Taxele de școlarizare la facultățile de stat din România au atins cote alarmante, rivalizând cu cele ale instituțiilor private. Pentru anul universitar 2025-2026, cele mai mari taxe de școlarizare sunt înregistrate la Universitatea de Medicină și Farmacie
Ministerul Energiei a semnat 105 noi contracte pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice destinate autoconsumului instituțiilor publice, o investiție de 167,5 milioane de lei. Clujul, printre județele care beneficiază de aceste proiecte.
Un incident grav a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7, pe raza comunei Apahida. Un bărbat de origine turcă a intrat în mai multe locuințe de pe strada Fântânele din satul Dezmir
Piața chiriilor din Cluj-Napoca continuă să fie una dintre cele mai dinamice din țară, cu prețuri în creștere și cerere ridicată în cartierele populare.
În ultimele 24 de ore, 74 de persoane au fost salvate de către Salvamont, iar dintre acestea, 30 au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital.
În timp ce brașovenii suportă facturi tot mai mari la apă, Compania Apa Brașov iese din nou în evidență cu un beneficiu neașteptat pentru angajați: prime de… murături! Pe lângă bonusurile de Paște și Crăciun, salariații primesc și o primă specială în valo
Grupul belgian Turbos Hoet, cel mai mare dealer DAF din lume, a finalizat achiziția integrală a companiei românești TH Trucks. Tranzacția de acum vizează restul de 50% din acțiuni, iar valoarea acesteia este de 12,7 milioane de euro.
Dezastru la munte! Intervenții de urgență pentru salvarea a peste 100 de persoane. A intervenit elicopterul SMURD. Câte cazuri au fost la Cluj
Comunitatea angajaților din Ministerul Afacerilor Interne este chemată la un gest de solidaritate pentru colegul lor, Gavrilă Andrei, polițist la IPJ Giurgiu – Biroul de Investigații Criminale. Acesta se confruntă cu o încercare extrem de dificilă
Clujul se numără printre județele cu cele mai multe firme care și-au suspendat activitatea în anul 2024! Concret, 1.162 de firme și-au suspendat activitatea în anul precedent, cu aproape 10% mai multe decât în 2023.
Salvamontiștii din toată țara au avut o zi extrem de plină! În ultimele 24 de ore, au intervenit la 87 de cazuri, reușind să salveze 92 de persoane.
Clujul se numără printre județele cele mai afectate de valul de dificultăți economice care a lovit mediul de afaceri la începutul anului 2024.
O profesoară din județul Cluj a reușit să ajungă până în finala competiției Profesorul Anului din mediul rural. Lucia Lazea predă la Școala Gimnazială „Kos Karoly” din comuna clujeană Izvoru Crișului.
În ultimele 24 de ore, salvamontiștii din toată țara au primit 81 de apeluri prin care li se solicita intervenția de urgență.
Judecătorii de la Tribunalul Militar Cluj au dispus marți, 18 februarie 2025, condamnarea unui maistru militar din cadrul UM 01493 Vâlcele la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare, după ce a fost prins beat la volan.
Iarna face prăpăd la munte! Salvamontiștii intervenit de urgență pentru a salva peste 50 de persoane! Câte cazuri au fost la Cluj
Clujul se numără printre județele cu cele mai multe filme dizolvate în 2024! Anul acesta au fost dizolvate în Cluj 2.490 de firme cu peste 22% mai multe decât anul trecut.
Planul de criză a fost activat astăzi pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj după ce un avion care se deplasa cu ruta Brașov - Londra - Luton a emis un mesaj pan-pan
Un avion întâmpina dificultăți la aterizare, din cauza unei defecțiuni la fuzelaj pe Aeroportului Internațional "Avram Iancu" Cluj.
Aproape 100 de persoane au fost salvate! Ambulanțele SMURD au intervenit de urgență la munte
Mai multe străzi din Cluj-Napoca vor rămâne fără apă, astăzi, 17 februarie, a comunicat Compania de Apă Someș, pe o rețea de socializare.
Salvamontiștii au intervenit de urgență pe pârtii! Peste 80 de persoane au fost salvate. Câte cazuri au fost în județul Cluj
Intervenții record pe munte! Aproape 70 de persoane au fost salvate în 24 de ore. SMURD-ul a intervenit de urgență
Caravana comediei MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe, ajunge la Cluj-Napoca pe data de 19 februarie. Cea mai așteptată comedie a anului 2025 va putea fi vizionată în cadrul unor proiecții speciale care vor avea loc la Cinema City Iulius
Ultimele cifre publicate de către Ministerul Muncii confirmă un lucru despre clujeni: sunt printre cei mai harnici oameni din România. Conform numărului de contracte semnate anul trecut, suntem pe locul trei din țară.
De la munte, direct la spital! Zeci de persoane, transportate de urgență cu ambulanțele SMURD. Câte apeluri au venit de la Cluj
O rețea de criminalitate informatică, care clona carduri bancare, a fost destructurată miercuri, 12 februarie, de procurorii DIICOT, în urma a 24 de percheziții desfășurate pe raza județelor Mureș și Brașov.
U-BT Cluj luptă pentru Cupa României! Clujenii vor să aducă trofeul acasă! Mihai Silvășan: „Cred că avem șansele noastre și ne vom lupta să câștigăm”
Tragedie pe munte! O persoană a fost găsită fără viață, iar zeci de oameni au fost transportați de urgență la spital
Un militar ce are calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale este cercetat aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.