Mai mulți pasageri s-au luat la bătaie într-un avion al companiei aeriene Wizzair, care a aterizat la ora 21:25 (ora României) pe aeroportul Otopeni, venind de pe ruta Copenhaga-București. Piloții au solicitat intervenția forțelor de ordine pentru a liniș
Jurnalista ucraineană Irina Sushkova a devenit văduvă la doar 25 de ani. Soțul său, ofițer de 30 de ani al Forțelor Aeriene Ucrainene a fost omorât pe front, în urmă cu câteva zile, în timp ce încerca să oprească invazia trupelor ruse.
Un cetățean srilankez a fost prins la Turda bputa la volan. Ulterior s-a stabilit că nici mașina nu era a lui, ci fusese furată.
O înregistrare VIDEO postată pe Twitter de Grupul de la Visegrád, o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, susține că un soldat rus a fost prins de ucraineni în stare de inconștiență, după c
Viceprimarul orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, spune că oamenii care au supraviețuit trăiesc acum în „condiții medievale”, după o săptămână de bombardamente continue.
În timp ce unii stau în rând la pașapoarte, alții se pornesc pe front. Acesta este și cazul unui bărbat din Suceava, care după o ceartă cu soția a decis brusc că vrea să plece pe front în Ucraina. Supărat pe soție, suceveanul s-a hotărât să plece la războ
Cunoscuta artistă ADDA a anunțat că se retrage din viața publică, din cauza unor mari probleme grave de sănătate.
Un șofer a zburat de pe drumul care vine de la Turda spre Cluj și s-a răsturnat circa 10 metri pe un câmp.
Monica Anghel a slăbit în ultimii 2 ani foarte mult, iar acum este parcă o altă persoană. Vedeta a pierdut 30 de kilograme, cu ajutorul unui regim alimentar și sport
Șoferii care sunt prinși băuți la volan merg o zi la morgă și asistă la autopsia cadavrelor. Totul face parte dintr-un program care se desfășoară în Republica Moldova din 2018.
Un bărbat de 52 de ani din Germania a murit după ce a băut șampanie contaminată cu ecstasy.
O femeie a făcut scandal la Profi Florești, după ce a băut șampania de pe raft și nu a vrut să plătească.
Un bărbat de 43 de ani, din București, băut și cu permisul de conducere suspendat, și-a răpit cu mașina fosta concubină și fiica. Șoferul BMW-ului a reușit și să accidenteze cinci mașini parcate.
Un agent de poliție, care este și diacon în timpul liber, a fost prins băut şi drogat la volan, după ce a furat o maşină, din Alexandria.
Șoferii prinși drogați la volan au tot felul de scuze, care mai de care mai ciudate.
Un fost polițist din Cluj, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, a scris un editorial în care explică modul în care a fost ponegrită uniforma în urma accidentului din București, soldat cu moartea unei fetițe.
Un cuplu a mâncat și băut pe terasa unui local din Piața Unirii, iar la final a profitat de aglomerație și nu a mai achitat nimic. Pare a fi o scenă dintr-un film, dar nu este. Totul a fost filmat de camere și acum ”eroii” sunt așteptați să achite nota.
Un polițist local din Sibiu a luat la bătaie un om al străzii pentru că acesta nu purta mască de protecție pe stradă, așa cum prevede legea.
Doi polițiști au refuzat să primească de la un șofer 5.200 de lei pentru a închide ochii, după ce l-au prins băut la volan.
Un bărbat cu arsuri a fost transportat din Dezmir la UPU Cluj, luni seara.
Tânărul de 26 de ani băut și drogat, care și-a sechestrat iubita pe o stradă din Câmpia Turzii, a fost arestat.
Un oltean a băut un litru de țuică să se dreagă și a intrat în comă.
Un șofer s-a urcat băut la volan și a mers cu 140 km/h, pe un drum din Turnu Măgurele.
Un polițist din Bihor a imobilizat duminică, 26 decembrie, un șofer mort de beat, care conducea haotic un TIR pe Drumul Național.
O insulă izolată din Marea Britanie caută rege, dar care va trebui să se ocupe și de bar, relatează The Guardian.
Jandarmul care a căzut de pe cal, la parada de 1 Decembrie, era băut.
Un bărbat din județul Cluj a fost prins pe picior greșit în județul Sibiu. Acesta s-a urcat băut la volan, iar în localitatea Hosman a dat în nas cu polițiștii.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a analizat motivele pentru care românii nu se vaccinează și a prezentat obiceiurile toxice pe care le avem.
Un român a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul COVID, a povestit un medic român stabilit în Suedia.
Un tânăr student care ieșea de la facultate, de pe strada Dorobanților, în 5 aprilie 2017, împreună cu trei colegi, a evitat o biciclistă, dar aceasta s-a dezechilibrat, a căzut și și-a rupt piciorul. Cei patru tineri au traversat pista de biciclete, ampl