Mircea Badea nu crede că românii vor face economie și vor circula mai puțin cu mașinile, de frica creșterii prețurilor.
Acționarii Hidrolectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, au aprobat listarea la bursă a companiei, prin vânzarea de acțiuni de către Fondul Proprietatea, acționarul minoritar.
Mircea Badea a fost întrebat ce va face dacă e chemat la război și a răspuns la fel ca 70% dintre români, care au spus că nu vor răspunde chemării.
Mircea Badea a dat verdictul final în scandalul dintre George Simion și Virgil Popescu. Prezentatorul a declarat că nu are de ce să comenteze subiectul în termeni gravi din moment ce a fost un episod autentic care arată, încă o dată nivelul la care se afl
Mircea Badea a fost oprit de poliție pe stradă, după ce a plecat de la emisiune, iar agentul nu avea mască.
România nu va mai avea suficientă electricitate, dacă nu construim urgent noi centrale de producere a energiei, a afirmat, joi, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.
Mircea Badea a comentat intenția lui Florin Cîțu de a deveni președintele Senatului, în cadrul unei emisiuni TV.
Mircea Badea a vorbit marți seară despre cum taxele mai mari pentru persoanele bogate ar fi „o prostie”, care nu ar aduce statului niciun beneficiu.
Bihorul a votat împotriva unei alianțe de guvernare cu PSD, prin liderii Ilie Bolojan și Florin Birta. Emil Boc a votat pentru Cluj în favoarea unei alianțe, dar a lipsit.
Primarul Clujului, Emil Boc, a votat în favoarea unei alianțe de guvernare cu PSD, printr-o scrisoare, ce a fost citită de deputatul Sorin Moldovan. Momentul a fost huiduit.
Nou record pe piața muncii: numărul de joburi disponibile în primele 10 luni ale acestui an a depășit totalul locurilor de muncă scoase la bătaie în 2020. În premieră, Cluj, Timișoara și Brașov au depășit oferta din București.
Mircea Badea s-a întâlnit în trafic cu Simona Halep și a ironizat-o pentru mașina pe care o conducea.
Realizatorul TV Radu Tudor s-a declarat sătul de ”liota de indivizi s-au straduit din rasputeri sa submizeze efortul medical urias, sa-i injure pe medici, sa batjocoreasca vaccinul, tratamentele medicale, munca istovitoare din spitale si, mai presus de to
Mircea Badea a taxat-o pe Dana Budeanu, care atacă marile firme din industria farmaceutică, dar apoi laudă un medicament.
Universitatea de Artă și Design Cluj – Napoca și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă expoziția „New Spots on the Wall”. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, în foaierul teatrului, zilnic, în perioada 3 septembrie – 1 octombrie, între
Mircea Badea a atacat-o din nou pe Simona Halep, având o predilecție în acest sens. Realizatorul emisiunii ”În gura presei” a ironizat-o pe Simona pentru că s-a distrat într-un club din București alături de mai multe personaje mondene.
Mircea Badea a ironizat-o pe Adelina Pestrițiu, după ce a luat nota 3,6 la Bac, la Limba li Literatura Română, după ce a studiat la Colegiul ”Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, secția Filologie.
Ionuț Badea a refuzat oferta de a deveni director sportiv al U Cluj.
Fostul antrenor al U Cluj, Ionuț Badea, este noul director sportiv al Universității Cluj.
Aplicările la joburi au crescut cu 70% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.
Dinamo, la un pas de dispariţie! Anunţul făcut de fanii din DDB în privinţa palmaresului, culorilor şi siglei.
Mircea Badea a pariat 2.387 de lei pe meciul dintre Wolves și Liverpool, opțiunea 1X, cu o cotă de 2,35.
”Nea Sandu” sau ”Domnu Sandu”, bunicul din clipurile lui Mircea Bravo, a fost condus pe ultmul drum de rude și prieteni.
Domnu Sandu, personajul din clipurile lui Mircea Bravo, s-a stins din viață.
Școlile s-ar putea deschide din 11 ianuarie 2021, dacă evoluția cazurilor de îmbolnăviri ar scădea.
Alianța USR-PLUS Buzău l-a ”adoptat” pe Emanuel Ungureanu, care a primit un loc eligibil pentru Camera Deputaților.
Românii s-au înghesuit pentru a prinde un loc de muncă în ultimele trei luni, conform unui studiu publicat recent, fiind depuse peste 4 milioane de cereri de angajare în perioada iunie-august, perioadă care până acum era destul de liniștită.
Ce spune Mircea Badea despre termoscanarea în România: Ar trebui să fie termometre performante, alea erau jucării chinezești
Clujenii din Gruia spun că nu i-au hărțuit pe muncitorii din Sri Lanka: Eram îngrijorați că locuiesc 40 în două camere