Astăzi, în Cluj-Napoca, avem multe clădiri ce ne bucură privirile cu fiecare ocazie, multe dintre acestea au în spate și o istorie impresionantă.
Un student din Mureș a fost depistat într-o cameră de cămin din Cluj-Napoca având un pachet de țigări, în care erau droguri.
Expoziția ”Ocolul Pǎmântului ȋn 180+ şahuri”, de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj, s-a închis, iar în cadrul evenimentului a fost lansată și o carte.
O fotografie păstrată în Muzeul de Istorie al Universității Babeș Bolyai prezintă intrarea glorioasă în Cluj-Napoca a regelului Carol al Doilea și a Reginei Maria, în 20 octombrie 1930.
Scriitorul Stelian Tănase va fi prezent marți, 28 martie, de la ora 18.00, la nouă ediție de marcă din seria de evenimente „Serile Clujul Cultural.
Un clujean a punctat încă o dată problema localurilor de alimentație publică, extrem de rare ce-i drept, care nu au toaletă. Practic clienții nu au unde să se spele pe mâini și unde își face nevoie.
Doctoratul primarului Emil Boc a fost depistat la Biblioteca Națională a României.
Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, oferă 500 de euro celui care va găsi lucrarea de doctorat a primarului Emil Boc.
Studenții ar putea avea gratuitate în bibliotecile central universitare! Inițiatorul legii: „93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an!"
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Cum arăta interiorul clădirii în 1910?
CTP crede că Iohannis trebuie să fie mai puțin arogant
Trupele Speciale ale Poliției Române, SAS, au făcut demonstrații în curtea Bibliotecii Central Universitare (BCU) Cluj cu ocazia Zilei Poliției Române.
O polițistă din Cluj uimește pe toată lumea cu talentul pe care îl are și creează opere de artă foarte apreciate.
Un eveniment în care se va discuta despre ”Regele Mihai, Ion Antonescu și actul de la 23 august” va avea loc în 6 martie, de la ora 18.00, la BCU, sala ”Ioan Mușlea”.
Gala Operelor clujene va avea loc sâmbătă, 27 mai, în Piața Unirii, evenimentul fiind unul deja de tradiție și reunind Opera Națională Română Cluj-Napoca și Opera Maghiară din Cluj.
În Piața Unirii vor fi concerte vineri, 26 mai, de la ora 18.00. Cei mici sunt invitați pentru a cânta alături de Young Famous Orchestra Experience - special guests Ilinca&Alex și Katia, câștigătoarea ”Next Star”.
Ajuns la mijlocul celei de-a cincea ediții, Turneul Internaţional ”DUELUL VIORILOR”, va ajunge la Cluj-Napoca în 1 octombrie.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat la Cluj că are încredere că primarul Emil Boc îl va susține.
Șoferii care ”adorm” la stop și îngreunează circulația sunt de multe ori atenționați cu un claxon. Unii dintre ei recurg, însă, la răzbunări.
U Mobitelco și BCU Pitești joacă în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, de la ora 19.45, returul din sfeturile Cupei României.
Un video din anul 1930 care ilustrează vizita la Cluj a Regelui Carol al II-lea a fost bine păstrat în arhivele celebrei companii media British Pathé.
Înscrierile la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj încep în 16 iulie și se încheie în 20 iulie.
Pipa lui Avram Iancu, tabachere ale regilor Romaniei si reclame interbelice la tigarete pentru femei vor fi prezentate intr-o expozitie la Biblioteca Central Universitara (BCU) Cluj.
O carte din 1561, care valoreaza circa 25.000 de euro, a fost descoperita in fondul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Cluj si a fost clasata in fondul tezaur al patrimoniului cultural national.
Ministrul de externe al Ungariei, Martonyi Janos, a fost tratat ca un sef de stat la Cluj si a fost escortat de masinile de politie pe toata durata vizitei de la Cluj.
Potrivit reprezentantilor Federatiei Nationale de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, 18.200 de persoane sunt diagnosticate cu diabet in municipiul Cluj-Napoca, iar restul in judet.
Monumentele istorice din Cluj Napoca sunt distruse de proprietari, care monteaza fara autorizatie geamuri termopan, atrage atentia directoul Directiei Judetene pentru Cultura Cluj, Leonard Horvath.