Șoferii clujeni au parte de o veste bună din cauza ieftinirii barilului de petrol, la aproximativ 40 dolari.
Polișistul Marian Godina, care face furori pe tot internetul cu povestile lui amuzante, a fost forțat să își ștergă pagina de Facebook.
Polițistul Marian Godina, care face furori pe tot internetul cu povestile lui amuzante, a fost forțat să își ștergă pagina de Facebook.
Un angajat al Companiei de Apă Someș din Dej a fost ”răpus” de caniculă, joi, acestuia făcându-i-se rău în timp ce efectua lucrări într-un bazin adânc de șase metri, pe strada Vaii.
Reprezentantul Guvernului la Cluj cere instituțiilor statului să facă un control mai riguros la LuKoil, după ce s-a constatat că în tancul cu benzina era apa.
Benzinăria LuKoil din comuna Apahida a vândut benzină cu apă timp de aproape 4 ore, în dimineața zilei de sâmbătă. Au alimentat aproape 50 de autoturisme, dar 11 avut mari probleme și s-au oprit pe drumul național.
Protecția Consumatorilor Cluj a fost sesizată de problemele de la LukOil Apahida, unde mai mulți șoferi au cumpărat benzină cu apă.
Mulți clujeni s-au trezit cu mașinile stricate, sâmbătă dimineața, după ce au alimentat cu carburanți de la o benzinărie Lukoil.
Românii au plătit într-un an supraacciza de 7 eurocenți pe carburanți pentru a putea fi construiți 274 km de autostradă.
Cumnatul lui Florian Walter a dezvăluit cum a reușit omul de afaceri să ”spele” 80 de milioane de lei prin cumpărarea unei echipe de fotbal.
Pompierii din Turda, ambulanța și Polția s-au deplasat de urgență, marți noapte, în jurul orei 23.00, în localitatea Mihai Viteazu, unde un tânăr, în vârstă de 22 ani, și-a dat foc.
Mii de motocicliști din toată țara, dar și din străinătate, sunt așteptați la CLUJ BIKE FEST 2015.
Petele de pe haine pot fi scoase cu trucuri simple, folosite de bunicile noastre. Vorbim de pete dificile, de ulei, sange, vin roșu, guma de mestecat, rugina, fructe sau cerneală.
Aproape 200 de clujeni au fost deja mușcați de căpușă și au fost tratați în spitale.
Benzina și motorina se apropie din nou de pragul de 6 lei pe litru, iar anumite sortimente premium au trecut deja de acest nivel.
Jeremy Clarkson, prezentatorul Top Gear, i-a jignit pe toți proprietarii de Dacii, autoturismul cel mai popular în România, dar și în alte țări.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4.4435 lei/euro, 4,1621 lei/franc elveţian şi 4.1279 lei/dolar.
Șoferii români au parte de o veste tristă, după ce prețul carburanților a crescut în pas cu dolarul american.
Carburnaţii s-au scumpit cu 40 de bani faţă de luna decembrie 2014, când prețul unui litru a coborât sub 5 lei.
Ministrul Finanțelor, Dariu Vâlcov, a anunțat că vor scădea accizele la motorină și la benzină, prevederea aflându-se în proiectul de Cod Fiscal aprobat azi de guvern.
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, la o casă din localitatea clujeană Sălișca.
Prețul benzinei a scăzut considerabil în ultima perioadă, atingând un minim al ultimilor 4 ani. Prețul arburantului a reușit să coboare chiar sub pragul de 5 lei pe litru în România.
Un autoturism a luat foc în fața clubului Vertigo, din centrul Clujului.
După ce s-au făcut mai multe aluzii la adresa lui că ar fi comunist, realizatorul tv Mircea Badea a tinut să-i corecteze pe ”cârcotași”.
Fostul premier Emil Boc a explicat, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE, ce greșeli a făcut premierul Victor Ponta și care i-au atras pierderea alegerilor.
Mircea Badea a pierdut lupta în fața motociclistului Teodor Emi, care l-a făcut TKO după două runde, însă reacția sa nu a întârziat să apară.
Drumul care duce spre Dăbâca este atât de distrus, încât un șofer i-a compus o baladă lui Horea Uioreanu.
Unul dintre tinerii informaticieni clujeni, care s-au îmbogățit din afacerile cu jocuri, a filmat reacția oamenilor la vederea super mașinii pe care și-a cumpărat-o.
La începutul acestui an România era țara din UE cu cea ma ieftină benzină, acum a ajuns pe locul 20.
Motoarele avionului prăbuşit în județul Cluj, în luna ianuarie 2014, au fost duse în SUA la expertiză.