Trei persoane au fost rănite, vineri seara, după un accident rutier între o mașină și un microbuz de transport persoane, pe DN 1R, în localitatea Beliș, din județul Cluj.
Primăria comunei Beliș a câștigat în instanță (hotărârea poate fi atacată și nu e definitivă) dreptul de a organiza un referendum în care localnicii să spună dacă mai vor sau nu ca zona să fie parte din Parcul Național Apuseni (PNA).
Tribunalul Cluj a respins cererea Prefecturii Cluj se anulare a deciziei Consiliului Local Beliș, care vrea referendum de scoatere a comunei din Parcul Național Apuseni.
Lacul Beliș este frumos și atunci când iarna stă să plece, primăvara încă nu a venit, iar apa este acoperită cu gheață.
Compania Apele Române a realizat un calcul, în cazul unui scenariu apocaliptic al ruperii barajelor Beliș și Tarnița, prin care s-a analizat ce efecte ar avea acest lucru asupra orașului. În centrul orașului Cluj-Napoca apa ar ajunge la 20 - 30 de centime
Natura a jucat rolul unui artist extrem de iscusit pe lacul Beliș. Gerul năprasnic a înghețat apa lacului, pe care au apărut desene superbe.
Revenirea ierii a adus probleme mari în multe localități din județul Cluj. În Florești, nu este energie electrică în foarte multe zone.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează marţi dimineaţa că circulaţia rutieră este oprită pe DN 1R, între localităţile Beliş şi Poiana Horea, în judeţul Cluj.
Pompierii clujeni au desfășurat 160 de intervenții în acest sfârșit de săptămână (17-19 februarie).
Gândacul de scoarță de copac, pe numele lui științific ipide, pare a fi folosit la Beliș pentru a scoate comuna din Parcul Național Apuseni, adică din aria protejată și permiterea de construcții. Practic, toată frumusețea montană s-au distruge de vile, ca
Primăria comunei Beliș - telefon, adresă, contact.
Un bărbat din localitatea Câmpeni, județul Alba, a fost reținut de polițiști și acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a închiariat o cabană din Beliș.
La această oră, traficul a fost oprit pe DJ 108C, înainte de intrarea în localitatea Răchițele, din direcția Mărgău – Doda Pilii, ca urmare a alunecării unei porțiuni de versant care mărginește partea carosabilă, anunță Inspectoratul de Poliție Județean C
România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local, atestarea acestora urmând să creeze un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi, totodată, a cifrei de afaceri a investitorilor din domeniu, a informat Ministerul Antreprenoriatului
Operațiune complexă în munții Clujului, unde salvamontiștii au avut parte de o intervenție de salvare a unei femei.
Odată cu creșterea numărului de școli beneficiare ale proiectului „Masă caldă” de către Guvern, elevii din încă șase școli din județul Cluj vor avea parte de o alocație zilnică pentru o masă caldă.
Toamna și-a așternut culorile desprinse din file de poveste peste drumul județean Măguri Răcătău – Mărișel, iar de sus imaginile par cu adevărat magice. Una dintre cele mai superbe zone ale Apusenilor, te seduce, la propriu cu paleta sa de culori intense.
Primăria comunei Beliș, din județul Cluj, vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni, pentru a putea emite autorizații pe bandă rulantă, spun activiștii.
Inspectorii Gărzii Forestiere Cluj și Polițiștii clujeni au confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 68.000 de lei din localitatea Beliș, în urma unor controale efectuate în pădurile din zonă.
Hoți de lemne au fost prinși la polițiștii din Huedin, cu sprijinul Gărzii Forestiere Cluj, în baza planului de acțiune ”Scutul Pădurii”.
Două autoturisme s-au tamponat pe Calea Turzii, după ce un șofer a făcut o manevră incredibilă.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a prezentat un nou proiect de arhitectură de calitate, care face cinste zonei montane.
Raliul Clujului se va desfășura pe asfaltul ce șerpuiește Munții Apuseni urmând să se desfășoare în perioada 7-9 octombrie 2022.
Cinci scafandri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, au participat, în perioada 11-15 septembrie 2022, la stagiul de perfecționare ”Sidemount Open Wat
Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea a încă cinci trasee turistice din zona Masivului Vlădeasa, una dintre cele mai frecventate destinații din județ.
Firma care va fi colecta deșeurile clujenilor din municipiu, dar și din comunele limitrofe va fi Supercom. Schimbarea de va face treptat, dar în șase luni bucureștenii trebuie să preia toată activitatea și nu va fi floare la ureche.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a dezvăluit planurile din 1970, ale arhitectului Gheorghe Elkan, pentru stațiunea Beliș.
Meteorologii anunță că vremea se strică, începând de astăzi, în cea mai mare parte a țării. Specialiștii ANM au emis două avertizări meteo, cod galben și cod portocaliu de ploi abundente și instabilitate, valabile până miercuri.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a mers pe teren la podul din Gilău pentru a superviza finalizarea lucrărilor de montarea a unui picior metalic de susținere.
Consiliul Județean Cluj a reușit să apropie lucrările de termenul pentru repararea podului din Gilău, între localitățile Someșul Rece și Someșul Cald, care a fost în pericol să se prăbușească.