Emerson Cluj va primi un ajutor de stat și ajutor de minimis în valoare de 1,6 milioane de euro, a anunțat primarul Emil Boc.
Fundația Mișcarea Populară va organiza la Cluj-Napoca, duminică, 9 februarie, o dezbatere la care va participa și Emil Boc, primarul Clujului.
Elevii din zona Metropolitană Cluj (comunele Apahida, Florești, Baciu, Ciurila, Chinteni, Feleacu și Cluj-Napoca) vor beneficia de transport transport gratuit păe mijloacele de transport în comun.
Primarul Emil Boc ar purta discuții pentru a susține Partidul Mişcarea Populară prin Fundaţia Mişcarea Populară, au declarat surse politice.
Odată cu înregistrarea oficială a Partidului Mișcarea Populară o serie de importante personalități politice din PDL au migrat în noua organizare. PMP încearcă acum să îi recruteze pe cei mai importanți primari ai democrat liberalilor.
Liderul PNL Cluj-Napoca, Ioa Petran, îi cere lui Emil Boc să nu cumpere ”cu banii jos” cele 40 de autobuze.
Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, este de părere că lipsa prezenței lui Emil Boc de la ședința de reorganizare a PDL de la Brașov ar putea fi considerată ca ”un semn pentru PDL”.
Liderii PDL au organizat reuniunea Delegației Permanente și Colegiului Director al PDL, care a început sâmbătă, la Brașov, iar primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc este absent de la această întalnire.
Elena Udrea, demisionară din PDL și noua membră a PMP, a declarat că și primarul Clujului, Emil Boc, s-ar putea regăsi în Partidul Mişcarea Populară.
Consilierii USL au evidențiat o serie de probleme pe care Primăria Cluj-Napoca nu le-a făcut publice, erori descoperite într-un raport al Curții de Conturi, și îl acuză pe Emil Boc de slabă conducere a instituției
Primăriile din zona Metropolitană Cluj, Apahida, Florești, Baciu și Chinteni, vor crea trasee paralele față de cele licitate de Consiliul Județean Cluj.
Primarul Emil Boc a anunțat că mai multe străzi din centrul Clujului vor intra într-un proces de modernizare, în cadrul proiectului ”Clujul Orașul Comoară”.
Primarul Emil Boc a spus că deszăpezirea la Cluj-Napoca a fost făcută ca la carte și nu au fost probleme.
Sala Polivalentă va fi gata în 15 septembrie, urmând ca spre sfârșitul anului să fie dată în folosință.
Consilierii locali au aprobat bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2014, iar suma alocată investițiilor este cu 55% mai mare față de anul trecut.
O dezbatere privind transportul public din Florești a fost organizată vineri, 24 ianuarie, de către Primăria din localitate.
Ceremonia organizată la Cluj-Napoca cu ocazia Unirii Principatelor Române a debutat cu un moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
Primarul Emil Boc a declarat, în exclusivitate la emisiunea online Știri de Cluj, joi seara, că autobuzele Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (fosta RATUC) va intra în Florești și Apahida în maxim 7 zile.
O echipă clujeană va participa la cel mai mare raliu off-road pentru amatori din lume, cu scop caritabil. Destinaţia finală a echipajului Transylvania 4 Africa este Bamako.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este invitatul emisiunii de joi, 23 ianuarie. Primarul va raspunde in direct de la ora 19.00, intrebarilor Dvs.
Un bloc va fi izolat in 2014 cu lână de oaie și plante cățărătoare, in cadrul unui proiect pilot finantat de Primaria Cluj-Napoca.
Fostul premier Emil Boc a declarat că răniţii din accidentul aviatic de la Cluj puteau fi găsiţi de Ministerul de Interne în 10 minute.
Primarul Emil Boc a precizat că şi elevii de la şcolile private vor beneficia de abonamente gratuite, pe 2 linii, pe autobuzele RATUC.
Primarul Emil Boc a semnat ordinul de începere a lucrărilor la Sala Polivalentă Cluj.
Emil Boc solicită USL convocarea urgentă a Parlamentului pentru a opri vânzarea terenurilor către străini.
Primăria Cluj-Napoca va trimite somații din 1 februarie pentru refațadizarea 93 de clădiri din centrul orașului, zona zero.
Taxele locale din Cluj-Napoca pot fi plătite prin telefonul mobil.
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat că după alegerile europarlamentare vor fi stabiliți și candidații la Preşedinţie.
Partidul Democrat Liberal Cluj-Napoca ”își exprimă consternarea cu privire la recentul comunicat de presă al PNL Cluj referitor la plecarea Festivalului Peninsula din Cluj”.
Vicepreședintele PNL Cluj, Ioan Bîldea, îl acuză pe Emil Boc de plecarea festivalului peninsula din Cluj-Napoca. Politicianul susține că un contract bun nu ar fi lăsat clujul fără atracția principală pentru proiectul Cluj-Napoca - Capitală E