Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după cuvintele vulgare adresate ungurilor la meciul Juventus Bucureşti-OSK Sepsi.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 22.747 locuri de muncă, în data de 4 aprilie 2018.
Banca Transilvania a este noul proprietar al pachetului majoritar de actiuni (99,15%) detinut de Eurobank Group la Bancpost, dar și la ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat că va construi o sală polivalentă mai mare decât cea a Clujului.
Și în acest an, în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare, ce a avut loc la București, eveniment organizat de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare și Imobiliare.ro, Blitz a fost apreciată la nivel național, fiind agenția din România c
O aeronavă a fost nevoită să revină pe Aeroportul din Cluj la scurt timp după decolare, după ce unul dintre motoare a fost avariat.
Un avion al companiei aeriene Blue Air a fost nevoit să fie întors pe pista Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, duminică seară, din cauza unei defecțiuni la motor.
Videoclipul animat al piesei ”Flori de plastic”, a lui Smiley, a fost nominalizat la peste 20 de festivaluri de profil.
Postul de televiziune Pro TV a luat decizia de a închide emisia tuturor stațiilor locale pe care le avea în țară.
Muzeul Zoologic al UBB va fi redeschis din luna aprilie.
Un bărbat a fost imobilizat în timpul zborului de pe ruta Birmingham- Bucureşti.
Procurorii DIICOT au organizat, miercuri dimineață, un număr de 15 percheziții în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea, Cluj, Bihor, Constanţa, Giurgiu şi Buzău, pentru destructurarea unei grupări infracționale, specializată în falsurile
Cea de-a 12-a ediţie a galei premiilor Gopo a fost câștigată de lungmetrajul ”Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 25.870 locuri de muncă, în data de 27 martie 2018.
Un autoturism a fost lovit de un tren pe raza localității Dezmir.
Fostul viceprimar al Clujului, Anna Horvath, condamnat la închisoare cu executare (doi ani și opt luni) pentru trafic de influență și spălare de bani.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 25.478 locuri de muncă, în data de 23 martie 2018.
Fostul premier Victor Ponta continuă atacurile la adresa actualului lider PSD, Liviu Dragnea, pe care îl acuză că a „teleormanizat” toată România.
O familie cu suflet din Moldova a luat berzele aproape înghețate și le-au dus în casa lor.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, vrea să fie interzisă promovarea în public a ţigărilor electronice.
Brutaria Santimbru a postat o schemă care descrie calvarul prin care a trecut pentru a obține autorizația necesară vânzării produselor.
Curtea de Apel Ploieşti i-a dat dreptate şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, în procesul cu pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 26.602 locuri de muncă, în data de 19 martie 2018.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a semnat la București contractul prin care este alocată suma de 8,51 milioane de lei pentru modernizarea străzii Eroilor.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 26.555 locuri de muncă, în data de 15 martie 2018.
Conform unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică, numărul pensionarilor înregistraţi în România se situa la 5,229 milioane, în T4 din 2017, în creştere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul anterior, raportul dintre aceast
Vlad Pop a pierdut procesul cu Asociația Little People, judecătorul stabilind că acesta nu are dovezi și a adus acuzații care nu sunt susținute de probe reale.
Oraşul Praga este pe primul loc în UE în ceea ce privește ușurința cu care se găsește un loc e muncă, iar Clujul este pe locul al doilea.
Un jandarm din Alexandria, în vârstă de 42 de ani, și-a pus capăt zilelor împușcându-se în cap cu arma din dotare, în noaptea de joi spre vineri, în incinta sediului Jandarmeriei Teleorman, cu câteva minute înainte de a intra în post.
Judecătoria Sectorului 2 București a dispus arestarea preventivă a unui bărbat care a agresat sexual o fată în vârstă de 13 ani în scara unui bloc.