Ambasadorul Tunisiei în România se va afla, marți, în jurul orei 9.30, în vizită la Primăria Cluj-Napoca.
Casa Corpului Didactic își ridică un sediu chiar pe terenul de sport folosit de Școala nr. 22. Terenul a fost atribuit prin HCL în 06.10.2009 Casei C.D.
Anamaria Prodan, fostul manager al clubului Universitatea Cluj, l-a atacat din nou pe Emil Boc.
Primarul Emil Boc a participat la Berlin la conferinţa ”Cities for Europe” şi la evenimentul Art Market, la Budapesta, evenimente de referinţă pentru proiectul Cluj-Napoca Capitală Culturală Europeană 2021.
Astazi incepe campania electorala, doresc sa transmit mult succes tuturor celor ce sunt implicati in aceasta lupta.
Spitalul Regional de Urgență Cluj bate pasul pe loc pentru că șeful Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, susține că depozitul de muniție de la unitatea din Florești nu a fost dezafectat. Știri de Cluj a vizitat locația și a constatat con
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că i-a propus lui Mircea Sandu, președintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), să facă demersurile pentru ca meciul dintre România şi Turcia să se joace pe Cluj Arena.
Florian Walter este acuzat că i-a umilit în utlimul hal pe nemții care au venit la București pentru a cumpăra echipa. Patronul U Cluj a discutat cu șefii DK Sportler 3 minute și le-a luat și cărțile de vizită, la finalul întrevederii.
Proiectul privind regulamentul cimitirelor din Cluj-Napoca ar urma să prevadă aplicarea unor amenzi de până la 800 de lei pentru cei care adoptă o ținută indentă în cimitir.
Primarul Emil Boc s-a întâlnit, miercuri, 7 noiembrie, cu reprezentanţii clubului sportiv Galatasaray Istanbul, în avampremiera meciului de Liga Campionilor, cu CFR Cluj.
Primarul Emil Boc a plantat mai mulți arbori pentru nou-născuţi, miercuri, 7 noiembrie, pe malul lacului din Gheorgheni.
Emil Boc a participat la plantarea unor arbori în cadrul proiectului ”Un bebe - un arbore” și a retrăit pentru câteva minute postura de proaspăt tătic.
Primarul Emil Boc acuză implicarea politicului în noul scandal privind rampa de gunoi de la Pata Rât. Depozitarea pe rampa temporară nu mai poate fi făcută, din ordinul Gărzii de Mediu Cluj, cu toate că este utilizată de ani buni.
Cumpărarea U Cluj de către nemții de la DK Sportler se transformă într-o telenovelă. Surse din anturajul lor au declarat că răspunsul final la oferta lor va fi dat după ora 16.00.
Consilierii locali au aprobat constituirea unei comisii de patru persoane care va monitoriza activitatea regiilor din subordinea Primăriei Cluj-Napoca.
Firmele Rosal și Brantner Vereș și-au prezentat marți, 6 noiembrie, utilajele cu care vor interveni în această iarnă la deszăpezirea Clujului. Comandamentul de iarnă de la nivelul Primăriei Cluj-Napoca își va începe activitatea în 15 noiembr
Rampa de la Pata Rât a fost închisă vineri, 2 noiembrie, firmele de colectare a deşeurilor nemaiavând unde să depoziteze gunoiul menajer.
Traian Băsescu și-a aniversat ziua de naștere la Sinaia, alături de familie şi de 15 lideri din PDL, între care a fost și Emil Boc.
USL a prezentat simpatizanților, candidații din Cluj-Napoca, cartierele Mănăștur - Zorilor - Grigorescu, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie: Mircia Giurgiu și Steluța Cătăniciu.
Investitorii germani de la firma DK Sportler, interesați să cumpere echipa U Cluj, și-au luat bilete de avion cu destinația București. Marți, 6 noiembrie, ei se vor întâlni cu Florian Walter pentru a trata cumpărarea echipei.
Eurodeputatul Monica Macovei a declarat la Cluj că înființarea Comisiei de Etică a ARD va face un clasament valoric al candidaților.
Spitalul Clinic Judeţean Cluj a inaugurat, joi, 2 noiembrie, un nou bloc operator. Investiţia s-a ridicat la peste 2 milioane de euro.
Un clujean a moștenit întreaga colecție de tablouri a pictorului Ştefan Boca și intenționează să organizeze o casă memorială în onoarea maestrului.
Programul de circulație al autobuzului 21, deosebit de important pentru cartierul Bună Ziua, a fost modificat: va circula din 20 în 20 de minute și cu o frecvență mărită la orele de vârf.
Strada Borhanci a fost finalizată, iar după lucrările de asfaltare a fost introdus și un autobuz, linia 20, care va circula din oră în oră.
Pensionarii din Cluj-Napoca vor beneficia și în 2013 de abonamente gratuite de transport în comun. În 2012, bugetul alocat de Primărie pentru a subvenționa acest proiect este de 300.000 de lei.
Primarul Emil Boc a prezentat prima bicicletă achiziționată prin programul european de amenajare a 50 de stații de închiriat biciclete în Cluj-Napoca.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, este candidat în Colegiul 3 Senat Gherla - Dej - Câmpia Turzii. Întrebat ce va face pentru oamenii care îl alege, Nicoară nu a putut indica precis un proiect.
Căsătoria cu numărul 2000 din acest an a fost oficiată de primarul Emil Boc vineri, 26 octombrie, la ora 13.45. Fericiții miri sunt Răzvan Ioan Porumb şi Diana Patricia Oarga.
Fostul premier Emil Boc a declarat că guvernul Ponta comite o crimă cu premeditare, tăind fondurile pentru investiții. Boc a spus că anul 2013 va fi unul de austeritate.