023.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj face angajări și caută asistenți, infirmiere, îngrijitoare, fiziokinetoterapeut, dar și curier. SCJU a publicat o listă cu toate posturile vacante, pentru unele dintre acestea candidații trebuie să aibă doar studii
Un grup de fete din Cluj au salvat viața unei femei căreia i s-a făcut rău la slujbă. Având la activ un curs de prim ajutor, fetele nu au stat pe gânduri și au ținut-o în viață pe femeie timp de 20 de minute până când a ajuns Ambulanța.
Dan Negru a reacționat, după ce mai mulți părinți au fost deranjați de faptul că Religia a fost propusă ca materie pentru care elevii pot opta la examenul de Bacalaureat.
Un clujean dependent de jocuri de noroc a povestit drama prin care a trecut, descriind public episoade dureroase și viața lui de parior.
Selly a explicat de ce a renunțat la facultate, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. El s-a înscris la o facultate privată, dar nu a mers nici măcar o zi.
Zeno Daniel Șuștac, doctor în filosofie și coordonatorul grupului „Părinții Elevilor din România", grup cu peste 18.000 de membri, trage un semnal de alarmă după ce Ligia Deca, a prezentat luni noile legi ale Educației.
Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat cum vor arăta cele două proiecte ale legii Educaţiei.
Proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar sunt prezentate acum de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, criticată pentru lipsa de transparenţă privind aceste legi.
Caz halucinant în Timișoara! Lectorul universitar Doru Marcel Bălțățeanu, de la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara a fost reținut și arestat pentru 30 de zile pentru acuzații de corupere sexuală a unei minore, potrivit opiniatimiso