Incidentul a avut loc pe 10 martie, în municipiul Tecuci. Reprezentantul unei companii a cumpărat 1.000 de litri de motorină, însă a pierdut mai mult de jumătate din cantitate, după ce containerul în care o transporta i s-a răsturnat pe șosea.
Canadianul Wali, cel mai faimos lunetist din lume, se află în Ucraina pentru a lupta cu rușii.
Un român, furios că uleiul s-a scumpit enorm de mult, i-a trimis șefului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, un bax de sticle cu plata ramburs.
Deşi toată lumea ştie că înainte de sărbători carnea de miel se scumpeşte, anul acesta preţul ar putea să se dubleze până la Paște. Crescătorii din mai multe zone ale ţării spun că speră că aşa îşi vor acoperi costurile din ce în ce mai mari ce le-au avut
Protecția Consumatorilor a amendat mai multe benzinării pentru haosul produs miercuri, când șoferii au luat cu asalt pompele.
Ghinion incredibil pentru un român care s-a grăbit să-și facă rezerve de motorină, speriat că prețul la combustibili ar putea exploda. Omul a cumpărat 1.000 de litri de motorină, de la o benzinărie din Tecuci, însă a pierdut mai mult de jumătate din canti
Seara trecută românii au luat cu asalt benzinăriile din toată țara și au stat la cozi infernale după ce s-a răspândit o informație potrivit căreia prețul carburantului ar crește brusc, peste noapte, la peste 10 lei litrul, a făcut înconjurul țării.
O benzinărie MOL din Beiuș a afișat miercuri prețul de 11 lei litrul de benzină, ceea ce aisterizat pe toată lumea.
Clujenii au luat cu asalt benzinăriile miercuri seara, după ce s-a anunțat că la o stație MOL din Beiuș, prețul a ajuns la 11 lei pe litru.
Primarul Clujului a vorbit în cadrul unei emisiuni live despre reacțiile isterice ale românilor, cauzate de războiul din Ucraina. În ultimele zile s-au format cozi infernale la serviciile de pașapoarte, iar ulterior clujenii au așteptat cu orele și la ben
Ministrul Economiei a spus că benzinarii lacomi din România vor fi pedepsiți.
Poveștile din ”miercurea neagră” de la benzinăriile din Cluj sunt cât se poate de halucinante.
Senatorul de Cluj, Adrian Oros, din partea Partidului Forța Dreptei, a spus lucrurilor pe nume în privința isteriei carburanților de miercuri seara.
Benzinarii de la MOL au isterizat șoferii, după ce au pus prețul de 11 lei un litru de carburant. MOL este un lanț maghiar, iar regimul de la Budapesta este puternic conectat cu Rusia.
Strada Observatorului din cartierul Zorilor este blocată de mașini. S-au format cozi la benzinăria de pe stradă, iar apoi toți șoferii au rămas în trafic.
La benzinăria MOL din Florești, un litri de benzină era, miercuri seara, 8,42 de lei, cu mai bine de un leu mai mult față de ziua de marți.
Ministrului Energiei, Virgil Popescu, spune că românii nu au motiv să ia cu asalt benzinăriile.
Clujenii au luat cu asalt benzinăriile OMV de la ieșire din Florești, spre Gilău.
Clujenii au înnebunit după ce au auzit un zvon că litrul de benzină a ajuns la 11 lei, în Beiuș. La Cluj nu sunt motive de îngrijorare, prețul unui litru de carburant fiind 7,65.
Preţul carburanţilor în România a depăşit în aceste zile pragul de 8 lei pe litru, arată datele analizate de Agerpres pe baza Monitorului Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.
Incidentele armate în care orașe întregi sunt bombardate și civilii fug din calea gloanțelor sunt cunoscute de poporul rus. Aceștia știu că în Ucraina a început un război în care mor oameni, iar copii rămânr orfani, dar nu la Kiev, Mariupol sau Harkov ci
Un baril de petrol a trecut de 139 de dolari pe piața Brent, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.
Carrefour România și Profi sunt primii retaileri care au retras de la vânzare produsele din Rusia și transmit că nu mai plasează comenzi noi acolo.
Alimentele de bază, cum este și pâine, devin un lux pentru români, fiind la cel mai înalt nivel din ultimii 18 ani.
Un litru de benzină premium a ajuns să coste între 7 și 8 lei în București. Încă la Cluj nu este atât de rău, dar prețurile vor crește și aici.
Unul dintre criminalii lui Andrei Kurthy, suporter al U Cluj, a fost eliberat la începutul lunii februarie 2022 din pușcărie.
BNR estimează că prețurile vor fi tot mai mari în perioada care urmează. Inflația va ajunge la 11,2% în perioada aprilie-iunie, după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Vara nu va aduce ieftiniri, ci s
Un apartament cu o cameră, plus living cu bucătărie și baie, a ajuns să se închirieze cu 475 de euro la ”4 - 5 minute” de VIVO.
Prețurile carburanților au explodat și se așteaptă scumpiri în lanț. În ultima lună, prețul carburanților a crescut foarte mult. În ultimele zile, litrul de benzină sau motorină a depășit 7 lei în unele benzinării, cu 50 de bani mai mult decât la încep
Prețurile carburanților, de la o zi la alta ating valori record. În România, marți, 25 ianuarie, prețul mediu al benzinei era de 6,59 lei pe litru, în timp ce preţul mediu al motorinei ajunsese la 6,52 lei pe litru, potrivit peco-online.ro.