Primarul Emil Boc anunță o nouă propunere de instaurare fie a unei benzi reversibile pe strada Moților, fie a unui sens unic.
Primarul Emil Boc susține că Parcul de Est are o suprafață de sute de hectare, iar Aquaparkul promis clujenilor va ocupa numai 12 hectare.
USR Cluj cere ca Jurnalul Municipal, tipărit de Primărie din banii clujenilor, să fie depolitizat și să nu mai conțină numai realizările lui Emil Boc.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că 16.494 de elevi vor beneficia de burse în al doilea semestrul din anul școlar 2017-2018.
Primăria Cluj anulează Parcul Est - Între Lacuri propus de specialiști și societatea civilă într-o petiție cu 3.000 de semnatari, acuză deputatul clujean, Adrian Dohotaru.
Primarul Emil Boc a comentat modul în care s-a făcut deszăpezirea la Cluj-Napoca, dar nimeni nu l-a văzut pe străzi pentru a vedea care este situația reală.
Foarte puțini etnici maghiari au participat la protestul organizat miercuri, 21 februarie, de Grupul de inițiativă Musai-Muszáj.
În ultimii ani, Mănăstirea Prislop, locul de veci al călugărului Arsenie Boca a fost umplut de turiști care veneau să se roage la mormântul preotului.
Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a replicat după dezinformarea făcută de premierul Viorica Dăncilă, care a spus că la CLuj nu ar fi suficient teren pentru Spitalul Regional de Urgență.
Fostul ministru din guvernul Boc, Elena Udrea, a recunoscut că se află în Costa Rica.
Milionarul Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus, a apărut la Fed Cup alături de o superbă brunetă, care a întors toate privirile.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat bugetul prin care va fi subvenționată parţial sau integral chiria pentru victimele violenţei domestice şi persoanelor cu venituri mici.
Bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru 2018 a fost aprobat de consilierii locali, iar suma totală este de 257 milioane de euro.
Polițiștii locali, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au identificat, pe parcursul anului 2017, un număr de 689 autovehicule din categoria fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al statului.
Consilierii locali PSD susțin că vor vota bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2018, numai dacă se va ține cont și de propunerile lor poe lista de investiții.
La dezbaterea bugetului municipiului Cluj-Napoca s-au făcut o serie de propuneri și s-au discutat variante de extindere a liniei de tramvai până în Florești.
Primarul Emil Boc a anunțat că, în 2018, Clujul va aloca bani pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate în vederea introducerii metroului.
Amara Tour, primul tour operator din țară cu sediul central la Cluj-Napoca, anunță lansează chartere săptămânale către destinațiile consacrate : Egipt, Tunisia și Turcia.
Clujenii au dansat Hora Unirii,în fața Prefecturii Cluj, alături de politicieni și preoți.
PSD Cluj susține că în ultimii ani primarul Emil Boc şi consilierii PNL Cluj-Napoca au fost depăşiţi de situaţie în privinţa atragerii de fonduri europene pentru obiectivele de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a anunțat că podul Garibaldi nu va fi închis pe durata lucrărilor de refacere completă.
Primăria Cluj-Napoca anunță că bugetul municipiului pentru acest an, în valoare de 257 milioane de euro, este pus în consultare publică.
Clujul are în 2018 un buget general consolidat de 257 milioane de euro. În anul 2017, bugetul general consolidat a fost de 296 milioane euro.
Clujul va avea un metrou, iar lucrurile nu mai sunt numai la nivel de discuții, ci se alocă fonduri.
Cântăreţul Victor Socaciu a fost audiat, luni dimineaţă, la sediul DIICOT, în cazul Mihai Lucan.
Compania Wizz Air anunță că, în 2018, numai în România va lansa 17 noi rute de zbor.
Statuia domnitorului Mihai Viteazul din Cluj-Napoca a intrat în proces de restaurare, anunță primarul Emil Boc.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este audiat, miercuri dimineață, la sediul DIICOT, în dosarul medicului Mihai Lucan.
Muncitorii de la RADP Cluj au început montarea de limitatoare de viteză pe Calea Turzii.
Sumele propuse de primarul Emil Boc vor ajunge la cei în risc de marginalizare socială. Inițial, primarul a spus la o ședință de consiliu local din decembrie 2017 că cei de la Pata Rât sunt vizați de acest proiect.