Un tânăr de 35 de ani a murit la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, stârnind un val de uluire în rândul apropiaților. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că medicii l-au declarat scăpat de probleme, dar apoi a murit subit.
Pacienții de la Dej care au intrat în grevă vineri, speriați că centrul de dializă din localitate va fi închis, au renunțat la proteste.
Popularitatea slujbei de la Mânăstirea Nicula, de lângă Gherla, oficiată cu ocazia Adromirii Maicii Domnului, este recunoscută în toată țara, astfel că, pentru a evita aglomerația, CFR a suplimentat numărul curselor către Gherla.
Un accident rutier a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe DN1C, la ieșire din localitatea Livada.
Un bărbat de 32 de ani a provocat un accidetn rutier grav luni seara, pe strada 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca. Tânărul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și a fugit de la locul faptei.
Un șofer băut a produs un grav accident de circulație, luni seara, pe strada 1 Decembrie 1918, între străzile Bucium și Fântânele.
Transportul agabaritic făcut marți pe traseul Bistrita - Dej - Gherla - Cluj-Napoca a afectat serios traficul, coloana de mașini fiind considerabilă.
Un transport agabaritic va bloca drumul Dej - Cluj-Napoca - Turda. Vizată este perioada 30 iulie - 6 august.
Un microbuz cu 6 muncitori din Dej a intrat sub un tractor nesemnalizat la Sanmarghita, o persoană fiind rănită grav.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile aproximatim 11.400 de locuri de muncă, în perioada 25 - 31 iulie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Timiş, Iaşi, Con
Potrivit unui sondaj, realizatla solicitarea autorităților, pentru stabilirea capitalelor noilor regiuni de dezvoltare din România, orașele preferate de români sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constan
Un grav accident de circulație s-a produs joi dimineața,18 iulie, în jurul orei 5.45, la ieșire din Gherla spre Bunești, pe DN 1C.
Mai multe specializări de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca sunt în lichidare și nu va mai putea fi susținută admiterea în anul universitar 2013-2014.
Copii şi tinerii cu insuficienţă renală cronică dependenţi de hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal îngrijiţi pentru diferite probleme de sănătate în spitalele clujene beneficiază de cateva săptămani de mancare de ce
DIICOT a făcut, marți dimineața, 166 de percheziții în CLuj, București și alte 25 de județe la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unei societăţi de asigurări, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziu
Doi clujeni au fost prinși în flagrant de către polițiștii de la de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-N
Bucureștiul este asaltat de români din toată țara, în căutarea unui loc de muncă mai bun. Pleacă în special cei din sudul țării, mai puțini din Ardeal și Banat.
UEFA nu a exclus Steaua din Champions League pentru condamnarea lui Gigi Becali în ”Dosarul Valiza”.
Polițiștii clujeni au reținut trei persoane care transportau în două autoturisme 123.000 bucăţi ţigarete de contrabandă.
Antrenorul U Cluj, Ionel Ganea, a răspuns atacului lansat de Anamaria Prodan, care a declarat că Universitatea ar trebui să retrogradeze în Liga a IV -a.
Festivalul de carte Transilvania va începe miercuri, 19 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Clinica de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca este în șantier de 2 ani, iar acum lucrările s-au blocat, finanțarea fiind sistată. Medicii s-au trezit că au aparatură modernă în clădire, dar stau în praf și înghesuială.
Peste 100 de militari americani au transformat Pădurea Bungăr, din Cluj, într-un front de război, în cadrul exerciţiului ”Black Sea Rotational Force (BSRF) 2013”.
Antrenorul echipei naționale de fotbal a României, Victor Pițurcă, a fost condamnat numai cu suspendare în Dosarul Valiza.
In data de 1 Iunie 2013 s-a desfasurat cea de a VI-a editie a Campionatului National de Majorete, la Brasov, iar majoretele clujence au reușit să domine competiția, clasându-se printre primele locuri la toate categoriile.
Cluburile de fotbal U Cluj, Rapid, şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru sezonul 2013/2014 al Ligii I. Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa au obţinut licenţa, a anunţat, oficial vineri, 31 mai, FRF, pe site-ul oficial.
O expoziție inedită de lego a fot deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Gigi Becali a făcut spectacol în sala de judecată în timpul procesului în dosarul Valiza, unde este anchetat.
Clujenii amatori de operă și muzică de calitate sunt așteptați duminică seara în Piața Unirii la un spectacol operit de operele reunite, iar apoi la un concert al Filarmonicii Transilvania.
Semnal M va susţine un turneu national care va cuprinde 35 de orase din România. Turneul va începe pe data de 10 iunie de la Alba-Iulia.