Vecin cu Gigi Becali și cu socrul fost acționar la CFR Cluj, Rareș Bogdan spune însă că este fanul Universității.
Situație de neînțeles la CFR Cluj, Campioana are cea mai bună campanie de achiziții dintre toate echipele din Liga 1, însă nu își plătește la timp jucătorii.
Un livrator a primit cel mai mare bacșiș din viața lui, după ce a dus o comandă la palatul lui Gigi Becali.
Dan Petrescu încearcă în această vară să își întărească defensiva, iar până în acest moment în Gruia, pe postul de fundaș central, a ajuns doar Denis Kolinger (28 ani). Potrivit surselor, un internațional camerunez și un fost internațional U20 senegalez s
Dan Petrescu a fost invitat la o emisiune online și a povestit cât de apreciat este afară, iar în România lumea nu îl respectă.
FCSB va juca pe primă mare ultimul meci al campionatului, contra celor de la CFR Cluj, pentru a ajunge campionii morali ai României.
Gigi Becali nu știe să piardă și atacă echipa CFR Cluj, care a luat titlul după meciul cu Universitatea Craiova, de duminică, 15 mai.
Helmut Duckadam crede că unii jucători de la Universitatea Craiova nu ar fi vrut ca FCSB să câștige titlul.
CFR Cluj a câștigat al cincilea titlu consecutiv, fiind un record pentru ultimii 30 de ani.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, o acuză pe CFR Cluj de faptul că a oferit prime în valoare de 3.000 de euro jucătorilor de la FC Voluntari.
Gigi Becali ajută pe mulți oameni, iar un călugăr de la Muntele Athos l-a întebat de ce face cunoscute aceste gesturi.
Fostul jucător al lui CFR Cluj, Cristian Fabbiani (38 de ani), a fost intervievat de GSP și a spus cum a devenit gelos pe el Arpad Paszkany, omul cu banii de la echipa de atunci.
Mihai Stoica, subalternul lui Gigi Becali, era să spargă geamurile de bucurie la golul care a adus victoria FCSB la meciul cu CFR Cluj.
Gigi Becali i-a iritat atât de tare pe cei de la Dinamo Kiev, încât ucrainenii au anulat amicalul cu FCSB și vor juca cu cei de la CFR Cluj.
Giovanni Becali a relatat cum vorbea alături de tovarășii lui limba păsărească, inventată alături de câțiva prieteni, pe vremea Comunismului.
Billel Omrani (28 de ani), atacantul celor de la CFR Cluj, își încheie contractul cu gruparea ardeleană la finalul sezonului, însă negocierile continuă cu oficialii clubului. S-a vorbit în repetate rânduri că Omrani va pleca la FCSB, însă aparent în planu
Cătălin Zmărăndescu, membru al echipei Faimoșilor de la Survivor România 2022, a divorțat de soție pentru 30 de lei, deși el era cel care o bătea.
Gigi Becali (63 de ani) a ajuns în presa din Anglia, după ce a spus că nu-i mai lasă pe jucătorii de la FCSB să se vaccineze, pentru că aceștia nu mai au vlagă.
Patronul FCSB, Gigi Becali, crede că jucătorii CFR Cluj nu mai au energie pentru că sunt vaccinați, scrie News.ro.
Billel Omrani (28 de ani) este ofertat de Gigi Becali (63 de ani), dar francezul vrea să rămână la Cluj.
Billel Omrani (28 ani) mai are 6 luni de contract la CFR Cluj, iar Becali vrea să îl cumpere.
Sute de oameni s-au strâns în fața casei lui Gigi Becali sâmbătă dimineață. Oamenii l-au așteptat pe patronul de la FCSB ca să primească un ajutor financiar.
FCSB a ajuns la 8 puncte de CFR Cluj, iar Gigi Becali spune că în play-off vor rămâne numai patru puncte, pentru că se vor înjumătăți.
Mijlocașul FCSB, Florin Tănase, a fost sunat de un oficial de la CFR Cluj, înainte de derby -ul de duminică seara, terminat la egalitate, 3-3.
Gigi Becali, patronul FCSB, a declarat după egalul, 3-3, cu CFR Cluj, că singurul jucător de care se teme este Ciprian Deac.
CFR Cluj a făcut egal în meciul cu FCSB în minutul 94, printr-un gol înscris de Iulian Cristea.
Într-o perioadă în care a anunţat că nu mai e dispus să investească, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, plănuieşte să facă un singur transfer pe bani, acum sau la finalul sezonului. Omul de afaceri nu a luat în calcul să-l aducă pe Roger, transferat în timp
Gigi Becali a anunțat cine va juca în atacul FCSB-ului cu CFR Cluj! Alegerea surprinzătoare a omului de afaceri.
CFR Cluj continuă să impresioneze pe piaţa transferurilor, iar campioana României l-a prezentat, la începutul acestei săptămâni, şi pe Cristian Neguţ, fotbalist urmărit şi de rivala FCSB.