Perioada concediilor este spre final, iar pentru persoanele care nu au reuşit să evadeze din cotidian în această vară, Alis Holidays propune pentru toamnă o escapadă în Orasul de Aur al Europei – Praga!
Un eveniment special va avea loc în cursul zilei de sâmbătă, 19 august, la Biserica Sfântul Mihail.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj se află la a șaptea ediție și se vor desfășura între 14 și 21 august.
Gruparea teroristă ISIS a revendicat atacul de marți, din nordul Franței, unde mai multe persoane au fost ținute captive într-o biserică.
Doi bărbați înarmați cu cuțite au luat mai mulți ostatici, într-o biserică din nordul Franței, incident care s-a încheiat după intervenția autorităților.
Icoana Maicii Domnului numită ”Prodromița”, făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos.
Primarul Emil Boc a publicat planul de modernizare a Pieței Unirii, din centrul orașului.
Blonda cu BMW care a făcut ravagii acum 2 ani pe strada Moților, după ce a condus beată și s-a dat în spectacol, a fost condamnată la închisoare cu suspendare.
Vizitarea orașului Debrecen este o adevărată plăcere, având atât un centru vechi cu restaurante și cafenele, obiective turistice, dar și zone unde natura este stăpână.
Statuia fără cap de la biserica Sfântul Mihail este vizibilă la o cercetare atentă, iar legenda ei este una aparte.
Românii sunt mari amatori de distracție în stațiunile termale din Ungaria. Nume precum Hajduszoboszlo sau Nyiregyhaza sunt bine cunoscute românilor, dar ar fi cazul să audă și de Nyirbator.
Capitalele europene merită vizitate cel puțin o dată în viață. Roma, Viena, Praga sunt cu adevărat impresionante atât prin cultură cât și modernitate.
Grecia este recunoscută la nivel mondial ca fiind una din cele mai frumoase destinații turistice. Agenția Alis Holidays vă propune o ofertă de vacanță de nerefuzat.
Studenții maghiari au lăsat mizerie de nedescris lângă Muzeul Etnografic, unde au avut loc petrecerile lor noapte de noapte.
Libertatea de a avea sau nu o religie este un drept de care ar trebui să beneficieze toți oamenii, însă în anumite state acesta nu există.
Cea mai recentă melodie a trupei Taxi, intitulată ”Despre smerenie”, a stârnit un val de controverse pe internet.
Primarul Clujului a ținut un discurs la depunerea de coroane la plăcuța comemorativă a lui Peteofi Sandor, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Peste 500 de etnici maghiari de la Cluj au ieșit în stradă pentru a sărbători Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Peste 500 de etnici maghiari din Cluj au ieșit în stradă pentru a sărbători, marți, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Avocata Bianca Perța, cea care a parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap și a refuzat să plece, susține că tatăl ei are certificat de handicap.
Mormântul lui Arsenie Boca a devenit un loc de pelerinaj frecventat de zeci de mii de români, părintele devenind un sfânt pentru foarte multă lume.
Ioan Pugna, taximetristul inimos de la care a pornit cea mai frumoasa poveste de implicare sociala spontana din istoria Clujului, povestea lui Robi Lukacs, este cel de-al 9-lea candidat la functia de consilier local
Un bărbat a fost prins în timp ce încerca s fure bani dintr-o biserică de la Nicula.
Legea anti-fumat îi va ține pe fumători la ușa oricărui local public, cele mai afectate fiind barurile. Legea va intra în vigoare în luna martie, iar de atunci se vor aplica amenzi dure.
O femeie dintr-o comună din Dolj a fost înmormântată în mijlocul unui câmp, rudele acesteia spunând că preotul nu le-a dat voie să o îngroape în cimitir pentru că a renunțat la religia ortodoxă
Bisericile din județul Cluj derulează în această perioadă o amplă campanie de strângere de semnături împotriva căsătoriilor între homosexuali.
Premierul Ungariei, Orban Viktor, se află la Cluj-Napoca, unde participă la slujba de înmormântare a tatălui europarlamentarului Tokes Laszlo, decedat în 15 ianuarie.
Emil Boc a declarat, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj, moderată de Delia Cărbune, că în Cluj-Napoca vor apărea în această primăvară benzi dedicate pentru transportul în comun.
Un preot din Constanța a găsit o metodă ”inedită” de a sfinți mașinile din trafic, de Bobotează.
Jandarmii clujeni asigură paza enoriașilor, cu ocazia sărbătorilor de „Bobotează” şi „Sf. Ioan Botezătorul”, la mai multe biserici din Cluj-Napoca.