Potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României (BNR), indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate creditele în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,47%, cel mai mare nivel din februarie 2014.
Antonio Conceicao a fost ”uns” antrenor la CFR Cluj, după plecarea lui Edi Iordănescu.
În doar 7 zile se deschid porțile UNTOLD 2018. Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Tiesto, Steve Aoki vor urca pe cele 10 scene ale festivalului UNTOLD.
Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, a postat pe contul său de Facebook o listă a celor, ce susține el că sunt, 40 de gafe ale premierului Viorica Dăncilă.
Banca Transilvania lansează Cardul de masă BT, destinat cumpărăturilor alimentare şi plății consumației la restaurant în rețeaua de parteneri ai băncii.
Primul contract de conversie din cadrul ofertei Banca Transilvania – Bancpost, destinată clienților Bancpost cu credite în franci elvețieni cu garanții imobiliare, a fost semnat astăzi.
Echipa României a obținut un rezultat destul de bun la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată zilele acestea la Cluj-Napoca, la care au participat peste 600 de concurenti, din peste 100 de țări.
Echipa Statelor Unite ale Americii a ieșit pe locul I la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în această săptămână la Cluj-Napoca.
A doua generație EMBA University of Hull va absolvi astăzi cursurile școlii de business 100% britanice din Cluj-Napoca, în cadrul unei ceremonii organizate în Hull, Marea Britanie.
Aplicația BT Pay a fost descărcată de peste 150.000 de ori în cinci luni, iar acum anunță trei noi opțiuni.
Obligațiunile subordonate ale Băncii Transilvania au intrat astăzi la tranzacționare, la Bursa de Valori Bucureşti. Emisiunea este în valoare totală de 285 de milioane de euro.
Banca Națională a României vine cu vești tot mai proaste pentru românii cu rate în lei, anunțând creșteri tot mai mari pentru indicii ROBOR.
O imagine care ilustrează nepăsarea multora dintre români a fost surprinsă la inundațiile din Teleorman.
Jazz In The Park are loc în aceste zile în Cluj-Napoca, iar până duminică, 1 iulie, se desfășoară numeroase evenimente și concerte în Parcul Central. Totuși, vremea nu pare să țină cu participanții, fiind anunșate ploi aproape tot weekend
Viorica Dăncilă a citit un discurs lung de pe foaie la moțiunea prin care s-a încercat demiterea ei. Demersul opoziției a fost un eșec, mai ales că UDMR a trădat și a ieșit din sală la vot.
Potrivit datelor publicate, marți, de Banca Națională a României, indicele ROBOR la 3 luni, față de care se calculează ratele in lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,14%, de la 3,13%, cât a fost luni.
Festivalul Jazz in the Park continuă cu șase zile pline de activități și concerte, desfășurate în mai multe locuri din oraș.
O asistentă de la Ambulanța din Câmpia Turzii are nevoie de ajutor, după ce i-a fost pus un diagnostic dureros. Melania vrea să lupte pentru fetița ei și pentru familie. Mână de la mână o putem ajuta.
Românii au credite la bancă au încă o zi în care creditele în lei au explodat.
Cel de-al patrulea capitol al celui mai bun festival din Europa, UNTOLD, continuă în 2018 cu o nouă poveste – WOLF SPIRIT - în care își fac apariția noi personaje fantastice, care ghidează spre scenele festivalului zecile de mii de fani.
Românii cu rate la bancă primesc vești foarte proaste de la Banca Națională a ROmâniei, care anunșă, vineri, că indicele ROBOR la 3 luni, față de care se calculează ratele in lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,09%, față de 2,95%, c
Firma Diferit ar refuza să lucrezela centura comunei Florești.
Datele publicate, marțoi, de către Banca Națională a României arată că indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei, a crescut 2,93%.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, susține că locul lui a fost și este în PNL și că nu va pleca, așa cum se speculează.
Polițiștii clujeni solicită ajutorul jafului de luni, de la genţia BT Dâmbu Rotund din Cluj-Napoca.
Un jaf la bancă a avut loc, luni după-amiază, la Cluj-Napoca, iar acum polițiștii solicită ajutorul clujenilor pentru a-l depista pe autorul faptei.
CFR Cluj l-a prezentat pe Edi Iordănescu, noul antrenor al echipei, care îi ia locul lui SuperDan.
Conducerea CFR Cluj a semnat, oficial, cu Edward Iordănescu pentru a prelua antrenoriatul campioanei României, tehnicianul semnând un contract pe trei ani cu formația din Gruia.
Un bărbat a murit în cartierul Mănăștur, cauza, din primele declarații, ar fi consumul de droguri ”legale”.
Datele publicate, luni, de Banca Națională a României arată cp indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou luni pe piaţa interbancară la 2,90% pe an, de la 2,