"DAYS OF CLUSTERS 2015” – Ziua Custerelor a avut loc la Brașoc în perioada 22 – 23 octombrie.
Partenerul companiei Farmec S.A. din Barcelona, Mercatrom Alimentacion SL, a inaugurat recent primul magazin de brand Farmec din Spania, în Barcelona.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania, aflat la cea de-a treia ediție, va avea lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, conferințe, spectacole, și o serie de concerte.
Doi dintre cei mai mari jucători de snooker din lume, Ronnie O'Sullivan și Stuart Bingham, vor veni în România pentru a participa la două meciuri demonstrative.
Premierul Victor Ponta a fost prezent, marți, la Tbilisi, unde a asistat la meciul din Supercupa Europei, dintre Barcelona și Sevilla, partidă câștigată de Barca.
Tehnicianul român Mircea Lucescu, care se află pe banca celor de la Șahtior Donețk, a fost incclus în topul celor mai buni antrenori din lume, realizat de publicația engleză FourFourTwo.
Filarmonica de Stat ”Transilvania” îi invită pe clujeni la un concertul Simfonic ce marchează finalul Stagiunii 2014-2015.
Viitoarea nora a lui Ioan Rus face senzatie in cluburile clujene cu "retusurile" pe care si le-a facut. Ea pare a fi pe placul ministrului, nefiind scapata din ochi de juniorul familiei Rus, Alex Rus.
Tenismenul spaniol Guillermo Garcia-Lopez, locul 45 ATP, a câștigat turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy.
Publicația germană Bild a publicat, duminică dimineașă, transcriptul discuțiilor înregistrate de cutia neagră a avionului Germanwings, prăbușit săptămâna trecută în Franța.
Maestrul Dan Grigore și Young Famous Orchestra vor concerta la Cluj-Napoca sub bagheta dirijorului Vlad Agachi.
Consilierul PNL, Ioan Bîldea, coleg de partid cu primarul Emil Boc, îi atrage atenția că Sibiul are un site mult mai bine relizat decât cel al Primăriei Cluj-Napoca.
Tarom vine în perioada 2 - 15 februarie bilete pentru toate destinaţiile externe deservite la preţuri care pornesc de la 99 euro, pentru o călătorie dus-întors.
Clujul și nu Bucureștiul a fost capitala protestelor de solidaritate cu românii care nu puteau vota în Diaspora. Psihologul clujean Cristian David a explicat cum s-a ajuns aici și ce înseamnă acest lucru.
Cu tpoate că a fost dovedit științific faptul că berea are multe beneficii pentru organism, aceasta nu este la fel de bine privită de specialiști ca și vinul.
Piesa ”Weightless”, lansată de grupul britanic Marconi Union, a fost declarată cea mai relaxantă melodie din lume, în urma unui studiu realizatla Mindlab Institution în 2011.
Ianis Hagi, 16 ani, este curtat de marile cluburi ale Europei, care doresc să îl transfere
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță trei premiere: punerea în operare a căii de rulare Golf, a platformei pentru parcarea aeronavelor Apron 4, precum şi începerea operării companiei Vueling.
MAN.In.FEST International Experimental Theatre Festival este unul dintre puţinele festivaluri de teatru experimental din România.
TITO VILANOVA, fostul antrenor al echipei FC Barcelona, a murit, anunță Mundo Deportivo.
Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au discutat amical după finala Cupei Spaniei, pierdută de Barcelona.
Real Madrid a câștigat Cupa Regelui, învingând Barcelona cu scorul de 2-1.
Compania spaniolă Vueling anunță că va opera din 20 iunie și un zbor spre Italia, de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca.
Atletico Madrid a eliminat echipa FC Barcelona, în manşa secundă a sferturilor competiţiei, cu scorul de 1-0.
Patronul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că clubul e pe minus pentru că a investit în stadion.
Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a participat la conferinţa Passenger Terminal 2014 de la Barcelona, în perioada 25-27 martie.
Compania spaniolă Vueling va zbura de la Cluj-Napoca la Barcelona de 2 ori pe săptămână, de la finele lunii iunie.
O nouă companie aeriană va opera de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, din luna iunie 2014.
Actorul Mihai Bendeac a intervenit în scandalul iscat de condamnarea lui Gică Popescu și și-a spus, acid, părerea.
Brașovenii de la Allview au realizat cel mai puternic smartphone românesc de până acum, Allview X1 Soul Xtreme, pe care l-au prezentat la Mobile World Congress 2014, de la Barcelona.