Despre moartea lui Mihai Eminescu au existat de-a lungul timpului mai multe teorii, dar nici una dintre ele nu a putut fi demonstrată cu probe concrete. Un scriitor încearcă să facă lumină în acest caz.
Sistemul imunitare este capabil să combată multe afecțiuni ale organismului, dar dacă acesta este slăbit suntem predispuși la îmbolnăvire mult mai ușor.
Asociația Claudia Safta le-a luat apărarea celor trei participanți care îi acuză pe agenții de pază că i-au luat pe sus ca pe hoți, în timp ce făceau shopping la Zara.
U Mobitelco BT Cluj joacă sâmbătă, 5 ianuarie 2013, returul sferturilor de finală ale Cupei României. Clujenii au nevoie neapărată de victorie, după ce au pierdut meciul tur.
Miliardarul Dinu Patriciu este grav bolnav. El a fost fotografiat în luna octombrie, la Milano, în timp ce ieșea de la o clinică privată.
Cornel Mihai Pop, un fost patinator de performanţă din Târgu Mureş, este acuzat că ar fi înșelat mai mulți polițiști din Cluj.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că el nu doarme şi tocmai din acest motiv Băsescu este nervos.
Un student care locuiește în campului Mărăști acuză abuzurile comise de șefii de palier, care îi verifică mai rău ca poliția.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declarație dură la adresa premierului Victor Ponta, spunând că e mitoman.
Tunisianul Hassine Mohamed Amin, reținut la Cluj-Napoca din cauza suspiciunilor că ar face parte din gruparea Al Qaeda, nu avea niciun loc de muncă și trăia din alocația copilului.
Kenichiro Hasumi, un profesor japonez, a prezentat o metodă revoluţionară de luptă împotriva cancerului. Acesta a creat un tratament-minune, cu o rată de vindecare de peste 80%.
În general, părinții au tendința să își oblige copiii să învețe anumite lucruri sau să facă anumite gesturi pentru că ”așa trebuie”, dar există anumite lucruri pe care nu trebuie niciodată să îți oblici copilul să le facă.
O clujeancă a lansat o campanie prin care dorește să strângă jucării și scutece pentru copiii abandonați.
Madonna a cântat la Los Angeles și a făcut striptease în timpul concertului, dedicând momentul unei fetiţe pakistaneze care a fost împuşcată în cap de talibani.
U Mobitelco BT Cluj va întâlni sâmbătă, 13 octombrie, cu CSU Atlassib Sibiu.
Mihai Pasca Pop, tanarul de 29 de ani din Dej bolnav de leucemie acuta mieloida are nevoie urgenta de bani pentru a face un transplant de maduva in Austria.
Locatarii de pe strada Alexandru Vlahuță, din cartierul Grigorescu, acuză firma Diferit, care are contract cu Primăria Cluj-Napoca, că a ”șters” din proiect caile de acces în blocuri direct din stradă.
O femeie din China şi-a pedepsit copilul pe viaţă. De 21 de ani acesta trăieşte în lanţuri.
Valentin Nicolau, membru în CA al TVR, a declarat că disponibilizările se fac după criterii neștiure, dar că, în acest fel, amantele, cei care nu muncesc și ”piloșii” nu vor fi dați afară.
Mihaela B., mama unui băieţel de 6 ani a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o salvare, pentru copilul ei care s-a înecat cu o jucărie. Surpriză: la faţa locului a sosit o salvare privată, DEY Security.
Clujul a fost prezentat într-un reportaj ”acid” scris de un american, care a călătorit, în 1884, prin Transilvania și a oprit la actualul hotel Melody.
Un urs brun din Maramureș, monitorizat prin satelit de WWF, a fost braconat pe raza Fondului de Vânătoare Botiza.
O clujeancă pe nume Anca Retegan a iniţiat campania "Reciclez şi Salvez" al cărui scop este bi-valent: de reciclare şi de ajutor.
Matthew McConaughey este unul dintre actorii de la Hollywood admirat pentru modul în care arată. Vedeta a slăbit foarte mult și este de nerecunoscut.
Kilogramele depuse peste greutatea normală pot fi la originea diabetului şi a unor boli cardiovasculare. scrie jurnalul.ro
Un germene foarte periculos purtat de un pacient, care între timp a decedat, a făcut ca secţiile de cardiologie şi chirugie cardiacă să fie iginiezate, potrivit EVZ.ro
n ediția de miercuri seară a emisiunii pe care o prezintă, Mircea Badea a făcut apel către cei care îi trimit mesaje de amenințare să vină după el la redacția Antenei.
Fostul viceprimar UMDR, Boros Janos, a murit marți la Cluj-Napoca în urma unei grave suferințe, fiind bolnav de cancer.
Fiul cel mare al lui Adrian Năstase a postat pe Facebook un mesaj emoţionant.