Criteriile de admitere la facultățile din cadrul Universității Babeș Bolyai din acest an sunt mult mai stricte decât cele din anii trecuți, absolvenții de liceu fiind nevoiți să treacă de probe scrise, interviuri sau teste grilă, în funcție
Cardinalul Angelo Scola, Arhiepiscop de Milano, se va afla la Cluj-Napoca în zilele de 4 şi 5 iunie 2013, unde va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Babeș Bolyai.
În perioada 1-7 iunie, Muzeul de Artă CLuj-Napoca are pregătită o serie de expoziții și evenimente pentru vizitatorii clujeni.
Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB organizează cea de-a X-a ediţie a Festivalului Galactoria.
Concertul Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012, este programat sâmbătă seara, iar în deschidere vor urca pe scena din Piața Unirii trupele Les Elephants Bizzares și Grimus.
Cristian Manolachi, doctorand în cadrul Şcolii doctorale „Istorie. Civilizaţie. Cultură.”, candidează pentru Senatul UBB.
Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Celebrul scriitor, laureat al premiului Nobel, Mario Vargas Llosa, este prezent la Cluj, iar duminică seara a asistat la piesa de teatru ”O mie și una de nopți”, semnată chiar de el, la Teatrul Național.
Noaptea Muzeelor a fost un succes şi la Cluj.
UBB Cluj participa si in acest an la evenimentul special "Noaptea Muzeelor", iar cei care doresc pot vizita gratuit cele pentru muzee ale universitatii.
Cluj IT Cluster a Încheiat un parteneriat cu Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca, proiect prin care vizează atragerea elevilor către o cariera în domeniul informatic și familiarizarea acestora cu procesele, tehnologia și cultur
Ziua Internațională a Dansului este sărbătorită luni, 29 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Mall Cluj prin evenimentul caritabil ”Dăruiește un zâmbet. Investește în copii!”, organizat în beneficiul Asociației Autism Transilvania (AAT).
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai organiează Zilele Studentului din Universitatea Babeș Bolyai în 15 - 23 aprilie.
Sediul central al Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este revendicat de foștii proprietari, alături de alte instituții de învățământ superior din România.
Stiri de Cluj vă prezintă cine sunt câştigătorii etapei a doua a concursului Ursus - Suflet de Ardelean. Vă aşteptăm în continuare mesajele dvs la adresa de mail office@stiridecluj.com.
O tânără din Câmpia Turzii se poate considera norocoasă, după ce a câștigat un autoturism Suzuki SX4 la emisiunea "Roata Norocului" difuzată de Kanal D.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Cluj (CJE), organizează ”Târgul Facultăților din UBB 2013”, în perioada 2-3 aprilie 2013.
Ziua Internațională a Autismului va fi marcată la Cluj-Napoca, în 2 aprile 2013, cu o serie de evenimente speciale.
Asociaţia Studenţilor vorbitori de limba germană ”Gutenberg” organizează în cadrul celei de-a doua ediţii a ”Universităţii pentru elevi” , în data de 2 aprilie 2013, la ora 20:00, la Cinema Mărăşti, o seară de film german.
Studenții care au ocupat UBB Cluj și s-au mutat practic în universitate de marți, 26 martie, folosesc un limbaj presărat cu ”perle” comuniste.
Circa 300 de studenţi şi profesori din UBB cer evacuarea din sala Nicolae Iorga a studenților protestatari care dorm acolo de marți, 26 martie.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este alături de protestele inițiate de studenți la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Protestatarii, care au ocupat sala Nicolae Iorga din cadrul UBB Cluj, marți, 26 martie, în jurul orei 16.20, au dormit în clădire. Șefii UBB Cluj au fost învinși.
Conducerea UBB Cluj îi acuză pe studenții care au protestat, ocupând o sală de curs, că au perturbat activitatea academică.
Asociația ”Tinerii Mânioşi” acuză Universitatea Babeș-Bolyai de practici ”polițienești”.
Deputatul PSD Cluj, Aurelia Cristea, i-a adresat o serie de întrebări ministrului Culturii, Daniel Barbu, caree a spus că susține Timișoara în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Universitatea Babeș-Bolyai va plăti în cursul acestei săptămâni toate bursele restante către studenţii doctoranzi înmatriculaţi în anul 2010, beneficiari ai programului POSDRU.
Filarmonica Transilvania va susține vineri, 22 martie, un concert Vocal-Simfonic caritabil pentru sprijinirea tinerei Corina Unguraş, în vederea efectuării unei intervenţii medicale pe cord, în clinica Saint-Luc din Bruxelles.
Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca lansează a V-a ediţie a Concursului Naţional de Eseuri cu tema ”BE A LEADER!”.