Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că propune dezbaterii publice un poriect privind reglementarea circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice.
MAI reglementează folosirea trotinetelor electrice. De la ce vârstă pot fi folosite și ce vor face minorii
Parcare cu plată la Iulius Mall Cluj, în subteran! Cât va costa parcarea pe oră
Boc se plânge că este șicanat de patronul Florisal, care se opune parcului de 12.000 de mp din Zorilor
Taximetriștii susțin că e legal să circule pe benzile dedicate autobuzelor. Primăria Cluj-Napoca susține că e permisă numai îmbarcarea/debarcarea
Clujul, cel mai poluat oraș din România. Mai avem ”cel mai bun aer din Europa”?
Primarul Emil Boc anunță că a înaintat Consiliului Local propunerea pentru ab=probarea documentației tehnice a proiectului noii baze sportive din Mănăștur, din zona ”La Terenuri”.
Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca a aprobat, în cadrul ședinței de joi, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor”. Investiția are o valoare totală de 49.620.995,26 de lei, fără T
Municipalitatea a implementat, de la începutul acestei săptămâni, un proiect pilot prin care taximetriștilor le este permisă utilizarea benzilor dedicate pentru transportul în comun din cartierul Gheorgheni, însă doar în anumite condiții.
Premierul Ludovic Orban se angajează să realizeze o arteră pietonală și ciclistă între Florești și Cluj - VIDEO
Boc a plantat primii copaci din Parcul Între Lacuri - FOTO
Parc amenajat în zona Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor. Baza Winners e în pericol - FOTO
Parcul Farmec va fi modernizat - FOTO
Parcările pe Nicolae Titulescu s-au mutat de pe stradă pe trotuare. Cine e de vină? - FOTO
Cum se distrug pistele de biciclete la Cluj-Napoca - VIDEO
Liberty on Bike, eveniment care promovează pasiunea pentru mișcare împreună cu implicarea în comunitate, se pregătește de ediția cu numărul șase.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că lucrările la parkingul din Complexul Studențesc Hașdeu, pe strada Păstorului nr. 67-69, sunt în toi, iar termenul de finalizare al acestuia este luna august 2020.
Prima săptămâna de școală vine cu surprize la Iulius Mall Cluj. Elevii, dar nu numai, sunt invitați să testeze jocuri de societate diverse, iar cinefilii sunt așteptați la ultima proiecție din seria Movie Nights din acest an. În plus, sesiunile de shopp
4 biciclete din sute furate, recuperate de polițiștii locali din Cluj-Napoca
Primarul Emil Boc a efectuat, zilele trecute, o vizită pe șantierul de lucru ale parkingului de pe strada Primăverii numărul 8.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, marți, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de amenajarea a Parcului Între Lacuri.
Au început lucrările la strada Eroilor din Florești
Polițiștii clujeni au depistat, luni, un tânăr acuzat de furtul unei biciclete.
Cluj-Napoca: Harta cu cele mai zgomotoase străzi din oraș. Traficul rutier e vinovat
Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunță că strada Bună Ziua a fost lărgită la profilul de 16 m, la care astăzi s-a turnat primul strat de asfalt.
Cea mai lingușitoare postare făcută VREODATĂ despre Cluj: Însuși Dumnezeu a oferit îndrumare
Primăria Cluj-Napoca anunță că de astăzi se vor elibera un număr de 3.500 de carduri noi pentru sistemul de bike sharing.
Un accident rutier a avut loc, joi după-amiază, la intersecția străzilor David Prodan și Horea.
Primăria Cluj-Napoca anunță că în această perioadă a fost pus în consultare publică noul regulament privind parcarea bicicletelor în parkinguri.
Primăria Cluj-Napoca a prezentat stadiul lucrărilor de modernizare la ”Podul N”, precizând că circulația rutieră va fi deschisă complet, pe toate cele patru benzi