Violenţă, presiuni din partea unor politicieni influenţi şi un sistem elaborat de a păcăli orice control al poliţiei. Sunt metodele pe care Uber le-a folosit pentru a se impune pe piaţa mondială de transport alternativ. Totul a fost scos la iveală de o in
Cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai mari din lume bate un record privind costul cazării.
Forţele de poliţie din ţările participante şi angajaţii inspectoratelor de muncă au arestat peste 130 de infractori şi au identificat în jur de 60 de suspecţi şi circa 130 de potenţiale victime, într-o operaţiune la nivel european susţinută de Europol, in
Este alertă în Belgia, după ce a fost descoperit un focar de Salmonella în cea mai mare fabrică de ciocolată din lume.
Alex Chipciu este al șaptelea jucător transferat la U Cluj, dar diferența este că vine de la marea rivala din Gruia.
După un rând de negocieri intensive, Alexandru Chipciu (33 de ani) și-a reziliat contractul cu CFR Cluj și ajunge la formația rivală din oraș. Mijlocașul ofensiv se alătură „studenților” în Liga 1.
Festivalul UNTOLD a fost inclus în top cinci cele mai mari festivaluri ale lumii, potrivit companiei de analiză Vibrate.
O femeie din Satu Mare este căutată de familie de 20 de zile, aceasta dispărând fără urmă.
Pe un drum din Belgia, două tinere de 28 şi 31 de ani, pasagere într-un Peugeot, au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat cu viteză într-un TIR românesc parcat. Şoferul camionului dormea în momentul impactului şi nu şi-a dat seama ce s-a în
Variola maimuţei se extinde în Europa şi SUA. Numărul de cazuri confirmate la nivel mondial a ajuns miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui raport publicat Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC)
Reprezentantul României la Eurovision a vorbit la Observator, despre controversata finală de acum aproape o săptămână. WRS a împărtăşit dezamăgirea de a se clasa pe locul 18, dar a povestit şi despre sărutul care i-a fost furat, în văzul tuturor, de repre
Erupții solare puternice, polii solari și un bizar „arici” solar se află printre fenomenele surprinse în cea mai recentă serie de imagini transmise de sonda Solar Orbiter, informează DPA, citat de Agerpres.
Postul flamand de televiziune VRT susține că a aflat cu ajutorul unor surse apropiate de organizatorii Eurovision 2022 că motivul pentru care cele 6 țări au fost penalizate a fost o înțelegere secretă între ele, prin care făceau schimb de puncte.
Reprezentantul României, WRS, s-a calificat, joi, 12 mai, seara, în finala concursului Eurovision 2022, cu piesa „Llámame”, în urma votului publicului, acordat prin SMS şi pe site-ul oficial al concursului, și al juriilor de specialitate. România ajunge a
Ministrul Muncii, Marius Budăi., a declarat că este nevoie de discuții cu specialiştii şi cu partenerii sociali înainte de a putea vorbi despre programul de lucru la patru zile pe săptămână, 10 ore pe zi.
Rusia este un stat nespus de bogat în zăcăminte, astfel nu e de mirare că una dintre cele mai dezvoltate piețe din Rusia, de miliarde de euro, este cea a diamantelor. În anul 2021, cea mai mare companie de minerit de diamante a Rusiei, Alrosa, care contro
Din păcate, România se situează pe primul loc în cel mai sumbru top al Europei. Numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021 a pus țara noastră pe primul loc, conform unei statistici realizate la nivelul Uniunii Europene.
Săptămâna de lucru de patru ore se aplică în alte țări și mulți doresc acest lucru și în România.
U-Banca Transilvania s-a calificat în sferturile de finală Basketball Champions League, după ce a câștigat meciul cu Filou Oostende, chiar în Belgia.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că există un proiect în valoare de 1,4 miliarde de lei pentru achiziția unui sistem de drone pentru Armata Română. Proiectul a fost promovat în toamna anului trecut, în perioada octombrie 2021, iar anul acesta,
Un singur oraș din România a ajuns în topul European Best Destinations 2022. Peste jumătate de milion de călători din 182 de țări au votat pentru „Cele mai bune destinații europene 2022”, iar orașul Oradea s-a clasat pe onorabilul loc 6.
Oradea a fost desemnată ”Cea mai bună destinație europeană Art Nouveau în Europa de site -ul EuropeanBestDestinations.com, unde foarte multe primării din Ardeal au plătitpentru a apărea.
Un olandez a fost arestat în Florești, după ce a șantajat o femeie cunoscută pe Tinder. Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă și extrădarea acestuia în Bulgaria. Olandezul este acuzat de înșelăciune de o femeie din Bulgaria, pe care a cuno
După ce l-a transferat pe Dican la FC Botoşani, Universitatea Cluj anunţă împrumutul belgianului Martin Remacle (24 ani), de la moldoveni. Fostul internaţional de tineret al Belgiei evoluează pe poziţia de mijlocaş central.
Primarul Emil Boc susține că relaxările acum nu sunt bine venite și că ar trebui măsuri de siguranță, nu măsuri luate în scop politic.
Comunitatea Internațională Cluj s-a întâlnit ieri, 7 decembrie 2021, cu primarul Emil Boc, în cadrul unei noi ediții, hibride (online-offline), a „Meet the Mayor”, eveniment în cadrul căruia reprezentanții expaților din Cluj îi pun întrebări direct edilul
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 30,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 6,11 milioane pasageri la 7,992 milioane pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
În total, aproape 100 de cazuri de infecție cu noua varianta au fost identificate. Cele mai multe sunt întâlnite în Africa de Sud, Botswana, Mozambic și Namibia.
Europa a intrat în alertă după apariția unei noi variante a virusului COVID-19 din Africa. Noua variantă are peste 30 de mutații şi scade eficacitatea vaccinurilor. Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a ex
Parcul Est din Cluj-Napoca va reprezenta un important punct de atracție al orașului. Parcul Est a fost desenat de o echipă de arhitecți formată din Metapolis Architects din Belgia, în asociere cu Studio de peisaj Ana Horhat și S.C. Atelier Mass.