Episcopia greco-catolică Cluj-Gherla anunță că pelerinajul la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, va continua în următoarele două zile, pentru a comemora ”Adormirea Maicii Domnului”.
Avocatul fostului preot Cristian Pomohaci, Daniel Ionașcu, spune că și-a sfătuit clientul să vorbească public despre cazul său.
Clujenii sunt invitați la Zilele Culturale Maghiare, eveniment care se deschide sâmbătă, 12 august.
IPS Andrei, mitropolitul Clujului, a vorbit despre excluderea lui Cristian Pomohaci din Biserica.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj vor reprezenta un adevărat maraton în acest an și vor dura nu mai puțin de 8 zile.
Patriarhia Română a anunțat că susține campania de vacccinare a copiilor, precizând că "părinţii au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea copiii"
Cu toate că Biserica Ortodoxă Română a decis, vineri, excluderea din preoție a lui Cristian Pomohaci, popularitatea sa ca și artist de muzică populară nu pare să se fi diminuat, ba chiar din contră.
Preotul Cristian Pomohaci a fost exclus din biserică, ca urmare a unei decizii a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie.
Biserica Ortodoxă română a transmis, joi, un comunicat de presă prin care susțină că „nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilităţi fiscale”.
Irina Onescu, cea mai tânără femeie primar din România, crede că se pot face lucruri fără să fii într-un partid politic.
Floreștiul are biserici vechi de sute de ani, monumente istorice, dar și o mănăstire aflată sub protecția Maicii Domnului.
Un clujean de 80 a ani a reușit să termine cursurile postliceale și este analizat-programator. Vasile Drăgan le recomandă tinerilor să nu lenevească și să facă școală.
Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj vor avea loc între 13 și 20 august, iar ediția din acest an va sta sub semnul transylvanicum-ului, sintagmă care descrie valorile materiale, culturale și spirituale specific ardelenești.
Compania de Transport Public a montat noi modele de panouri informative în mai multe stații de transport în comun, care arată, în timp real, cât mai au de așteptat până sosesc autobuzele sau troleibuzele.
Florin Călinescu nu l-a iertat pe preotul Cristian Pomohaci, în urma scandalului în care prelatul este implicat.
Noua Dreaptă și membrii Alianței BINE vor ieși în stradă sâmbătă, după marșul gay pentru a apăra valorile naționale.
Comunitatatea LGBT clujeană organizează, sâmbătă, marșul ”Cluj Pride” la Cluj-Napoca, pentru a marca finalul ”Pride Month”.
Mai multe partide politice naționaliste au semnat la Cluj un pact de susținere a familiei tradiționale. Prima luptă se va da la marșul Gay de sâmbătă, 1 iulie.
Cristian Pomohaci, denumit preotul săracilor, deține 8 apartamente în Cluj, în valoare de 1,2 milioane de euro.
Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de coruperea sexuală a unui adolescent, a fost primit cu aplauze de susţinători, la sediul Arhiepiscopiei din Alba Iulia.
Biserica de lemn din Tăuți, care poartă hramul ”Sfinții Arhangeli Mihail și Gavril”, este o adevărată comoară, fiind inclusă în patrimoniul național.
Prințul Charles a ajuns la UBB Cluj, unde primește titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj. Laudatio a fost rostit de rectorul Universității, Ioan Aurel Pop.
Premierul Sorin Grindeanu le sugerează băncilor să se orienteze spre mediul rural.
Premierul României, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, la fel cum există câte o biserică, primărie și scoală, în fiexare sat ar trebui să existe câte un bancomat.
Un activist civic din Cluj-Napoca s-a dus să cumpere 10 sticle de vin vândut în Catedrala Mitropolitană Cluj, dar a aflat cu surprindere că nu primește factură.
Fostul secretar general al PNL Cluj a povestit în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, la audierea din dosarul de corupție al fostului președinte al PNL Cluj și al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, cum se finanța campania elector
Lumina Sfântă a fost adusă în România, sâmbătă seară, de către o delegație specială, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, folosind un avion special.
Drumul Crucii a fost refăcut de greco-catolici în centrul Clujului în cadrul unei procesiuni la care au participat 100 de credincioși.
Zeci de persoane au murit, iar altele au fost rănite, în urma unei explozii pentrecute în această dimineață în orașul egiprean Tanta.